De ziua Cărții

Copil fiind, am avut privilegiul ca mama mea, învățătoare, dar și bibliotecară a școlii din Parava, să mă lase să o aștept după ore, până plecam acasă, în sălița în care avea depozitate pe două dulapuri până la tavan, cărțile de lectură.
Acolo le-am descoperit tainele, cocoțându-mă ca o maimuță neștiutoare și curioasă pe rafturile metalice, scoțând dintre celelalte fiecare volum, ștergându-l de praf, răsfoindu-l, alegându-mi ce să citesc acasă.
Fiecare gest de atunci a căpătat astăzi înțelesuri aparte: unele cărți îți sunt la îndemână, pentru altele trebuie să faci efort ca să ajungi la misterul lor, uneori comorile lor sunt părăsite și așteaptă să le descoperi, trebuie să alegi cu grijă ce citești…
***
Am avut o relație specială cu cărțile. Tainică.
Am descoperit atunci, în clasele a V-a, a VI-a, că există autori „interziși” de regim (cărțile lor erau date deoparte, pe un raft din holișor). Așa am descoperit, spre exemplu, romanul SF „Drum printre aștri”, al evreului emigrat Radu Nor.
Cărțile SF ale precursorilor Victor Anstin, Henric Stahl, Radu Nor, Jules Verne, H.G. Wels, dar și cele ceva mai noi pe care le-am descoperit în mica bibliotecă, alături de literatura de aventuri (e.g. „Toate pânzele sus”), de capă și spadă (e.g. „Cei trei muschetari”) mi-au făcut frumoasă copilăria.
Uneori, părinții mă găseau citind în pat, pe la miezul nopții și mă obligau să mă culc.
Dragostea de carte mi-a fost alimentată de ei, dar și de unchii de la Comănești care, neavând copii, ne aduceau în dar jucării și cărți. Eram atât de bucuroși!
Deși într-o familie de vază a satului, nu aveam prea multe cărți acasă. Le găseam însă la  biblioteca școlii și la cea comunală, unde mergeam des.
Ajuns însă elev la Bacău din clasa a VII-a, cu banii lăsați de buzunar de părinți îmi cumpăram aproape săptămânal câte o carte de la librăria din drumul meu spre școală. Ochii îmi cercetau curioși vitrina de pe strada Eliberării (câte înțelesuri în acest nume!) în căutarea noutăților. Încet, încet, mi-am făcut propria bibliotecă.
***
Am avut o relație specială cu cartea. Intimă.
Mi-am strâns încercările literare într-o broșură, tipărită la imprimantă, pe care o ofeream prietenilor. Cu complicitatea Mihaelei Munteanu, colega mea de atunci, și contribuția echipei „Surprize, surprize” de la TVR s-a concretizat încă o dată.
***
Am o relație specială cu cărțile. Intimă. T(r)ainică.
Când le cumpăr, le pipăi, le mângâi, le miros. Ador mirosul de cerneală de tipar!
Cât timpul în permite, pătrund în universul lor să le descopăr tainele…
Uneori le fac copiilor, pe imprimanta mea, mici cărticele, cum sunt cele în care sunt strânse poeziile și cântecele din serbările școlare.
Uneori le fac și celor mari cărți, tehnoredactându-le. Ultima e pentru domnul profesor Constantin Juncu, pentru care mai am în lucru încă două.
Permanent cresc biblioteca online a proiectului meu de suflet, EduCarte.ro.
***
Voi avea o relație specială cu cărțile, când le voi scrie pe ale mele. Sper și simt că se apropie momentul.
***
Azi, 23 aprilie, de Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor, dar și Ziua Bibliotecarului din România, cărții și oamenilor care o slujesc, omagiul meu!

