Înapoi la școală!

Spuneam deunăzi unei dragi colege din Republica Moldova că voi începe să militez pentru reîntoarcerea la școală.
Mai e o lună în care guvernanții trebuie să treacă acest test al competenței lor la conducerea țării.
Un profesor este bun dacă reușește să facă și cea mai slabă clasă să o ia pe un drum bun. La fel și un politician: e bun dacă țara crede în el. Spun asta ca să nu se mai cramponeze ei de indisciplina românilor. Iar dacă vorbele mele nu le înțeleg politicienii (că am văzut și noi ce competențe au unii…), poate înțeleg dintr-un exemplu mai concret: să vizioneze Dangerous Minds (https://www.imdb.com/title/tt0112792/)
Acesta este un demers personal. Cei care sunt de acord să mi se alăture pot prelua una dintre imaginile de mai jos și să o adauge până în septembrie drept copertă pe pagina personală de facebook.

Opinii

Joaca de-a Dumnezeu?

În încercarea lor de a înțelege Creația, jucându-se de-a Dumnezeu, unii cercetători și-au dat viața neînțelegând riscurile (ex. Marie Curie), alții au semănat moartea printre oameni nevinovați (ex. Hiroshima), iar unii au fost criminali conștienți de faptele lor (ex. Auschwitz).
Astăzi există multe controverse și supoziții în științele de frontieră, inclusiv în ceea ce privește Universul mare sau Universul mic din noi.
Nefiind siguri de ce facem, asemeni unor copii care au descoperit chibriturile, ne jucăm cu focul.
Nu știu să spun dacă cele spuse în acest video sunt adevăruri științifice sau fake-news. Sunt certe însă următoarele:
– ce am spus mai sus;
– faptul că mor în mod suspect unii savanți;
– faptul că în mai puțin de un secol de la atrocități precum Auschwitz și Hiroshima, lumea n-avea cum să se lecuiască, să treacă la un nivel spiritual superior, deci oamenii malefici sunt printre noi, unii chiar la butoane (altele decât cele ale tastaturii).
Pe principiul până nu faci foc nu iese fum, ceea ce unii încearcă să discrediteze drept teorie a conspirației, sunt adevăruri rostogolite și denaturate mai mult sau mai puțin.
Cine caută cu credință în Adevăr, va găsi!
Gânduri Opinii

Pentru că nu-i putem sătura pe cei bogați

„Este foamete pe pământ nu pentru că nu putem să-i săturăm pe cei săraci,
ci pentru că nu-i putem sătura pe cei bogați! (Maica Tereza)

Decât să se gândească la cum să ne vaccineze și microcipeze pentru a ne controla ca pe o turmă de oi, bogații lumii ar face mai bine să se gândească la cele peste 300 de milioane de copii care trăiesc în sărăcie. Lor trebuie să le dăruiască un trai decent și o șansă la un viitor pe care copiii să și-l aleagă.

A dărui înseamnă a da un dar (cadou). Iar când dai un cadou, nu aștepți nimic în schimb. Cu atât mai mult ca cel căruia i l-ai dat să-ți devină sclav.
A dărui înseamnă a cinsti pe cel căruia îi faci darul. Părinții dăruiesc toată dragostea lor copiilor, dar nu și-i înrobesc!
A dărui înseamnă a înzestra pe cineva. Nașii (părinții spirituali ai unei familii) dau un dar finilor nu pentru a și-i face datori pe viață, ci pentru a-i ajuta să pornească bine în viață. Dumnezeu îi înzestrează pe unii cu talent (le dăruiește). Vezi și englezescul gift (dar, cadou), respectiv gifted (talentat).
Nu în cele din urmă…
A dărui înseamnă a te dedica. Eu mi-am dăruit viața educației copiilor. Nu e o meserie bănoasă și nici ușoară. Cea mai bună răsplată e zâmbetul puilor de om și, poate, recunoștința lor, atunci când vor fi mari.

Asta ar trebui să înțeleagă Bill Gates, Elon Musk, Soros și compania.
a dărui înseamnă a te dărui, așa cum a făcut-o Hristos!

***

Un film scurt, multipremiat, despre copii săraci și bogați, care înțeleg mai bine ce înseamnă a dărui:

 

Gânduri Opinii Recomandări Sfaturi

De Paște nu vine iepurașul!

