Pentru că nu-i putem sătura pe cei bogați

„Este foamete pe pământ nu pentru că nu putem să-i săturăm pe cei săraci,
ci pentru că nu-i putem sătura pe cei bogați! (Maica Tereza)

Decât să se gândească la cum să ne vaccineze și microcipeze pentru a ne controla ca pe o turmă de oi, bogații lumii ar face mai bine să se gândească la cele peste 300 de milioane de copii care trăiesc în sărăcie. Lor trebuie să le dăruiască un trai decent și o șansă la un viitor pe care copiii să și-l aleagă.

A dărui înseamnă a da un dar (cadou). Iar când dai un cadou, nu aștepți nimic în schimb. Cu atât mai mult ca cel căruia i l-ai dat să-ți devină sclav.
A dărui înseamnă a cinsti pe cel căruia îi faci darul. Părinții dăruiesc toată dragostea lor copiilor, dar nu și-i înrobesc!
A dărui înseamnă a înzestra pe cineva. Nașii (părinții spirituali ai unei familii) dau un dar finilor nu pentru a și-i face datori pe viață, ci pentru a-i ajuta să pornească bine în viață. Dumnezeu îi înzestrează pe unii cu talent (le dăruiește). Vezi și englezescul gift (dar, cadou), respectiv gifted (talentat).
Nu în cele din urmă…
A dărui înseamnă a te dedica. Eu mi-am dăruit viața educației copiilor. Nu e o meserie bănoasă și nici ușoară. Cea mai bună răsplată e zâmbetul puilor de om și, poate, recunoștința lor, atunci când vor fi mari.

Asta ar trebui să înțeleagă Bill Gates, Elon Musk, Soros și compania.
a dărui înseamnă a te dărui, așa cum a făcut-o Hristos!

***

Un film scurt, multipremiat, despre copii săraci și bogați, care înțeleg mai bine ce înseamnă a dărui:

 

Gânduri Opinii Recomandări Sfaturi

De Paște nu vine iepurașul!

Pentru creștini, zilele Postului Mare, Săptămâna Patimilor și zilele Paștelui sunt încărcate de semnificații și de trăire. În aceste timpuri, când asupra Bisericii planează norii amenințători ai iubitorilor de bani, atacurile celor ce proslăvesc corpul și înrobesc spiritul, vorbele de ocară ale hulitorilor dar și minciunile dulcege ale celor care vor să înlocuiască simbolurile creștine din mentalul colectiv, acum e bine să ne amintim cuvintele lui Savatie Baștovoi:

De la Hristos încoace creștinii își spun „Hristos a înviat” – aceasta este vestea care a schimbat lumea, care a cutremurat iadul și a deschis cerurile. A spune „Hristos a înviat!” și a răspunde „Adevărat a înviat!” este adevărata mărturisire de credință, însumarea Evangheliei în două cuvinte, îndeplinirea poruncii propovăduirii.
Înlocuirea lui „Hristos a înviat” cu „Paște fericit” este cea mai mare lovitură primită vreodată de lumea creștină. Urmările ei nu se vor lăsa mult așteptate.
Nu vă temeți și nu vă rușinați să vă spuneți „Hristos a înviat! Adevărat a înviat!”. Desigur, dacă aveți această convingere.
Hristos a înviat! Fiți fericiți…
(Savatie Baștovoi)

Să înlocuiești în mentalul colectiv istoria despre Nașterea Domnului de Crăciun cu povestea consumeristă a unui moș burtos îmbrăcat în roșu, sau să spui „Paște fericit!” (ca și „O zi bună!”), în loc să vestești Învierea, înseamnă să contribui cu puținul tău la despiritualizarea celorlalți.

Chiar și dacă aș fi ateu, și n-aș crede în povestea Fiului lui Dumnezeu, tot aș putea remarca diferența enormă între poveștile consumeriste ale lui Moș Crăciun și Iepurașului și lecțiile pe care Evangheliile le transmit omenirii, în special de Crăciun și de Paște. Pe de o parte eul, pe de cealaltă parte semenii. Pe de o parte desfătarea, pe cealaltă înfrânarea poftelor pentru creșterea spirituală.