Gânduri Mesaje Opinii Tehnoredactare

Cu un ochi către poveștile românilor

Mi-am început ziua bine, terminând o carte de învățături.
Dis-de-dimineață, pe la 5, văzând că nu se mai prinde geană pe geană, am redeschis cartea închisă la culcare.
Cu vocea sfătoasă, de ardelean așezat, părintele Necula a reînceput să-mi vorbească despre Harap-Alb, apoi despre fata babei și fata moșneagului, despre cum Creangă condensează esența înțelepciunii și moralității populare românești în aceste scrieri…
Fain om! No!
***
Mărturisesc că m-am regăsit în această carte, o parte importantă din educația mea de copil făcând-o lectura poveștilor (dar și a unor texte similare ca factură – literatura western și de capă și spadă), în care, personajele sunt clar delimitate în bune și rele, în care sunt urmărite țeluri clare și nobile.
Totodată, mi-am ridicat multe semne de întrebare cu privire la ce am ajuns să fiu și să fac…
Cugetări numai bune pentru un post creștin ca acesta prin care trecem.
***
Să nu uităm de povești și de valoarea lor!
Să le citim copiilor!
Să le citim ÎMPREUNĂ CU EI, învățându-i moralitatea românească străbună!
Vorba părintelui Necula:
Sus inima! Din Raiul limbii române, Ion Creangă este cu noi.”

Gânduri Opinii Recomandări

Steaua Magilor

Într-o continuă goană după senzaționalul care vinde și, aș mai adăuga eu, din ce în ce mai plină de ziariști prost pregătiți, presa zilelor noastre și-a pierdut de mult îndemânarea de a mai verifica informația din mai multe surse, dar și atributul de câine de pază al democrației.
Ba mai mult decât atât, de când orice copil cu un telefon se visează vlogger de succes și orice hâtru se crede iscusit în glume și farse, e plin internetul de minciuni și exagerări.
De câteva zile, mă irită o știre, care, rostogolită chiar și de către oameni de bună credință, poartă în ea amprenta presei tabloidizate și taboidizaNte. Nu doar că ni se prezintă, ca la piață, roșiile mai frumoase, dar te și (re)educă să le cumperi doar pe acelea, chiar dacă au gust de plastic.
„Steaua magilor” / „Steaua Crăciunului” / „Steaua de la Bethleem” va fi vizibilă pe cerul nopții în 21 decembrie, după aproape 800 de ani!
Oamenii care nu mai ridicau de mult ochii din telefoane vor căuta binoclul prăfuit prin debara sau luneta copilului din lada cu jucării stricate și vor cerceta cerul nopții în speranța că vor vedea… Minunea. Câtă dezamăgire! E înnorat!
Dar dacă totuși se va îndura Dumnezeu să facă o spărtură în nori și vor putea să dezaburească sau să regleze lentilele, tot dezamăgiți vor fi. Pentru că în realitate, ceea ce presa trâmbițează drept Steaua Magilor nu e decât conjuncția dintre planetele Saturn și Jupiter, adică apropierea pe boltă și aparenta suprapunere a celor două corpuri cerești, în fond, o iluzie optică pentru muritorul pământean. Cu alte cuvinte, lumina combinată a două planete, percepute de privitor ca o singură stea, ceva mai luminoasă.
Cei care cunosc cât de cât cerul nopții știu că există multe conjuncții care au loc și că ele nu sunt nici pe departe atât de spectaculoase pe cât le înflorește presa, fiind mai degrabă evenimente de interes pentru astronomi, pentru fotografii cerului și, îndeosebi pentru astrologi, care le dau interpretări aparent științifice / pseudo-științifice, uneori chiar cu nuanțe mistice.
Dar presa nu e la prima abatere de acest gen. La o simplă căutare pe Google poți vedea poze și știri cu Luna albastră (care nu e niciodată așa!), Luna sângerie, Luna roșie, Luna râmelor și anual, dacă nu chiar mai des, Ploaia de stele (care, între noi fiind vorba, e un fenomen spectaculos doar dacă ești astronom amator sau profesionist de meteori, căci, în rest, nici măcar burniță nu poate fi numită, frecvența meteorilor fiind relativ redusă, unul la câteva minute).
Pentru cei care se vor repezi să comenteze dezaprobator, le spun că, grație unor oameni speciali, cunoscători ai cerului (numesc aici doar pe Valentin Grigore și pe Dan Mitruț) am participat activ la observații de noapte în tabere de astronomie, stând chiar ore întregi întins pe spate, cu ochii țintă în cerul nopții de august pentru a număra și măsura în magnitudine perseidele.
Da! Cerul înstelat e spectaculos! După măcar 15 minute de nemișcare cu ochii înfipți în nemărginirea lui, când acuitatea vizuală se mărește, poți să te simți crucificat pământului, poți să nu RECUNOȘTI măreția Creației și să te întorci cu RECUNOȘTInță spre Creator. Cum spuneam într-o poezie scrisă în tinerețe:
„Mi-e sete, Doamne, de genune,
Să mă adap l-al stelelor izvor
Căci sufletu-mi cel negru, de cărbune,
Va arde-acuș, vremelnic meteor.”

