— Scrie un comentariu

EDUcația e PE DUcă

Conform DEX 2009,
DÚCĂ1 s. f. (De obicei precedat de prep. „de”, „la”, „pe”) Plecare, drum, călătorie. ◊ Expr. A fi pe ducă = a fi pe sfârșite; a fi pe moarte.

Se zice(a) la noi că presa e câinele de pază al democrației. Eu cred că, în egală măsură, ar trebui să fie câinele de pază al valorilor spirituale și al limbii, pentru că presa, dincolo de rolul de INformare, trebuie să aibă, pentru națiune, un rol de formare, nu de DEformare.
În graba după cancan, după senzațional și virulență, adesea jurnaliștii din online greșesc flagrant. Dacă greșelile ar fi pe un blog al unui ziarist oarecare, n-ar avea un prea mare impact, probabil, dar când ele sunt puse pe un site cu pretenții că luptă pentru binele educației, EDUPEDU.ro, au efect deformator, cu acțiune subliminală asupra maselor.

Zilele trecute, EDUPEDU publica scrisoarea a peste 100 de intelectuali care adresau mai multe solicitări Ministerului Educației în legătură cu proiectele de lege. Inspirat de faptul că printre semnatari se afla și domnul conf. univ. dr. Ioan Dănilă, fostul meu profesor și un om pe care îl admir enorm, și urmând invitația lansată de site că lista este deschisă, le-am scris organizatorilor să mă adauge. Speram să o facă pentru că nu eram doar unul ce semna o petiție, chiar contribuisem cu observații pe textul proiectului de preuniversitar în câteva forumuri publice.

Și iată că-mi regăsesc azi numele adăugat în listă! Nici n-am sesizat că mi-a fost greșit prenumele J, dar am reacționat instantaneu (le-am postat în comentarii) la scrierea eronată a numelor instituțiilor școlare.
Practic, apăruse
Ion Cătălin Diaconu- sc. gimn. Nr 10, Bacău, vicepresedinte AGIRo
în loc de
Ionel-Cătălin Diaconu, Școala Gimnazială Nr. 10 Bacău, vicepreședinte AGIRo

Dacă dorim să avem parte de o educație de calitate pentru copiii noștri, trebuie să începem cu noi, cei care o cerem!
În cazul EDUPEDU, și al multora dintre noi, mai ales când scriem online, nu e vorba de NEȘTIINȚĂ, ci de o altă tară, numită NEGLIJENȚĂ!


31 august va fi ZIUA LIMBII ROMÂNE.
Haideți să o marcăm printr-un mai mare respect pentru ea, manifestat în grija cu care vorbim și scriem românește!

educaţie Gânduri Opinii Sfaturi
— Scrie un comentariu

Pentru că nu-i putem sătura pe cei bogați

„Este foamete pe pământ nu pentru că nu putem să-i săturăm pe cei săraci,
ci pentru că nu-i putem sătura pe cei bogați! (Maica Tereza)

Decât să se gândească la cum să ne vaccineze și microcipeze pentru a ne controla ca pe o turmă de oi, bogații lumii ar face mai bine să se gândească la cele peste 300 de milioane de copii care trăiesc în sărăcie. Lor trebuie să le dăruiască un trai decent și o șansă la un viitor pe care copiii să și-l aleagă.

A dărui înseamnă a da un dar (cadou). Iar când dai un cadou, nu aștepți nimic în schimb. Cu atât mai mult ca cel căruia i l-ai dat să-ți devină sclav.
A dărui înseamnă a cinsti pe cel căruia îi faci darul. Părinții dăruiesc toată dragostea lor copiilor, dar nu și-i înrobesc!
A dărui înseamnă a înzestra pe cineva. Nașii (părinții spirituali ai unei familii) dau un dar finilor nu pentru a și-i face datori pe viață, ci pentru a-i ajuta să pornească bine în viață. Dumnezeu îi înzestrează pe unii cu talent (le dăruiește). Vezi și englezescul gift (dar, cadou), respectiv gifted (talentat).
Nu în cele din urmă…
A dărui înseamnă a te dedica. Eu mi-am dăruit viața educației copiilor. Nu e o meserie bănoasă și nici ușoară. Cea mai bună răsplată e zâmbetul puilor de om și, poate, recunoștința lor, atunci când vor fi mari.

Asta ar trebui să înțeleagă Bill Gates, Elon Musk, Soros și compania.
Că a dărui înseamnă a te dărui, așa cum a făcut-o Hristos!

***

Un film scurt, multipremiat, despre copii săraci și bogați, care înțeleg mai bine ce înseamnă a dărui:

 

Gânduri Opinii Recomandări Sfaturi
— Scrie un comentariu

De Paște nu vine iepurașul!