Paștele nu este despre iepuraș, despre cadouri și ouă de ciocolată, care ne satisfac câteva clipe egoul și burta, ci despre Răbdare și Suferință, despre Bunătate, despre Sacrificiu pentru binele celorlalți și, nu în ultimul rând, despre Speranță, despre Înviere. E cea mai mare lecție pe care a dat-o Dumnezeu omenirii prin Fiul său.

Noi, oamenii, ca învățători ai generațiilor viitoare, avem datoria de a transmite Adevărul celor ce vor veni.

Gânduri Opinii Sfaturi

Yuval Noah Harari face UN DEMERS ORCHESTRAT?

Prima carte a lui Harari am primit-o cadou de la un părinte. SAPIENS, purtând subtitlul O SCURTĂ ISTORIE A OMENIRII, mi-a suscitat interesul după citirea unor scurte recenzii pe internet, dar mai ales lecturând-o, prin modalitatea de abordare și prin ideile îndrăznețe.

N-am fost de acord cu tot ce spunea autorul în carte, dar am apreciat-o.

A doua carte a lui Harari mi-am cumpărat-o singur. HOMO DEUS avea un titlu prea îndrăzneț și un subtitlu pe măsură: O SCURTĂ ISTORIE A VIITORULUI. Ca un pasionat de SF ce sunt, nu se făcea să nu o citesc! A întrecut așteptările mele, dovedindu-se pe alocuri, în cheie modernă, ceea ce literatura științifico-fantastică (science-fiction) era la începuturi: literatură de popularizare științifică.

Desigur, n-am putut să nu remarc critic distanțarea față de ideea de Divinitate a autorului, ba chiar încercarea de a demonstra că Dumnezeu, în larga sa accepție, a murit și că acestuia încearcă omul să i se substituie.

Eram curios să văd ce ar mai putea spune, așa că am căutat informații despre 21 DE LECȚII PENTRU SECOLUL XXI, următoarea lui carte, apărută în 2018. M-a dezamăgit o reacție online care clasifica traducerea cărții drept execrabilă, dar am ales să mi-o cumpăr. Azi.

De obicei nu sunt interesat de viața personală a oamenilor, fiind convins de veridicitatea acestei cugetări: „Mințile luminate discută idei, mințile mediocre discută evenimente, iar mințile mici discută oamenii.” (Eleanor Roosevelt).

N-am putut să nu remarc însă, încă de la începutul lecturii, dedicația cărții: „Soțului meu Itzik,…”. Prima dată am crezut că e o greșeală, apoi, la o scurtă căutare, Wikipedia mi-a confirmat că Harari „la 20 ani și-a făcut cunoscută orientarea sa homosexuală, ulterior căsătorindu-se în Canada cu prietenul său israelian, Itzik Yahav”.

Acum înțeleg mult mai bine cărțile lui Harari.
În opinia mea, știut fiind că marile religii ale lumii nu sunt de acord cu homosexualitatea, nu poți să fii o persoană religioasă și în același timp homosexual. Cred că aceste două aspecte sunt incompatibile, iar cei ce se declară credincioși fiind homosexuali își maschează un conflict intern, reinterpretând religia lor pentru a fi împăcați cu ei înșiși.

A nu se înțelege greșit, n-am nimic cu cei care aleg să fie așa. E strict problema lor.
Dar când așa fiind, adică unul care neagă prin propriul comportament o realitate duală bărbat-femeie, singura care a făcut posibilă evoluția omului ca specie, unul care neagă prin propriile scrieri învățăturile marilor religii ca urmare a unor cercetări făcute în baza unor burse primite, nu poți să nu te întrebi dacă discursul său nu este unul aservit unui scop abscons.

Obișnuiesc să fac deseori un exercițiu de empatie, punându-mă în pielea celuilalt, pentru a înțelege mai bine problema cu care mă confrunt.

Ce aș fă făcut eu, dacă aș fi fost un istoric gay, bursier, ateu, dornic de afirmare literară?

