Statul și idealul educațional

În trecutul umanității, idealul educațional a îmbrăcat cele mai diverse forme, toate fiind însă expresia concentrată a unor necesități istorice și fiind determinate de condițiile sociale obiective ale societății. În Atena antică se urmărea dezvoltarea armonioasă a personalității în plan estetic, moral și fizic, pe când în Sparta era vizată mai ales dezvoltarea fizică prin exerciții militare. În evul mediu, idealul educațional clerical (însușirea a șapte arte: retorica, dialectica, gramatica, aritmetica, geometria, muzica și astronomia) diferea de idealul cavaleresc (deprinderea celor șapte virtuți cavalerești: călăria, mânuirea sabiei, înotul, vânătoarea, șahul, cântatul și recitatul). Renașterea și-a propus formarea unui om cu o cultură enciclopedică, pe când epoca modernă urmărea integrarea unei personalități eficiente într-o activitate productivă.

Idealul educaţional al şcolii din România constă, conform Legii nr. 1/2011 în „dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetăţenească activă în societate, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piaţa muncii.” Este cu siguranță un ideal generos, pentru care merită să lupți și în deplină concordanță cu promisiunea aceleiași legi că „în România învăţământul constituie prioritate naţională.”

Realitatea sistemului educațional românesc infirmă însă în mare măsură urmărirea prin politici consecvente și mai ales atingerea acestui ideal: subfinanțarea cronică în ultimii zeci de ani, dovadă că se preferă modelele coercitive celor educativ-preventive, precum și o gravă desincronizare cu piața muncii, o bună parte dintre absolvenți negăsindu-și locul meritat sau chiar emigrând.

Viitorul școlii românești ține strict de calibrarea politicilor statului la acest ideal, de recunoașterea meritelor educației în devenirea societății și de un efort susținut din partea tuturor actorilor implicați în a modela, prin educație, România la care visăm.

prof. înv. primar Ionel-Cătălin Diaconu, vicepreședinte AGIRo

 

(Punct de vedere publicat în Buletinul Congresului Aniversar AGIRo al Cadrelor Didactice din România, Republica Moldova și al Românilor de peste Hotare, ediția a 40-a, Chișinău, 1-5 august 2017)

 

Anunțuri
AGIRo Opinii

Oile placide

Oile placide
s-au așternut la iernat,
privesc nutrețul cu multă poftă
din care vor consuma
iarna întreagă.
Perfect. (Timpuri noi)

Doamne, cât de bine suntem educați (a se citi îndobitociți)!

S-a publicat de câteva săptămâni raportul Comisiei Europene Monitorul educației și formării. Nicio reacție. Jubilăm pentru 15% în plus din ianuarie, când realitatea este că, și cu aceștia, tot codașii Europei vom fi. Ne extaziem că ni se dau (unora) niște drepturi confiscate (banii obținuți prin hotărâri judecătorești), în timp ce iarna, nu cea meteorologică, ci iarna ignoranței, a prostiei, a unui viitor dezolant, vine peste noi.

Ceea ce am scris mai sus pot părea vorbe în vânt. Nu uitați însă că, în materie de educație, rezultatele se măsoară în zeci de ani, iar ceea ce a fost semănat în acești 25 de ani de democrație vom culege în următorii 25!

Indicatori educatie

Pentru mai multe date privind situația tragică a învățământului românesc, studiați următoarele documente oficiale ale UE:

http://ec.europa.eu/education/tools/docs/2015/monitor2015-romania_ro.pdf  și

http://ec.europa.eu/education/library/publications/monitor15_en.pdf

Oile placide
s-au așternut la iernat,
privesc nutrețul cu multă poftă
din care vor consuma
iarna întreagă.

Perfect!

Gânduri Mesaje Nedumeriri Opinii

Somnul rațiunii naște monștri

Ignoranța n-ar trebui să fie o scuză pentru unele fapte care dăunează imaginii și minții copiilor noștri.
Mă refer la două comportamente greșite, dictate de moda prost înțeleasă:
1. Purtarea pantalonilor lăsați, cu boxerii la vedere.
Originea acestui comportament se regăsește în penitenciarele masculine americane, unde, cei care purtau pantalonii în acest fel arătau că sunt dispuși la a oferi servicii (homo)sexuale.
De ce părinții și-ar lăsa copiii să se îmbrace astfel?
2. Postarea de fotografii ale copiilor cu însemnul de curcubeu peste imagine.
Folosirea filtrului în culorile curcubeului este un simbol al respectului pentru legalizarea căsătoriilor gay. Facebook a lansat și promovat această modă prin aplicația „Celebrate pride”  pe care mai mulți părinți și solicitanți la statutul de membru al grupului Invatatori.ro întâlniți de mine au folosit-o pentru a-și „decora” imaginile propriilor copii, postate la loc de cinste, la fotografia de profil.
De ce părinții și-ar expune copiii astfel?
Ne revine, cred, misiunea de a educa și în această privință!

