Pilda lumânărilor

…..Se zice că trăia odată un bătrân înţelept, care adunase în jurul său mulţime de ucenici, străduindu-se să îi înveţe a descoperi drumul cel bun în viaţă.
…..În nesăbuinţa lor, de multe ori ucenicii nu ascultau sfaturile directe date de bătrânul înţelept, aşa că acesta era nevoit să le vorbească în pilde, ca ei să priceapă.
…..Într-o zi friguroasă de toamnă, pe când ucenicii leneveau în jurul vetrei din casă, îi chemă la el, în grădina unde muncea, şi, după un timp, le zise:
…..– Cum vă simţiţi afară? Vă este bine?
…..– Cum să ne fie bine? Am ieşit din casă şi afară este frig! au răspuns ei uşor revoltaţi.
…..– Ba eu vă spun că acum vă este bine şi în casă, la căldură, vă era rău! i-a mustrat bătrânul cu glas blând.
…..Ucenicii s-au uitat unii la alţii şi au dat din umeri.
…..– Sunt oamenii fiinţe fragile, supuse greşelilor?
…..– Sunt! răspuns-au ei.
…..– Este viaţa lor atât de fragilă ca ceara unei lumânări?
…..– Desigur, au răspuns ei, neînţelegând unde vrea să ajungă maestrul.
…..– Atunci, voi sunteţi asemeni unei lumânări! Dacă vă este greu şi simţiţi frigul lumii şi al nevoilor, vă este mai uşor să staţi drepţi şi să daţi lumină celor din jurul vostru. Dacă dimpotrivă, staţi doar la căldură, lumânarea  voastră se înconvoaie de prea mult bine şi ceara ei se iroseşte fără rost în cel mai scurt timp. Pentru a fi lumina celor din jur, căutaţi dar să nu vă fie prea cald în viaţă!
…..Ucenicii au tăcut ruşinaţi, înţelegând că, atunci când înţeleptul îi mustra cu duhul blândeţii, o făcea pentru a-i ţine drepţi, asemeni unei lumânări dătătoare de lumină.

Ionel-Cătălin Diaconu (2011)

  ***

Poveste cu tâlc

        A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit. Au fost odată, demult, când Dumnezeu încă mai umbla în chip de om pe pământ cercând să dea pilde de bine copiilor Săi, au fost trei meşteri olari care se întorceau de la un târg.
…..Şi cum mergeau ei aşa pe drumul de întoarcere, prin mijlocul unei păduri, numai ce le-a ieşit în faţă un moşneguţ îmbrăcat în alb.
…..– Bună să vă fie inima, dragii mei! le-a zis el.
…..– Să ai sănătate, moşule! Dar ce vânt te ţine prin aste pustietăţi?
…..– Iaca aici îmi trăiesc bătrâneţile. Dar văd că sunteţi meşteri olari, n-aţi vrea să mă ajutaţi într-o treabă? Mi-e tare urât singur pe aici şi-aş vrea să-mi plămădiţi din lut nişte copilaşi.
…..– Doar atât? Ţi-i facem cât ai bate din palme, au răspuns olarii, bucuroşi că îşi pot arăta măiestria de creatori.
…..Şi moşul, care, aţi înţeles pesemne că era Dumnezeu, i-a adus în curtea casei sale unde le-a dat lutul necesar şi olarii au purces la treabă. Între timp, Dumnezeu, ca să-i încerce, le pregătea alături o masă încărcată cu bunătăţi, de se minunau meşterii de unde le mai scoate.
…..Unul dintre olari, care, se vede treaba, era mai leneş şi mai lacom, mai-mai îi venea să lase treaba şi să se ospăteze. Neîndrăznind, cu o mână lucra iar cu cealaltă se înfrupta din cele ce Dumnezeu i le lăsase la îndemână.
…..– Când credeţi că aţi terminat, treceţi de vă bucuraţi de aste bucate, le-a spus moşnegelul şi s-a făcut nevăzut.
…..Olarul cel leneş îndată a lăsat treaba. Copilaşul său de lut abia de prinsese formă de om. Al doilea olar, văzând pe fratele său ospătându-se, mai lucră şi el o vreme apoi veni să-i ţină companie. Numai al treilea munci cu hărnicie şi nu se lăsă până când şi ultimul fir de păr făcut din lut fu pus la locul lui pe capul copilaşului său.
…..Atunci s-a arătat Dumnezeu în toată slava Sa şi aprig i-a certat pe cei doi olari leneşi iar celui harnic i-a spus:
…..– Când zilele vieţii tale vor fi sfârşite, lua-te-voi în împărăţia mea, căci drag eşti ochilor mei.
…..Şi a fost de atunci pildă pentru toţi părinţii să-şi crească copilaşii asemeni olarului cel harnic.
…..Domniile voastre ce fel de olari sunteţi?