Pentru creștini, zilele Postului Mare, Săptămâna Patimilor și zilele Paștelui sunt încărcate de semnificații și de trăire. În aceste timpuri, când asupra Bisericii planează norii amenințători ai iubitorilor de bani, atacurile celor ce proslăvesc corpul și înrobesc spiritul, vorbele de ocară ale hulitorilor dar și minciunile dulcege ale celor care vor să înlocuiască simbolurile creștine din mentalul colectiv, acum e bine să ne amintim cuvintele lui Savatie Baștovoi:

De la Hristos încoace creștinii își spun „Hristos a înviat” – aceasta este vestea care a schimbat lumea, care a cutremurat iadul și a deschis cerurile. A spune „Hristos a înviat!” și a răspunde „Adevărat a înviat!” este adevărata mărturisire de credință, însumarea Evangheliei în două cuvinte, îndeplinirea poruncii propovăduirii.
Înlocuirea lui „Hristos a înviat” cu „Paște fericit” este cea mai mare lovitură primită vreodată de lumea creștină. Urmările ei nu se vor lăsa mult așteptate.
Nu vă temeți și nu vă rușinați să vă spuneți „Hristos a înviat! Adevărat a înviat!”. Desigur, dacă aveți această convingere.
Hristos a înviat! Fiți fericiți… (Savatie Baștovoi)

Să înlocuiești în mentalul colectiv istoria despre Nașterea Domnului de Crăciun cu povestea consumeristă a unui moș burtos îmbrăcat în roșu, sau să spui „Paște fericit!” (ca și „O zi bună!”), în loc să vestești Învierea, înseamnă să contribui cu puținul tău la despiritualizarea celorlalți.

Chiar și dacă aș fi ateu, și n-aș crede în povestea Fiului lui Dumnezeu, tot aș putea remarca diferența enormă între poveștile consumeriste ale lui Moș Crăciun și Iepurașului și lecțiile pe care Evangheliile le transmit omenirii, în special de Crăciun și de Paște. Pe de o parte eul, pe de cealaltă parte semenii. Pe de o parte desfătarea, pe cealaltă înfrânarea poftelor pentru creșterea spirituală.

Paștele nu este despre iepuraș, despre cadouri și ouă de ciocolată, care ne satisfac câteva clipe egoul și burta, ci despre Răbdare și Suferință, despre Bunătate, despre Sacrificiu pentru binele celorlalți și, nu în ultimul rând, despre Speranță, despre Înviere. E cea mai mare lecție pe care a dat-o Dumnezeu omenirii prin Fiul său.

Noi, oamenii, ca învățători ai generațiilor viitoare, avem datoria de a transmite Adevărul celor ce vor veni.

Gânduri Opinii Sfaturi
— Scrie un comentariu

Poezii pentru copii

Am redescoperit într-un colţ de internet, numit junior.trei.ro (primul site din România al unei şcoli cu clasele I-IV), realizat de mine cu muuulţi ani în urmă, câteva poezii scrise pentru elevii mei:

         Pilda

În pământul minţii tale,
Drag copile, să sădeşti
Sămânţa credinţei, pe care
Prin botez tu o primeşti.

Cu lacrimi de bucurie
Şi sudoare s-o stropeşti
Căci credinţa ta e vie!
Zi de zi, aşa s-o creşti:

Ca pe-o plantă ce ţi-i dragă,
Ca pe-o pasăre ce zboară,
Ca pe viaţa ta întreagă!
Răul n-o să te mai doară.

Şi, oricând îţi este greu,
Tu să crezi în Dumnezeu!

   Rugă pentru părinţi

Dintre-atâtea bucurii
Ce ne-ai dat pe-acest pământ
Pe părinţi Tu să ni-i ţii,
Doamne, Tatăl nostru Sfânt.

Mama, tata sunt lumina
Vieţii noastre de acum,
Iartă-le lor toată vina,
Doamne Preaiubit şi Bun.

Dă-le-n viaţă sănătate,
Spor la muncă, gând curat,
De iubire s-avem parte,
Să-i iubim neîncetat.

Si cum trecătoare-s toate,
Când veni-va ceasul lor,
Ia-i la Tine, de se poate,
Ia-i la Tine în pridvor.

Şi-om veni apoi cu toţii
Când la Tine ne-i chema:
Şi bunicii, şi nepoţii,
Căci e mare Slava Ta.

Însa până-atunci, de vrei,
Dă-le-o viaţă cu temei!

   Învăţătorii mei

Învăţătoare mi-este Luna,
Spunându-mi de pe cer:
– Tu să străluci întruna,
Lumina să le-o dai
Acelor care cer!

Învăţător mi-e meteorul,
Arzând pe bolta, sus,
El mă învaţă dorul,
Să nu uit de lumina
Acelor care nu-s.

Învăţător mi-e şi Pământul,
Mi-a fost şi îmi va fi,
Căci de la Domnul Sfântul
Cu toate sunt lăsate
Acelor ce vor fi.

Aşa învăţ întruna
Pentru lumina mea:
S-o dau şi eu acelor
Ce sunt şi vor urma.

          Rugă

Doamne, Tu, că-mi eşti părinte
Mie, lui şi altor mii,
Milioane de copii,
Dă-mi putere să cresc mare
Şi lumină de-nvăţare
Peste tot să fiu cuminte.