Aș fi spus că religiile sunt povești pentru a le decredibiliza, construind o întreagă argumentație pe ideea de poveste, reducând trecutul omenirii la o reinterpretare a evoluționismului (SAPIENS – prima carte).

După aceea aș fi prins curaj și aș fi încercat să demonstrez că Dumnezeu chiar nu există și că omul se vrea, ba chiar poate să devină zeu (HOMO DEUS – a doua carte).

În final, convins de propria poveste, aș încerca să dau lecții omenirii, din viziunea mea: 21 DE LECȚII PENTRU SECOLUL XXI.

Demersul este unul logic, de la trecut spre viitor, argumentația construită atent, susținerea financiară consistentă.
Întrebarea care se naște vine de la sine: demersul său literaro-mediatic este unul întâmplător sau e unul de POPULARIZARE, un DEMERS ORCHESTRAT din umbră de cei ce vor schimbarea lumii în sensul descris de ateul israelit?

 

Nedumeriri Opinii

Statul și idealul educațional

În trecutul umanității, idealul educațional a îmbrăcat cele mai diverse forme, toate fiind însă expresia concentrată a unor necesități istorice și fiind determinate de condițiile sociale obiective ale societății. În Atena antică se urmărea dezvoltarea armonioasă a personalității în plan estetic, moral și fizic, pe când în Sparta era vizată mai ales dezvoltarea fizică prin exerciții militare. În evul mediu, idealul educațional clerical (însușirea a șapte arte: retorica, dialectica, gramatica, aritmetica, geometria, muzica și astronomia) diferea de idealul cavaleresc (deprinderea celor șapte virtuți cavalerești: călăria, mânuirea sabiei, înotul, vânătoarea, șahul, cântatul și recitatul). Renașterea și-a propus formarea unui om cu o cultură enciclopedică, pe când epoca modernă urmărea integrarea unei personalități eficiente într-o activitate productivă.

Idealul educaţional al şcolii din România constă, conform Legii nr. 1/2011 în „dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetăţenească activă în societate, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piaţa muncii.” Este cu siguranță un ideal generos, pentru care merită să lupți și în deplină concordanță cu promisiunea aceleiași legi că „în România învăţământul constituie prioritate naţională.”

Realitatea sistemului educațional românesc infirmă însă în mare măsură urmărirea prin politici consecvente și mai ales atingerea acestui ideal: subfinanțarea cronică în ultimii zeci de ani, dovadă că se preferă modelele coercitive celor educativ-preventive, precum și o gravă desincronizare cu piața muncii, o bună parte dintre absolvenți negăsindu-și locul meritat sau chiar emigrând.

Viitorul școlii românești ține strict de calibrarea politicilor statului la acest ideal, de recunoașterea meritelor educației în devenirea societății și de un efort susținut din partea tuturor actorilor implicați în a modela, prin educație, România la care visăm.

prof. înv. primar Ionel-Cătălin Diaconu, vicepreședinte AGIRo

 

(Punct de vedere publicat în Buletinul Congresului Aniversar AGIRo al Cadrelor Didactice din România, Republica Moldova și al Românilor de peste Hotare, ediția a 40-a, Chișinău, 1-5 august 2017)

 

AGIRo Opinii

Oile placide

Oile placide
s-au așternut la iernat,
privesc nutrețul cu multă poftă
din care vor consuma
iarna întreagă.
Perfect. (Timpuri noi)

Doamne, cât de bine suntem educați (a se citi îndobitociți)!

S-a publicat de câteva săptămâni raportul Comisiei Europene Monitorul educației și formării. Nicio reacție. Jubilăm pentru 15% în plus din ianuarie, când realitatea este că, și cu aceștia, tot codașii Europei vom fi. Ne extaziem că ni se dau (unora) niște drepturi confiscate (banii obținuți prin hotărâri judecătorești), în timp ce iarna, nu cea meteorologică, ci iarna ignoranței, a prostiei, a unui viitor dezolant, vine peste noi.