Pentru creștini, zilele Postului Mare, Săptămâna Patimilor și zilele Paștelui sunt încărcate de semnificații și de trăire. În aceste timpuri, când asupra Bisericii planează norii amenințători ai iubitorilor de bani, atacurile celor ce proslăvesc corpul și înrobesc spiritul, vorbele de ocară ale hulitorilor dar și minciunile dulcege ale celor care vor să înlocuiască simbolurile creștine din mentalul colectiv, acum e bine să ne amintim cuvintele lui Savatie Baștovoi:

De la Hristos încoace creștinii își spun „Hristos a înviat” – aceasta este vestea care a schimbat lumea, care a cutremurat iadul și a deschis cerurile. A spune „Hristos a înviat!” și a răspunde „Adevărat a înviat!” este adevărata mărturisire de credință, însumarea Evangheliei în două cuvinte, îndeplinirea poruncii propovăduirii.
Înlocuirea lui „Hristos a înviat” cu „Paște fericit” este cea mai mare lovitură primită vreodată de lumea creștină. Urmările ei nu se vor lăsa mult așteptate.
Nu vă temeți și nu vă rușinați să vă spuneți „Hristos a înviat! Adevărat a înviat!”. Desigur, dacă aveți această convingere.
Hristos a înviat! Fiți fericiți…
(Savatie Baștovoi)

Să înlocuiești în mentalul colectiv istoria despre Nașterea Domnului de Crăciun cu povestea consumeristă a unui moș burtos îmbrăcat în roșu, sau să spui „Paște fericit!” (ca și „O zi bună!”), în loc să vestești Învierea, înseamnă să contribui cu puținul tău la despiritualizarea celorlalți.

Chiar și dacă aș fi ateu, și n-aș crede în povestea Fiului lui Dumnezeu, tot aș putea remarca diferența enormă între poveștile consumeriste ale lui Moș Crăciun și Iepurașului și lecțiile pe care Evangheliile le transmit omenirii, în special de Crăciun și de Paște. Pe de o parte eul, pe de cealaltă parte semenii. Pe de o parte desfătarea, pe cealaltă înfrânarea poftelor pentru creșterea spirituală.

Paștele nu este despre iepuraș, despre cadouri și ouă de ciocolată, care ne satisfac câteva clipe egoul și burta, ci despre Răbdare și Suferință, despre Bunătate, despre Sacrificiu pentru binele celorlalți și, nu în ultimul rând, despre Speranță, despre Înviere. E cea mai mare lecție pe care a dat-o Dumnezeu omenirii prin Fiul său.

Noi, oamenii, ca învățători ai generațiilor viitoare, avem datoria de a transmite Adevărul celor ce vor veni.

Gânduri Opinii Sfaturi

Yuval Noah Harari face UN DEMERS ORCHESTRAT?

Prima carte a lui Harari am primit-o cadou de la un părinte. SAPIENS, purtând subtitlul O SCURTĂ ISTORIE A OMENIRII, mi-a suscitat interesul după citirea unor scurte recenzii pe internet, dar mai ales lecturând-o, prin modalitatea de abordare și prin ideile îndrăznețe.

N-am fost de acord cu tot ce spunea autorul în carte, dar am apreciat-o.

A doua carte a lui Harari mi-am cumpărat-o singur. HOMO DEUS avea un titlu prea îndrăzneț și un subtitlu pe măsură: O SCURTĂ ISTORIE A VIITORULUI. Ca un pasionat de SF ce sunt, nu se făcea să nu o citesc! A întrecut așteptările mele, dovedindu-se pe alocuri, în cheie modernă, ceea ce literatura științifico-fantastică (science-fiction) era la începuturi: literatură de popularizare științifică.

Desigur, n-am putut să nu remarc critic distanțarea față de ideea de Divinitate a autorului, ba chiar încercarea de a demonstra că Dumnezeu, în larga sa accepție, a murit și că acestuia încearcă omul să i se substituie.

Eram curios să văd ce ar mai putea spune, așa că am căutat informații despre 21 DE LECȚII PENTRU SECOLUL XXI, următoarea lui carte, apărută în 2018. M-a dezamăgit o reacție online care clasifica traducerea cărții drept execrabilă, dar am ales să mi-o cumpăr. Azi.