gay

Vezi și: articolul din Libertatea, articolul de la Știrile ProTV

Gânduri Opinii

Despre Domnul Trandafir și nu numai

Un interviu dat pentru Didactic.ro. Mulțumesc echipei Intuitext pentru oportunitatea oferită:

  1. În opinia dvs. care mai este rolul manualului în spațiul educațional românesc? După atâția ani în care cadrele didactice au fost nevoite să lucreze cu manuale neadaptate programelor școlare, credeți că mai pot reprezenta instrumente de bază în activitatea de la clasă? Cum vedeți dvs. rolul manualelor de azi?

Trebuie să precizăm că, în spațiul educațional românesc și nu numai, manualul se află în plină schimbare din nevoia de a se readapta cerințelor societății, aflată deja în plin secol al comunicării. De aici și căutările creatorilor de manuale de a reîntări rolul acestuia.

De la Metodă nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primară, cunoscut drept Abecedarul lui Ion Creangă, până la manualele zilelor noastre, cartea școlară a suferit importante transformări de formă și conținut. Astăzi manualul nu mai este doar o cale / metodă (cf. gr. methodos < meta „după” + hodos „cale”), el este în egală măsură învățător (îți vorbește și explică), prieten (te invită la joacă), colecție de jocuri interactive pe calculator.

Nu m-ar mira ca în curând rolul manualului să se întărească și prin înglobarea unui gadget numit în general magic pen, un stilou care recunoaște text și imagine din manualul tipărit, reproducându-le audio. Cu ajutorul lui, relația cititor-carte devine mult mai intimă.

Pe de altă parte, întotdeauna va fi nevoie de rigurozitate, de asigurarea fundamentului pentru transferul unor cunoștințe, pentru formarea unor deprinderi corecte, deci, manualul va rămâne o constantă a învățământului. Interesant este că, odată cu transformarea acestuia, suferă mutații și rolul învățătorului.

  1. Vorbim cu învățători din toată țara și le știm greutățile. Ce soluții vedeți pentru cadrele didactice care nu au o dotare extraordinară la școală? Cum pot să folosească concret manualele digitale cu copiii?

Întrebarea îmi amintește de un joc de cuvinte din limba engleză, care invită la meditație: Your I can is more important than your I.Q..

În ciuda greutăților, tehnologia este mai accesibilă decât oricând. Dacă părinții și cadrele didactice ar acționa ca o echipă, calculatorul și videoproiectorul n-ar lipsi din nicio clasă. Desigur, varianta ideală ar fi aceea în care cei care ne conduc ar da cezarului ce este al cezarului, adică educației finanțarea care să arate că este tratată ca o prioritate națională. Soluții există, dar nu este o soluție să așteptăm să ne rezolve problemele alții.

  1. Sunt necesare caietele auxiliare la clasă? Cum se pot asigura cadrele didactice că aleg cele mai potrivite caiete pentru clasa lor? Care credeți că ar trebui să fie criteriile de bază în această selecție?

Caietul auxiliar este o unealtă prețioasă care facilitează învățarea, contribuind la reducerea timpul consumat și la creșterea volumului cunoștințelor asimilate. Învățământul evoluează inevitabil și cei care cred că se mai poate face ca pe vremea bunicilor noștri, cu creta și tabla, dovedesc că nu prea înțeleg ce se întâmplă.

Auxiliarele școlare, fie sub forma unor caiete, fie sub forma unor culegeri, mai ales dacă sunt concepute în concordanță cu manualul școlar, se pot dovedi foarte utile pentru obținerea performanței. Ele trebuie alese de cadrul didactic după o consultare a părinților, în funcție de nivelul clasei, de densitatea, diversitatea și calitatea conținutului, de raportul calitate-preț și nu într-un număr prea mare.

  1. Ce înseamnă un învățător bun al zilelor noastre? Ne mai putem raporta la domnul Trandafir sau ar trebui să discutăm de un domn Trandafir digital, un învățător care utilizează tehnicile moderne?