***

   Pilda

În pământul minţii tale,
Drag copile, să sădeşti
Sămânţa credinţei, pe care
Prin botez tu o primeşti.

Cu lacrimi de bucurie
Şi sudoare s-o stropeşti
Căci credinţa ta e vie!
Zi de zi, aşa s-o creşti:

Ca pe-o plantă ce ţi-i dragă,
Ca pe-o pasăre ce zboară,
Ca pe viaţa ta întreagă!
Răul n-o să te mai doară.

Şi, oricând îţi este greu,
Tu să crezi în Dumnezeu!

***

   Rugă pentru părinţi

Dintre-atâtea bucurii
Ce ne-ai dat pe-acest pământ
Pe părinţi Tu să ni-i ţii,
Doamne, Tatăl nostru Sfânt.

Mama, tata sunt lumina
Vieţii noastre de acum,
Iartă-le lor toată vina,
Doamne Preaiubit şi Bun.

Dă-le-n viaţă sănătate,
Spor la muncă, gând curat,
De iubire s-avem parte,
Să-i iubim neîncetat.

Si cum trecătoare-s toate,
Când veni-va ceasul lor,
Ia-i la Tine, de se poate,
Ia-i la Tine în pridvor.

Şi-om veni apoi cu toţii
Când la Tine ne-i chema:
Şi bunicii, şi nepoţii,
Căci e mare Slava Ta.

Însa până-atunci, de vrei,
Dă-le-o viaţă cu temei!

***

   Învăţătorii mei

Învăţătoare mi-este Luna,
Spunându-mi de pe cer:
– Tu să străluci întruna,
Lumina să le-o dai
Acelor care cer!

Învăţător mi-e meteorul,
Arzând pe bolta, sus,
El mă învaţă dorul,
Să nu uit de lumina
Acelor care nu-s.

Învăţător mi-e şi Pământul,
Mi-a fost şi îmi va fi,
Căci de la Domnul Sfântul
Cu toate sunt lăsate
Acelor ce vor fi.

Aşa învăţ întruna
Pentru lumina mea:
S-o dau şi eu acelor
Ce sunt şi vor urma.

***

          Rugă

Doamne, Tu, că-mi eşti părinte
Mie, lui şi altor mii,
Milioane de copii,
Dă-mi putere să cresc mare
Şi lumină de-nvăţare
Peste tot să fiu cuminte.

Fă-ne-n viaţă loc de bine
Şi mai dă-ne sănătate
Pentru mama, pentru frate,
Pentru tată şi surori.
Pune-ne în viaţă flori,
Doamne,-aşa Te rog pe Tine.

***

Scrisoare lui Moș Nicolae

Dragă Moșu’ Nicolae,
Eu vreau ție să îți zic:
Când mai vii noaptea-n odaie,
Lasă-mi și un băț mai mic!

C-am supărat pe mămica
Mâzgălind pe un perete
Și m-a prins apoi bunica
Rupând file din caiete.

Tăticuțul m-a certat
C-am luat la test un „Bine”,
Dar apoi m-am îndreptat
Și-s mândri acum de mine!

Deci, lângă băț să îmi aduci
Jucării și fructe dulci!

