— Scrie un comentariu

Ce lăsăm moștenire copiilor noștri?

Tata, atât cât a putut, cred că a fost un om bun.
Din tractorist, apoi șef de secție la tractoare în comună, a ajuns vicepreședinte (viceprimar) la Sfatul Popular (un fel de Consiliu Local).
A fost în funcția asta mulți ani, peste 12, din câte îmi amintesc.
După rEVOLUȚIE (cu r mic) – care numai evoluție nu a fost! – funcția de vicepreședinte s-a desființat, și, o perioadă a fost învățător suplinitor la Rădoaia, un sat de țigani, oameni buni și muncitori, unii cu talent muzical, respectuoși, dar oropsiți de soartă (și de unii!).
Îmi amintesc și acum cu drag cum repeta cu mama, învățătoare, cântecul pe care trebuia să-l predea a doua zi copiilor (puradeii adorau muzica!)
Știu că, de pe urma lui, doi copii urmaseră Pedagogicul. Nu știu dacă au rămas învățători, dar cred că tatăl meu a vrut, atât cât s-a putut, SĂ SFINȚEASCĂ LOCUL!
Îmi amintesc și acum că, deși era comunist, deși era în fruntea a peste 2000 de oameni ai comunei, ne-a învățat că, atunci când trecem prin fața bisericii, SĂ FACEM CRUCE MĂCAR CU LIMBA ÎN CERUL GURII! Pe vremea aceea era riscant să-ți afirmi credința! Ca și în zilele noastre care vor urma, se pare!
Dovada că a fost iubit de oameni, în general, e că l-au votat mai apoi, după câțiva ani de la revoluție, o legislatură primar, și mai mulți ani a fost viceprimar… Nu de la partide mari… Aș putea să povestesc, dar nu o fac aici, și câteva picanterii despre cum se fac sau lucrează primarii, despre cum pot face averi peste noapte…
Tata a fost, atât cât se poate, un om cinstit. Dacă nu era așa, nu ne ținea de mici la școli în oraș ca să învățăm carte. A înțeles că aceasta, educația, e cheia. Dacă nu era cinstit, acum nu aveam de plătit rate încă 30.000 de euro la apartament…
Da. Am fost un privilegiat al sorții. Am trăit într-o familie de intelectuali de la sat, în elită, ca să zic așa…
Cu toate acestea, îmi amintesc despre cum era atunci:
Aveam un radio destul de bun la care, dacă aveam noroc, puteam asculta la lumânare (că ne luau lumina des) România Liberă sau Vocea Americii. Acolo am învățat pentru prima oară lecția asta:
LIBERTATEA CUVÂNTULUI NU TREBUIE ÎNGRĂDITĂ!

Eram copii. Mici. Anii ’84-’85…
Urcam un deal lung, nu prea abrupt cu săniile pentru a ne da la vale încă o dată.
Urcând, i-am spus lui Doru, care era puțin mai mare ca mine și băiatul nanei fratelui meu, ce auzeam la radio despre Ceaușescu.
Nu pot să uit nici acum cum mi-a zis hotărât să nu mai vorbesc niciodată despre asta… Oare de ce mi-o fi rămas asta în minte?

Dragii mei, care ați avut răbdare să citiți până aici…
Pentru asta au murit oameni? Ca să ne temem să vorbim?
Pentru asta au murit oameni? Ca să ne turnăm unii pe alții?
Pentru asta au murit oameni? Ca să trăim tot în dictatură?

Dacă n-aș avea o familie, m-aș duce undeva pustnic…
Dar am una, pe care o iubesc și pentru care sunt răspunzător!
Aș putea oare să mă pensionez și să mă retrag undeva, la țară?
Lumea a luat-o razna!
Ce lăsăm moștenire copiilor noștri?

Gânduri
— Scrie un comentariu

Românii au ales, iar, străinii!

Am fost locțiitor al președintelui într-o secție de votare. Am văzut starea nației, dacă o mai putem numi așa: oameni cu carte întrebându-se cu cine să voteze, oameni simpli mirându-se că-s patru formulare de vot, ștampilând împotrivă, peste tot, la întâmplare sau deloc… trecând prin cabina de vot ca prin strungă (cf. DEX2009: deschizătură, portiță îngustă, prin care trec oile una câte una la muls.)

S-au cheltuit mulți bani într-un scenariu menit să aducă la putere pe cei care, sub masca modernizării și Salvării României, ne vor vinde și puținul rămas, spiritul. Trambulina politică de lansare a globaliștilor neomarxiști a fost pregătită minuțios, probabil prin ordin strict din afară,  și a dat roade.

„Acasă, la București, fac cumpărături dintr-un supermarket deținut de francezi, operatorul meu de telefonie și compania de apă sunt franceze. Plătesc factura la gaze la o multinațională franceză, printr-o bancă franceză, desigur.” – Clotilde Armand, Financial Times, 12 februarie 2020.

Românii au căzut în plasa proprie, când au renunțat la valorile naționale, crezând că străinii ne vor binele. Niciodată în istoria noastră ca națiune acest lucru nu s-a întâmplat!