Ceea ce am scris mai sus pot părea vorbe în vânt. Nu uitați însă că, în materie de educație, rezultatele se măsoară în zeci de ani, iar ceea ce a fost semănat în acești 25 de ani de democrație vom culege în următorii 25!

Indicatori educatie

Pentru mai multe date privind situația tragică a învățământului românesc, studiați următoarele documente oficiale ale UE:

http://ec.europa.eu/education/tools/docs/2015/monitor2015-romania_ro.pdf  și

Dă clic pentru a accesa monitor15_en.pdf

Oile placide
s-au așternut la iernat,
privesc nutrețul cu multă poftă
din care vor consuma
iarna întreagă.

Perfect!

Gânduri Mesaje Nedumeriri Opinii

Somnul rațiunii naște monștri

Ignoranța n-ar trebui să fie o scuză pentru unele fapte care dăunează imaginii și minții copiilor noștri.
Mă refer la două comportamente greșite, dictate de moda prost înțeleasă:
1. Purtarea pantalonilor lăsați, cu boxerii la vedere.
Originea acestui comportament se regăsește în penitenciarele masculine americane, unde, cei care purtau pantalonii în acest fel arătau că sunt dispuși la a oferi servicii (homo)sexuale.
De ce părinții și-ar lăsa copiii să se îmbrace astfel?
2. Postarea de fotografii ale copiilor cu însemnul de curcubeu peste imagine.
Folosirea filtrului în culorile curcubeului este un simbol al respectului pentru legalizarea căsătoriilor gay. Facebook a lansat și promovat această modă prin aplicația „Celebrate pride”  pe care mai mulți părinți și solicitanți la statutul de membru al grupului Invatatori.ro întâlniți de mine au folosit-o pentru a-și „decora” imaginile propriilor copii, postate la loc de cinste, la fotografia de profil.
De ce părinții și-ar expune copiii astfel?
Ne revine, cred, misiunea de a educa și în această privință!

gay

Vezi și: articolul din Libertatea, articolul de la Știrile ProTV

Gânduri Opinii

Despre Domnul Trandafir și nu numai

Un interviu dat pentru Didactic.ro. Mulțumesc echipei Intuitext pentru oportunitatea oferită:

  1. În opinia dvs. care mai este rolul manualului în spațiul educațional românesc? După atâția ani în care cadrele didactice au fost nevoite să lucreze cu manuale neadaptate programelor școlare, credeți că mai pot reprezenta instrumente de bază în activitatea de la clasă? Cum vedeți dvs. rolul manualelor de azi?

Trebuie să precizăm că, în spațiul educațional românesc și nu numai, manualul se află în plină schimbare din nevoia de a se readapta cerințelor societății, aflată deja în plin secol al comunicării. De aici și căutările creatorilor de manuale de a reîntări rolul acestuia.

De la Metodă nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primară, cunoscut drept Abecedarul lui Ion Creangă, până la manualele zilelor noastre, cartea școlară a suferit importante transformări de formă și conținut. Astăzi manualul nu mai este doar o cale / metodă (cf. gr. methodos < meta „după” + hodos „cale”), el este în egală măsură învățător (îți vorbește și explică), prieten (te invită la joacă), colecție de jocuri interactive pe calculator.

Nu m-ar mira ca în curând rolul manualului să se întărească și prin înglobarea unui gadget numit în general magic pen, un stilou care recunoaște text și imagine din manualul tipărit, reproducându-le audio. Cu ajutorul lui, relația cititor-carte devine mult mai intimă.

Pe de altă parte, întotdeauna va fi nevoie de rigurozitate, de asigurarea fundamentului pentru transferul unor cunoștințe, pentru formarea unor deprinderi corecte, deci, manualul va rămâne o constantă a învățământului. Interesant este că, odată cu transformarea acestuia, suferă mutații și rolul învățătorului.

  1. Vorbim cu învățători din toată țara și le știm greutățile. Ce soluții vedeți pentru cadrele didactice care nu au o dotare extraordinară la școală? Cum pot să folosească concret manualele digitale cu copiii?