Fă-ne-n viaţă loc de bine
Şi mai dă-ne sănătate
Pentru mama, pentru frate,
Pentru tată şi surori.
Pune-ne în viaţă flori,
Doamne,-aşa Te rog pe Tine.

Poezii Sfaturi
— Un comentariu

Pilda lumânărilor

…..Se zice că trăia odată un bătrân înţelept, care adunase în jurul său mulţime de ucenici, străduindu-se să îi înveţe a descoperi drumul cel bun în viaţă.
…..În nesăbuinţa lor, de multe ori ucenicii nu ascultau sfaturile directe date de bătrânul înţelept, aşa că acesta era nevoit să le vorbească în pilde, ca ei să priceapă.
…..Într-o zi friguroasă de toamnă, pe când ucenicii leneveau în jurul vetrei din casă, îi chemă la el, în grădina unde muncea, şi, după un timp, le zise:
…..– Cum vă simţiţi afară? Vă este bine?
…..– Cum să ne fie bine? Am ieşit din casă şi afară este frig! au răspuns ei uşor revoltaţi.
…..– Ba eu vă spun că acum vă este bine şi în casă, la căldură, vă era rău! i-a mustrat bătrânul cu glas blând.
…..Ucenicii s-au uitat unii la alţii şi au dat din umeri.
…..– Sunt oamenii fiinţe fragile, supuse greşelilor?
…..– Sunt! răspuns-au ei.
…..– Este viaţa lor atât de fragilă ca ceara unei lumânări?
…..– Desigur, au răspuns ei, neînţelegând unde vrea să ajungă maestrul.
…..– Atunci, voi sunteţi asemeni unei lumânări! Dacă vă este greu şi simţiţi frigul lumii şi al nevoilor, vă este mai uşor să staţi drepţi şi să daţi lumină celor din jurul vostru. Dacă dimpotrivă, staţi doar la căldură, lumânarea  voastră se înconvoaie de prea mult bine şi ceara ei se iroseşte fără rost în cel mai scurt timp. Pentru a fi lumina celor din jur, căutaţi dar să nu vă fie prea cald în viaţă!
…..Ucenicii au tăcut ruşinaţi, înţelegând că, atunci când înţeleptul îi mustra cu duhul blândeţii, o făcea pentru a-i ţine drepţi, asemeni unei lumânări dătătoare de lumină.

Ionel-Cătălin Diaconu (2011)

Sfaturi
— 2 comentarii

Poveste cu tâlc

Poveste cu tâlc

        A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit. Au fost odată, demult, când Dumnezeu încă mai umbla în chip de om pe pământ cercând să dea pilde de bine copiilor Săi, au fost trei meşteri olari care se întorceau de la un târg.
        Şi cum mergeau ei aşa pe drumul de întoarcere, prin mijlocul unei păduri, numai ce le-a ieşit în faţă un moşneguţ îmbrăcat în alb.
         – Bună să vă fie inima, dragii mei! le-a zis el.
         – Să ai sănătate, moşule! Dar ce vânt te ţine prin aste pustietăţi?
         – Iaca aici îmi trăiesc bătrâneţile. Dar văd că sunteţi meşteri olari, n-aţi vrea să mă ajutaţi într-o treabă? Mi-e tare urât singur pe aici şi-aş vrea să-mi plămădiţi din lut nişte copilaşi.
         – Doar atât? Ţi-i facem cât ai bate din palme, au răspuns olarii, bucuroşi că îşi pot arăta măiestria de creatori.
         Şi moşul, care, aţi înţeles pesemne că era Dumnezeu, i-a adus în curtea casei sale unde le-a dat lutul necesar şi olarii au purces la treabă. Între timp, Dumnezeu, ca să-i încerce, le pregătea alături o masă încărcată cu bunătăţi, de se minunau meşterii de unde le mai scoate.
         Unul dintre olari, care, se vede treaba, era mai leneş şi mai lacom, mai-mai îi venea să lase treaba şi să se ospăteze. Neîndrăznind, cu o mână lucra iar cu cealaltă se înfrupta din cele ce Dumnezeu i le lăsase la îndemână.
          – Când credeţi că aţi terminat, treceţi de vă bucuraţi de aste bucate, le-a spus moşnegelul şi s-a făcut nevăzut.
         Olarul cel leneş îndată a lăsat treaba. Copilaşul său de lut abia de prinsese formă de om. Al doilea olar, văzând pe fratele său ospătându-se, mai lucră şi el o vreme apoi veni să-i ţină companie. Numai al treilea munci cu hărnicie şi nu se lăsă până când şi ultimul fir de păr făcut din lut fu pus la locul lui pe capul copilaşului său.
         Atunci s-a arătat Dumnezeu în toată slava Sa şi aprig i-a certat pe cei doi olari leneşi iar celui harnic i-a spus:
         – Când zilele vieţii tale vor fi sfârşite, lua-te-voi în împărăţia mea, căci drag eşti ochilor mei.
         Şi a fost de atunci pildă pentru toţi părinţii să-şi crească copilaşii asemeni olarului cel harnic.
         Domniile voastre ce fel de olari sunteţi?

Sfaturi