„Steaua Magilor” este o altă diversiune de presă, rostogolită astăzi, care se vrea știre șoc-șoc, de atras iubitorii de senzațional.
Nu. Conjuncția asta n-are de-a face cu Crăciunul, așa cum Luna albastră nu e albastră, nici cea roșie nu e mâncată de vârcolaci, așa cum nu plouă cu stele, ci ard niște meteori (nu meteoriți!) în atmosferă.
Mai important și mai de folos știre ar fi că, de azi, 21 decembrie, de la ora 12 și câteva minute, de când a avut loc solstițiul de iarnă, durata luminii diurne va crește (mai popular spus ziua crește și noaptea scade).
Despre Steaua Magilor însă mulți au încercat să scrie, cu argumentele științei sau ale imaginației. A fost, pe rând, ba cometă, ba conjuncție de astre, ba supernovă…
Cei mai mulți dintre noi, suntem puși astăzi, citind despre Steaua Magilor în mass-media, în postura scriitorului Arthur C. Clarke*, care, în povestirea „The Star”**, premiată cu Hugo** în 1956, făcea din Dumnezeu un distrugător de lumi.
Mulți au încercat să pătrundă misterul Stelei Magilor, chiar și pe căi științifice, dar aceasta continuă să fie o lumină călăuzitoare doar pentru acei care caută spre ea cu credință.


Note de subsol:
* Arthur C. Clarke, ateu, este unul dintre cei mai renumiți scriitori de SF, considerat cel care a imaginat satelitul geostaționar.
** Povestirea „Steaua” a apărut în mai multe volume, dintre care unul, intitulat „Nici un zeu în cosmos” are subtitlul „Culegere de texte de anticipație pe teme ateiste”. Poate fi descărcat de aici: https://vdocuments.mx/download/antologia-nici-un-zeu-in-cosmos-1985
*** Hugo Award este cel mai cunoscut premiu acordat de fanii literaturii SF de limbă engleză. Se acordă în baza voturilor date la Convenția anuală Worldcon (World Science Fiction Convention).