Întrebarea îmi amintește de un joc de cuvinte din limba engleză, care invită la meditație: Your I can is more important than your I.Q..

În ciuda greutăților, tehnologia este mai accesibilă decât oricând. Dacă părinții și cadrele didactice ar acționa ca o echipă, calculatorul și videoproiectorul n-ar lipsi din nicio clasă. Desigur, varianta ideală ar fi aceea în care cei care ne conduc ar da cezarului ce este al cezarului, adică educației finanțarea care să arate că este tratată ca o prioritate națională. Soluții există, dar nu este o soluție să așteptăm să ne rezolve problemele alții.

  1. Sunt necesare caietele auxiliare la clasă? Cum se pot asigura cadrele didactice că aleg cele mai potrivite caiete pentru clasa lor? Care credeți că ar trebui să fie criteriile de bază în această selecție?

Caietul auxiliar este o unealtă prețioasă care facilitează învățarea, contribuind la reducerea timpul consumat și la creșterea volumului cunoștințelor asimilate. Învățământul evoluează inevitabil și cei care cred că se mai poate face ca pe vremea bunicilor noștri, cu creta și tabla, dovedesc că nu prea înțeleg ce se întâmplă.

Auxiliarele școlare, fie sub forma unor caiete, fie sub forma unor culegeri, mai ales dacă sunt concepute în concordanță cu manualul școlar, se pot dovedi foarte utile pentru obținerea performanței. Ele trebuie alese de cadrul didactic după o consultare a părinților, în funcție de nivelul clasei, de densitatea, diversitatea și calitatea conținutului, de raportul calitate-preț și nu într-un număr prea mare.

  1. Ce înseamnă un învățător bun al zilelor noastre? Ne mai putem raporta la domnul Trandafir sau ar trebui să discutăm de un domn Trandafir digital, un învățător care utilizează tehnicile moderne?

Condiția sine-qua-non pentru a fi un învățător bun este să iubești copiii și profesia de dascăl, calități care se regăsesc și în modelul atât de cunoscut al domnului Trandafir. Aceste lucruri nu se învață, se simt de către tine ca om, dar și mai important este că le simt copiii.

O mare supărare a mea este că actualii guvernanți nu înțeleg că este extrem de important ca școala să fie cu un pas înaintea vremurilor. Cu dotările și metodele de ieri nu poți învăța școlarii să facă față provocărilor viitorului. Este esențial ca învățământul să primească o finanțare corespunzătoare, poate peste 6% din PIB, după modelul statelor avansate ale Europei, pentru ca școală și învățătorul să nu mai aibă probleme de imagine și să fie pregătită să ofere beneficiarilor, copiii și părinții, ceea ce doresc, ceea ce merită.

Da, domnul Trandafir evoluează și el, trebuie să fie bine ancorat în realitățile științifice și tehnice ale prezentului, cu un ochi deschis spre viitor, mereu în căutarea de soluții care ar putea face învățarea mai ușoară, mai atractivă.

  1. Exercițiu de imaginație: vă provoc să vă imaginați că predați o oră la clasa I. Cum ați începe? Ce le-ați spune elevilor? Ce ați folosi? Ce nu ați face?

Am terminat de curând clasa I ca învățător și am pășit în noul an școlar pe bănci cu manualele Intuitext, de care albinuțele mele sunt foarte atașate.

De fiecare dată când ne reîntâlnim după o vacanță mai lungă, ne îmbrățișăm și le reamintesc că înainte de a avea propriul meu copil, nu aveam alții decât pe cei de la școală și de aceea îi iubesc ca și cum ar fi ai mei. Apoi ne împărtășim bucuriile vacanței și ne pierdem în dulcea învățare, însoțiți de personajele cărților, care prind viață videoproiectate pe tabla albă.

Între cugetările sale, Mihai Eminescu vorbea despre necesitatea organizării statului după modelul unui stup. În stupul clasei noastre (www.albinute.ro), nu uităm niciodată să fim o echipă harnică, mereu în căutarea aurului dulce al învățăturii.

Gânduri interviu Opinii