***

Jucăria

„Jucăria” e o fată
Mică, zău, şi zâmbet toată,
Cu ochii precum mărgeaua,
Zâmbet fin ca peruzeaua
Şi la cei cinci anişori
Naltă-i pân’ la subţiori.

Stând aşa cu ochi-n jos
Ai zice că e Hristos
Iar la tanti Ana-n braţă
(Naşa ei ce o răsfaţă)
„Jucăria” e cuminte
Şi îi spune-nvăţăminte:

„– Naşa, nu mai plânge-acum
Că nu-ţi e la nimic bun!
Spune-mi cum să te ajut
Că mă vezi doar c-am crescut:
Dau cu mătura prin casă
Sau aşez faţa de masă?”

Tanti Ana o mângâie
Sau o gâdilă-n călcâie,
Cu iubire o priveşte
Cum cu taină îi zâmbeşte,
Ochii pe furiş şi-i şterge,
Şi în grabă vocea-şi drege:

„– Ia mai bine, fata mea,
De aici, o acadea!”

***

      Moș Crăciun

Doar în noaptea de Ajun
Vine Moșul cel mai bun
Și aduce daruri multe
Copiilor ce știu să cânte.

Dacă-i spun și poezii
Le aduce jucării,
Iar dacă au fost cuminți
Îi laudă pe părinți.

Toată lumea-i fericită,
Colinde cu drag îi cântă
Și la anul să mai vină
Cu desaga plină-plină.

***

Tati este Moș Crăciun

Am aflat drept în Ajun:
Tati este Moș Crăciun!

Ieri în baie l-am zărit
Cu o barbă albă, mare,
Dar apoi, când a ieșit,
M-am convins că n-o mai are:

Ca să văd de-i deghizat
Un pupic mare i-am dat.
Încă mă mai mir puțin
De obrazu-i foarte fin!

Cu mami el stătea de vorbă
Azi, când ascultam povești,
Ea a spus, gustând din ciorbă,
„Moșule, ce tânăr ești!”

Am mai prins apoi cuvinte
Venind dinspre bucătărie:
„Păpușă”, „cadou”, „cuminte”,
„De Crăciun” și „bucurie”!

Acum îmi este foarte clar,
Chiar dacă eu sunt mică:
Tati-i Moșul drag și-n dar
Mâine-mi dă o păpușică!

Ar mai fi câte ceva,
Ca un detectiv ce sunt,
Să aflu dacă aș putea:
Câți copii sunt pe Pământ?
De ce tati este chel?
Cum de n-am aflat că-i el?
Cum de burtă mare n-are?
Spiridușii unde-s oare?
Unde sania își ține?
Barba albă unde-și pune?

Chiar și-așa, sunt bucuroasă
Și cânt veselă prin casă.
Am aflat drept în Ajun:
Tati-i Moșul drag și bun!

***

Învăţătura cea bună

Eu de mic am învăţat
Pe cei mari să îi respect,
Să mă port mereu curat,
Dragostea s-o am în piept,

„Ziua bună” să o dau,
La biserică să merg:
Să mă-nchin ca toţi ce au
Gândul luminos şi drept.

Astea toate de le ştii
Şi mereu le vei urma
Drum în viaţă vei găsi,
Domnul Sfânt te v-ajuta!

***

Psalm

Doamne, lăudat să fii
De acum şi până-n veacuri
C-ai făcut acest Pământ
Cu păduri, câmpii şi lacuri.

Că ne-ai protejat averea,
Neamul nostru românesc,
Eu, preabunule părinte,
Ţie, Doamne,-Ţi mulţumesc.

Şi-o să-Ţi cânt întotdeauna
Pentru dragii mei părinţi.
Eu şi alţii îţi promitem
C-o să creştem mari, cuminţi!

One comment

  1. Foarte mult timp am fost olarul care îşi termina propriul „copil” la timp şi-i facea şi pe cei ai colegilor pentru ca nu cumva să se supere Doamne-Doamne şi totul sa meargă bine, înţelegand prin asta lucru în echipă. Dar… am avut parte şi de dezamagiri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s