Conform DEX 2009,
DÚCĂ1 s. f. (De obicei precedat de prep. „de”, „la”, „pe”) Plecare, drum, călătorie. ◊ Expr. A fi pe ducă = a fi pe sfârșite; a fi pe moarte.

Se zice(a) la noi că presa e câinele de pază al democrației. Eu cred că, în egală măsură, ar trebui să fie câinele de pază al valorilor spirituale și al limbii, pentru că presa, dincolo de rolul de INformare, trebuie să aibă, pentru națiune, un rol de formare, nu de DEformare.
În graba după cancan, după senzațional și virulență, adesea jurnaliștii din online greșesc flagrant. Dacă greșelile ar fi pe un blog al unui ziarist oarecare, n-ar avea un prea mare impact, probabil, dar când ele sunt puse pe un site cu pretenții că luptă pentru binele educației, EDUPEDU.ro, au efect deformator, cu acțiune subliminală asupra maselor.

Zilele trecute, EDUPEDU publica scrisoarea a peste 100 de intelectuali care adresau mai multe solicitări Ministerului Educației în legătură cu proiectele de lege. Inspirat de faptul că printre semnatari se afla și domnul conf. univ. dr. Ioan Dănilă, fostul meu profesor și un om pe care îl admir enorm, și urmând invitația lansată de site că lista este deschisă, le-am scris organizatorilor să mă adauge. Speram să o facă pentru că nu eram doar unul ce semna o petiție, chiar contribuisem cu observații pe textul proiectului de preuniversitar în câteva forumuri publice.

Și iată că-mi regăsesc azi numele adăugat în listă! Nici n-am sesizat că mi-a fost greșit prenumele J, dar am reacționat instantaneu (le-am postat în comentarii) la scrierea eronată a numelor instituțiilor școlare.
Practic, apăruse
Ion Cătălin Diaconu- sc. gimn. Nr 10, Bacău, vicepresedinte AGIRo
în loc de
Ionel-Cătălin Diaconu, Școala Gimnazială Nr. 10 Bacău, vicepreședinte AGIRo

Dacă dorim să avem parte de o educație de calitate pentru copiii noștri, trebuie să începem cu noi, cei care o cerem!
În cazul EDUPEDU, și al multora dintre noi, mai ales când scriem online, nu e vorba de NEȘTIINȚĂ, ci de o altă tară, numită NEGLIJENȚĂ!


31 august va fi ZIUA LIMBII ROMÂNE.
Haideți să o marcăm printr-un mai mare respect pentru ea, manifestat în grija cu care vorbim și scriem românește!

Lasă un comentariu