Condiția sine-qua-non pentru a fi un învățător bun este să iubești copiii și profesia de dascăl, calități care se regăsesc și în modelul atât de cunoscut al domnului Trandafir. Aceste lucruri nu se învață, se simt de către tine ca om, dar și mai important este că le simt copiii.

O mare supărare a mea este că actualii guvernanți nu înțeleg că este extrem de important ca școala să fie cu un pas înaintea vremurilor. Cu dotările și metodele de ieri nu poți învăța școlarii să facă față provocărilor viitorului. Este esențial ca învățământul să primească o finanțare corespunzătoare, poate peste 6% din PIB, după modelul statelor avansate ale Europei, pentru ca școală și învățătorul să nu mai aibă probleme de imagine și să fie pregătită să ofere beneficiarilor, copiii și părinții, ceea ce doresc, ceea ce merită.

Da, domnul Trandafir evoluează și el, trebuie să fie bine ancorat în realitățile științifice și tehnice ale prezentului, cu un ochi deschis spre viitor, mereu în căutarea de soluții care ar putea face învățarea mai ușoară, mai atractivă.

  1. Exercițiu de imaginație: vă provoc să vă imaginați că predați o oră la clasa I. Cum ați începe? Ce le-ați spune elevilor? Ce ați folosi? Ce nu ați face?

Am terminat de curând clasa I ca învățător și am pășit în noul an școlar pe bănci cu manualele Intuitext, de care albinuțele mele sunt foarte atașate.

De fiecare dată când ne reîntâlnim după o vacanță mai lungă, ne îmbrățișăm și le reamintesc că înainte de a avea propriul meu copil, nu aveam alții decât pe cei de la școală și de aceea îi iubesc ca și cum ar fi ai mei. Apoi ne împărtășim bucuriile vacanței și ne pierdem în dulcea învățare, însoțiți de personajele cărților, care prind viață videoproiectate pe tabla albă.

Între cugetările sale, Mihai Eminescu vorbea despre necesitatea organizării statului după modelul unui stup. În stupul clasei noastre (www.albinute.ro), nu uităm niciodată să fim o echipă harnică, mereu în căutarea aurului dulce al învățăturii.

Gânduri interviu Opinii

Pledoarie pentru învăţătorii de mâine

Scriu cu litere mici, poate nu veţi citi aceste rânduri, aşa cum, de obicei, nu citim prevederile ascunse din contractele bancare. În felul acesta voi scăpa nemuştruluit de cei care nu ştiu să preia o lovitură în plex. Nutresc totuşi speranţa nesăbuită că veţi citi şi ceva se va schimba.

Primii mei învăţători mi-au fost părinţii şi mi-au rămas aşa de-a lungul vieţii. La un moment dat, văzându-mă puţin interesat de realităţile politico-economice ale ţării, tatăl meu îmi spunea să urmăresc ştirile la TV, poate mă va întreba în clasă vreun copil şi nu voi şti să-i răspund. Aceste cuvinte mi-au rămas la fel de adânc săpate în minte, pe cât mi-a rămas de întipărită în suflet profesia mamei mele, învăţătoare.

Lor le datorez ceea ce sunt astăzi, un învăţător. Mamei mele pentru că-mi iubesc profesia, tatălui meu pentru că m-a învăţat să fiu drept, cel mai bun în ceea ce fac şi pregătit de a răspunde nevoilor de cunoaştere ale celor cărora le sunt sfetnic.

Mi-aş dori ca toţi învăţătorii de azi să fie măcar cu un pas înaintea vremurilor. Să aibă laptop pe masă, tablă interactivă, să fie activi pe internet, să aibă site / blog, să-şi îmbogăţească permanent cunoştinţele, colaborând online cu oameni din toate colţurile lumii. Asta pentru că mulţi elevi din clasele primare deja ştiu să facă cele de mai sus.

Învăţătorii de azi nu trebuie să se adapteze la lumea aflată în continuă mişcare, ei trebuie să prevadă cu mult înainte schimbările, iar când acestea apar, să fie deja pregătiţi! În fond, învăţătorii sunt cei care pregătesc copiii nu pentru ieri (cu tabla şi cu creta), nu pentru azi (cu manuale şi planşe), ci pentru mâine. Iar lumea de mâine va fi altfel!

Nu doar partea tehnică e străină multora dintre noi, ci şi trăsăturile omului de mâine. Iar dacă tu nu le ai, cum să sădeşti în sufletele copiilor Adevărul, Altruismul, Deschiderea spre nou?

Dacă noi, învăţătorii de azi, nu suntem aşa, poate măcar învăţătorii de mâine!

Opinii