Credință Gânduri Opinii Science-fiction

Cealaltă Românie

Există pilda aceea cu doi lupi pe care îi ai în tine. Unul bun și altul rău. Ei se luptă, dar de câștigat va câștiga acela pe care îl hrănești. Așa e și cu țara noastră.
România hrănită de majoritatea mijloacelor mass-media, de majoritatea politicienilor din ultimii 30 de ani și a celor din funcții de conducere, dar și de o parte bună a românilor de rând, incapabili să vadă imaginea de ansamblu, e România lupului rău.
România vizibilă e țara președinților care promit că îi vor reprezenta pe toți românii dar vor guvernul lor și cât mai multă putere, e țara politicienilor aleși de o minoritate, în timp ce majoritatea absolută (mai mult de două treimi) refuză să iasă măcar la vot, e patria condusă de alogeni care reprezintă interese multinaționale înaintea celor naționale, e săraca țară bogată din care toți au de câștigat dar poporul pleacă în toate zările.
România aparent uitată e cea a lupului dacic, a lupului-steag, e cealaltă Românie, spre care trebuie să ne întoarcem înainte de a fi prea târziu!
Cealaltă Românie e patria în care președintele unește, nu dezbină, e România politicienilor care pun mai presus decât interesele personale și de partid pe cele ale țării și ale neamului din care fac parte.
Cealaltă Românie e țara eroilor cunoscuți, dar mai ales necunoscuți, care au udat cu sângele lor acest pământ.
Cealaltă Românie e tărâmul bunului simț, în care nu se bagă mâna până la cot, în care dacă ți se dă un deget nu iei toată mâna, e România proverbelor înțelepte, cristalizate de timp în memoria genetică a neamului, e țara tradițiilor autentice, în care stă încifrat codul genetic românesc.
Cealaltă Românie e un pământ al omeniei și ospitalității, e țara creștină care și-a însușit învățătura hristică de a-ți iubi aproapele și de a-i sluji din bunătate.
Cealaltă Românie e patria medicilor fără de arginți, a învățătorilor-apostoli, a militarilor eroi și a preoților cu har, e România țăranului care sărută pământul și a meșterului priceput, cu mâinile pline de bătături.
Cealaltă Românie e țara plânsului doinelor de înstrăinare cântate de bătrânii rămași dincolo de granițe nedrepte sau ascultate cu sufletul sfâșiat de cei ce muncesc la alții pentru o bucată de pâine amară.
Cealaltă Românie e locul unde valorile sunt respectate și urmate, nu alungate și batjocorite, e țara unde respectăm trecutul, cântărim cu grijă prezentul și construim pentru viitorul copiilor noștri, pentru că n-a fost a strămoşilor noștri, nu e a noastră, ci a urmaşilor noștri şi a urmaşilor urmaşilor noştri în veacul vecilor.
Cealaltă Românie e țara râsului de copil, e România lacrimii dorului de mamă, e România sudorii de pe fruntea tatălui care aduce pâinea aburindă în casă, care o binecuvântează, o rupe și o împarte familiei.
Să hrănim această Românie a lupului-steag! Să o creștem!
Fie să învingă cealaltă Românie, România mea, a noastră!
Trăiască nația! Sus cu ea!

Gânduri Mesaje Opinii

Alba-neagra cu națiunea

AMR 4
Au Mai Rămas doar 4 zile până când vom merge din nou la vot. Nu mai contează că e pandemie, important e ca unii să-și facă jocurile. Generalii sunt pregătiți de acțiune. Școlile vor fi deschise pentru o zi ca românii să dea cu ștampila după cum i-a învățat mass-media aservită, după cum au înțeles minciunile livrate în doze mari de politicieni și partide.

Ascultam azi un preot pe facebook care ne învăța să tăcem, iar FAPTELE SĂ VORBEASCĂ PENTRU NOI. La lecția asta, politicienii au lipsit. Nici măcar online n-au fost la ea!

Stau și mă uit la acest circ, la această alba-neagra cu națiunea română pe care o joacă partidele: se inaugurează metri de autostradă, construiesc România, o salvează, plantează pădurile, stârpesc hoția… Mai să ajung să cred că de la anul România va deveni cea-mai-cea de pe Pământ!
Ipocrizia a atins cote maxime. Cei care n-au făcut nimic în 30 de ani, de ne-au fugit românii din țară, ne promit marea și sarea. Alții, care le-au ținut trena, se erijează în salvatorii României și ne învață arogant că pe 1 decembrie trebuie să-i spunem țării că o iubim, iar pe 6 să îi dovedim prin vot. Lupii moraliști, care sunt împotriva Credinței strămoșești, a Familiei normale și a naționalismului, cei care susțin multinaționalele globaliste, votează în Europa împotriva unor proiecte utile țării, ne învață că trebuie să ieșim la vot…

Nepotismele și epoleții sunt în politica românească atât de vizibile, iar dragostea reală de țară, atât de absentă! Falsul patriotism ne inundă: A fost plin Facebookul ieri, de 1 Decembrie, de români patrioți. Toți cu steaguri, cu inimioare și urări…

Să-i spunem țării pe 1 Decembrie că o iubim și pe 6 să îi demonstrăm asta?
NU! Țării trebuie să-i spunem mereu că o iubim, și în fiecare faptă de-a noastră să-i demonstrăm asta! NOI TOȚI, și mai ales politicienii!

Să ieșim la vot, zic, dar dintre cine să alegi?
Cum ar fi, ca pe buletinul de vot să existe o căsuță pe care să scrie VOT DE BLAM? Cum ar fi dacă cei mai mulți dintre români ar pune ștampila acolo, însemnând prin asta că toți politicienii ar trebui să se retragă din viața politică pentru că poporul nu mai are încredere în ei? Cum ar fi dacă am mai avea și Români în fruntea țării?