„…Numai umbra spinului
În ușa creștinului.
Își dezbracă țara sânul,
Codru ­ frate cu românul ­
De săcure se tot pleacă
Și izvoarele îi seacă ­
Sărac în țară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia
Și neamul nemernicia!”

(Doina, de Mihai Eminescu)

Românii au căzut în plasa proprie, mânați de la spate de cei ce conduc turma. De astăzi, pronumele „noi” se poate scrie și „nOI”. În cursul acestei legislaturi, ceea ce e formă va deveni normă (o putem scrie și în următorul DOOM).

Românii au căzut în plasa proprie, căci dincolo de strungă nu e ciobanul care mulge dar hrănește și apără oile, e chiar lupul!

Momentul când vor realiza asta va fi scurt și intens.
Momentul dintre Viață și moarte.
Scapă cine (mai) poate!

Gânduri Opinii
— Scrie un comentariu

LA TRECUTU-ȚI MARE, MARE VIITOR?

Intervenția mea la conferința internațională on-line din cadrul Academiei de vară a cadrelor didactice „Viitorul educației este Astăzi”, la care am participat recent, se găsește aici:

iar textul aici:
LA TRECUTU-ȚI MARE, MARE VIITOR?
Bine v-am găsit și la mulți ani, dragi români de pretutindeni,
dragi colegi întru profesie și limbă, participanți sau doar privitori
la acest regal oferit nouă de Ziua Limbii Române,
dar cu toții trăitori ai iubirii de patrie, de neam și de grai românesc.
Trăim într-o lume în care, poate, nimic nu e întâmplător.
Depinde numai de noi a descifra corect ceea ce bunul Dumnezeu ne șoptește discret:
Astăzi celebrăm Ziua Limbii Române. La numai o zi diferență, ieri, s-au împlinit 80 de ani de la Dictatul de la Viena, prin care trupul țării era efectiv sfâșiat.
Ce ar trebui să învățăm din asta?
Recent, o doamnă învățătoare, soție de preot (încă o dovadă că la noi școala și biserica au fost și sunt indisolubil legate), mi-a trimis un mesaj în care-mi spunea:
Domnule profesor, simt să vă mărturisesc faptul că în ultimul timp, urmărindu-vă postările, am început să vă admir și să vă apreciez și pentru calitatea aceasta de român adevărat, și pentru curajul mărturisirii. Vă urmăresc postările și mă bucur că oameni ca dumneavoastră luptă cu armele pe care le au pentru a deschide ochii celor care nu mai văd adevărul. Cred că sunt mulți care gândesc și simt ca dumneavoastră, dar, spre deosebire de dumneavoastră, nu avem curajul să ne susținem ideile până la capăt. Sunteți un model pentru mine!
Îi răspundeam atunci faptul că am realizat că ne-am irosit 30 de ani de la Revoluție schimbând răul cu mai-răul și am constatat că singura soluție e să luăm atitudine publică și tranșantă, sperând că prin asta ne vom aduna suficient de mulți pentru a deveni ceea ce se numește o masă critică, acel moment sau acel număr de oameni capabili să pornească o avalanșă a schimbării în bine a românilor, a României. Dacă pentru noi nu mai sunt mari șanse să trăim vremurile pe care ni le dorim, avem obligația morală, creștină și patriotică de a o face pentru copiii noștri!
Și fiindcă veni vorba de copii, viitorul țării, răspund provocării gazdelor acestei conferințe prin a prezenta o floare, daria de câmp, Pedicularis campestris. Floarea mea pentru podul de flori de astăzi este însă Daria, fetița mea. Pe ea și pe toți ceilalți copii ai mei, cei de la școală, pe care nu i-am putut prezenta aici, încerc a-i învăța să fie buni români. Timpul va demonstra dacă am reușit sau nu.
***
***
Ce înseamnă însă a fi bun român au definit-o mult mai bine decât aș putea eu vreodată a o face înaintașii de vază ai acestui neam. O parte dintre vorbele lor le veți găsi într-o listă numită CUVINTE CU ÎNVĂȚĂMINTE creată de mine pe Youtube:
În ceea ce privește sfânta limbă românească, vă invit să intrați și să dați o apreciere paginii create de mine pe Facebook, numită #Respectpentrulimbaromână
De ce Respect și nu Iubire, pentru că iubirea poate fi uneori oarbă, dar respectul, prin sensurile sale ne obligă la stimă, venerație, dar și la grijă față de limbă, la respect-area normelor acesteia.
În aceste două locuri veți putea constata că ei, marii români care au făcut România Mare, aveau o înțelegere profundă a sentimentului patriotic, atât de profundă încât legătura dintre român și limbă, dintre român și credința strămoșească, dintre român și neam, dintre român și pământul țării, nu era doar una declarativă, ea devenea fizică, precum în versurile lui Coșbuc, din poezia Rugămintea din urmă:
Și-ajuns în țară, eu te rog,
Fă-mi cel din urmă bine:
Pământul țării să-l săruți
Și pentru mine!
Astfel, acea vorbă care spune: ai grijă la cuvintele tale pentru că ele vor deveni gândurile tale, ai grijă la gândurile tale pentru că ele se vor deveni faptele tale se dovedește adevărată.
Cum putem noi să ne dovedim a fi buni români?
Mai întâi de toate să fim modele pentru copiii noștri. Să-i învățăm dragostea adevărată de cele românești, ca în poezia Tatăl meu, a lui Mircea Micu:
Tatăl meu e marinar
Pe-un vapor cât un palat.
Peste-al mărilor hotar,
Taie lumea-n lung și-n lat. […]
Poartă-n buzunar, la piept,
Într-un sac de piele brună,
O bucată de pământ
Din țărâna cea străbună.
– Ce faci, tată, de ce-l porți
Peste mări cu apă rece?…
– Când mi-e tare dor de voi,
Îl sărut și doru-mi trece.
Învățătorii au fost numiți și apostoli ai neamului pentru că răspândeau lumina învățăturii. Asemeni apostolilor lui Hristos, ei predicau în cetate, fără a se teme de ceva sau de cineva. Ei au fost vectori de opinie și, de multe ori, au condus poporul spre mai-binele țării, uneori dându-și chiar viața pentru asta, asemeni apostolilor.
Trebuie să ne asumăm acum, de 31 august, sfânta Zi a Limbii Române, acum, la 1 septembrie, la început de an școlar și bisericesc, misiunea noastră de apostoli și mărturisitori ai neamului. Așa să ne ajute Dumnezeu!
Înainte de a încheia, aș vrea să vă mulțumesc pentru onoarea de a fi alături de dumneavoastră și să vă urez un an școlar rodnic și frumos ca un zâmbet de copil.
Conferințe Gânduri Opinii
— Scrie un comentariu