AMR 4. Mai puțin de 100 de ore AMaRe…

Nu vă străduiți prea mult! La alba-neagra câștigi doar când ești lăsat… În rest, noi, proștii, pierdem timpul și banii, iar cei care fac jocul, cu iuțeală de mână, ne lasă cu ochii în soare.
           

Gânduri Opinii

Ce lăsăm moștenire copiilor noștri?

Tata, atât cât a putut, cred că a fost un om bun.
Din tractorist, apoi șef de secție la tractoare în comună, a ajuns vicepreședinte (viceprimar) la Sfatul Popular (un fel de Consiliu Local).
A fost în funcția asta mulți ani, peste 12, din câte îmi amintesc.
După rEVOLUȚIE (cu r mic) – care numai evoluție nu a fost! – funcția de vicepreședinte s-a desființat, și, o perioadă a fost învățător suplinitor la Rădoaia, un sat de țigani, oameni buni și muncitori, unii cu talent muzical, respectuoși, dar oropsiți de soartă (și de unii!).
Îmi amintesc și acum cu drag cum repeta cu mama, învățătoare, cântecul pe care trebuia să-l predea a doua zi copiilor (puradeii adorau muzica!)
Știu că, de pe urma lui, doi copii urmaseră Pedagogicul. Nu știu dacă au rămas învățători, dar cred că tatăl meu a vrut, atât cât s-a putut, SĂ SFINȚEASCĂ LOCUL!
Îmi amintesc și acum că, deși era comunist, deși era în fruntea a peste 2000 de oameni ai comunei, ne-a învățat că, atunci când trecem prin fața bisericii, SĂ FACEM CRUCE MĂCAR CU LIMBA ÎN CERUL GURII! Pe vremea aceea era riscant să-ți afirmi credința! Ca și în zilele noastre care vor urma, se pare!
Dovada că a fost iubit de oameni, în general, e că l-au votat mai apoi, după câțiva ani de la revoluție, o legislatură primar, și mai mulți ani a fost viceprimar… Nu de la partide mari… Aș putea să povestesc, dar nu o fac aici, și câteva picanterii despre cum se fac sau lucrează primarii, despre cum pot face averi peste noapte…
Tata a fost, atât cât se poate, un om cinstit. Dacă nu era așa, nu ne ținea de mici la școli în oraș ca să învățăm carte. A înțeles că aceasta, educația, e cheia. Dacă nu era cinstit, acum nu aveam de plătit rate încă 30.000 de euro la apartament…
Da. Am fost un privilegiat al sorții. Am trăit într-o familie de intelectuali de la sat, în elită, ca să zic așa…
Cu toate acestea, îmi amintesc despre cum era atunci:
Aveam un radio destul de bun la care, dacă aveam noroc, puteam asculta la lumânare (că ne luau lumina des) România Liberă sau Vocea Americii. Acolo am învățat pentru prima oară lecția asta:
LIBERTATEA CUVÂNTULUI NU TREBUIE ÎNGRĂDITĂ!


Eram copii. Mici. Anii ’84-’85…
Urcam un deal lung, nu prea abrupt cu săniile pentru a ne da la vale încă o dată.
Urcând, i-am spus lui Doru, care era puțin mai mare ca mine și băiatul nanei fratelui meu, ce auzeam la radio despre Ceaușescu.
Nu pot să uit nici acum cum mi-a zis hotărât să nu mai vorbesc niciodată despre asta… Oare de ce mi-o fi rămas asta în minte?


Dragii mei, care ați avut răbdare să citiți până aici…
Pentru asta au murit oameni? Ca să ne temem să vorbim?
Pentru asta au murit oameni? Ca să ne turnăm unii pe alții?
Pentru asta au murit oameni? Ca să trăim tot în dictatură?


Dacă n-aș avea o familie, m-aș duce undeva pustnic…
Dar am una, pe care o iubesc și pentru care sunt răspunzător!
Aș putea oare să mă pensionez și să mă retrag undeva, la țară?
Lumea a luat-o razna!
Ce lăsăm moștenire copiilor noștri?

Gânduri