Despre jertfă

Oare cât mai înțeleg copiii de azi, care fac mofturi la mâncare, din această poezie a lui Alexandru Depărățianu de la 1857?
Oare cât mai înțelegem noi, cei care ne lăsăm copiii cu bonele, căci nu mai avem timp să le oferim, chiar dacă avem bani?
Oare mai înțelegem noi azi că această JERTFIRE DE SINE a românilor curați a făcut România cea mare?
Mama
Gânduri
— Scrie un comentariu

Cuvinte cu învățăminte

Încep astăzi o serie de CITATE-ANIMATE, pe care am numit-o pe YouTube CUVINTE CU ÎNVĂȚĂMINTE.
Pe unele dintre acestea le voi posta și pe facebook.

 

Dacă doriți să fiți la curent cu ele, precum și cu următoarele mele proiecte, vă puteți abona la canalul meu de Youtube cu un clic aici:

https://www.youtube.com/sfetnicul

***

***

***

***

Gânduri Recomandări
— Scrie un comentariu

Înapoi la școală!

Spuneam deunăzi unei dragi colege din Republica Moldova că voi începe să militez pentru reîntoarcerea la școală.
Mai e o lună în care guvernanții trebuie să treacă acest test al competenței lor la conducerea țării.
Un profesor este bun dacă reușește să facă și cea mai slabă clasă să o ia pe un drum bun. La fel și un politician: e bun dacă țara crede în el. Spun asta ca să nu se mai cramponeze ei de indisciplina românilor. Iar dacă vorbele mele nu le înțeleg politicienii (că am văzut și noi ce competențe au unii…), poate înțeleg dintr-un exemplu mai concret: să vizioneze Dangerous Minds (https://www.imdb.com/title/tt0112792/)
Acesta este un demers personal. Cei care sunt de acord să mi se alăture pot prelua una dintre imaginile de mai jos și să o adauge până în septembrie drept copertă pe pagina personală de facebook.

Opinii
— Scrie un comentariu

Joaca de-a Dumnezeu?

În încercarea lor de a înțelege Creația, jucându-se de-a Dumnezeu, unii cercetători și-au dat viața neînțelegând riscurile (ex. Marie Curie), alții au semănat moartea printre oameni nevinovați (ex. Hiroshima), iar unii au fost criminali conștienți de faptele lor (ex. Auschwitz).
Astăzi există multe controverse și supoziții în științele de frontieră, inclusiv în ceea ce privește Universul mare sau Universul mic din noi.
Nefiind siguri de ce facem, asemeni unor copii care au descoperit chibriturile, ne jucăm cu focul.
Nu știu să spun dacă cele spuse în acest video sunt adevăruri științifice sau fake-news. Sunt certe însă următoarele:
– ce am spus mai sus;
– faptul că mor în mod suspect unii savanți;
– faptul că în mai puțin de un secol de la atrocități precum Auschwitz și Hiroshima, lumea n-avea cum să se lecuiască, să treacă la un nivel spiritual superior, deci oamenii malefici sunt printre noi, unii chiar la butoane (altele decât cele ale tastaturii).
Pe principiul până nu faci foc nu iese fum, ceea ce unii încearcă să discrediteze drept teorie a conspirației, sunt adevăruri rostogolite și denaturate mai mult sau mai puțin.
Cine caută cu credință în Adevăr, va găsi!

Gânduri Opinii