De obicei nu sunt interesat de viața personală a oamenilor, fiind convins de veridicitatea acestei cugetări: „Mințile luminate discută idei, mințile mediocre discută evenimente, iar mințile mici discută oamenii.” (Eleanor Roosevelt).

N-am putut să nu remarc însă, încă de la începutul lecturii, dedicația cărții: „Soțului meu Itzik,…”. Prima dată am crezut că e o greșeală, apoi, la o scurtă căutare, Wikipedia mi-a confirmat că Harari „la 20 ani și-a făcut cunoscută orientarea sa homosexuală, ulterior căsătorindu-se în Canada cu prietenul său israelian, Itzik Yahav”.

Acum înțeleg mult mai bine cărțile lui Harari.
În opinia mea, știut fiind că marile religii ale lumii nu sunt de acord cu homosexualitatea, nu poți să fii o persoană religioasă și în același timp homosexual. Cred că aceste două aspecte sunt incompatibile, iar cei ce se declară credincioși fiind homosexuali își maschează un conflict intern, reinterpretând religia lor pentru a fi împăcați cu ei înșiși.

A nu se înțelege greșit, n-am nimic cu cei care aleg să fie așa. E strict problema lor.
Dar când așa fiind, adică unul care neagă prin propriul comportament o realitate duală bărbat-femeie, singura care a făcut posibilă evoluția omului ca specie, unul care neagă prin propriile scrieri învățăturile marilor religii ca urmare a unor cercetări făcute în baza unor burse primite, nu poți să nu te întrebi dacă discursul său nu este unul aservit unui scop abscons.

Obișnuiesc să fac deseori un exercițiu de empatie, punându-mă în pielea celuilalt, pentru a înțelege mai bine problema cu care mă confrunt.

Ce aș fă făcut eu, dacă aș fi fost un istoric gay, bursier, ateu, dornic de afirmare literară?

Aș fi spus că religiile sunt povești pentru a le decredibiliza, construind o întreagă argumentație pe ideea de poveste, reducând trecutul omenirii la o reinterpretare a evoluționismului (SAPIENS – prima carte).

După aceea aș fi prins curaj și aș fi încercat să demonstrez că Dumnezeu chiar nu există și că omul se vrea, ba chiar poate să devină zeu (HOMO DEUS – a doua carte).

În final, convins de propria poveste, aș încerca să dau lecții omenirii, din viziunea mea: 21 DE LECȚII PENTRU SECOLUL XXI.

Demersul este unul logic, de la trecut spre viitor, argumentația construită atent, susținerea financiară consistentă.
Întrebarea care se naște vine de la sine: demersul său literaro-mediatic este unul întâmplător sau e unul de POPULARIZARE, un DEMERS ORCHESTRAT din umbră de cei ce vor schimbarea lumii în sensul descris de ateul israelit?

 

Nedumeriri Opinii

Statul și idealul educațional

În trecutul umanității, idealul educațional a îmbrăcat cele mai diverse forme, toate fiind însă expresia concentrată a unor necesități istorice și fiind determinate de condițiile sociale obiective ale societății. În Atena antică se urmărea dezvoltarea armonioasă a personalității în plan estetic, moral și fizic, pe când în Sparta era vizată mai ales dezvoltarea fizică prin exerciții militare. În evul mediu, idealul educațional clerical (însușirea a șapte arte: retorica, dialectica, gramatica, aritmetica, geometria, muzica și astronomia) diferea de idealul cavaleresc (deprinderea celor șapte virtuți cavalerești: călăria, mânuirea sabiei, înotul, vânătoarea, șahul, cântatul și recitatul). Renașterea și-a propus formarea unui om cu o cultură enciclopedică, pe când epoca modernă urmărea integrarea unei personalități eficiente într-o activitate productivă.

Idealul educaţional al şcolii din România constă, conform Legii nr. 1/2011 în „dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetăţenească activă în societate, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piaţa muncii.” Este cu siguranță un ideal generos, pentru care merită să lupți și în deplină concordanță cu promisiunea aceleiași legi că „în România învăţământul constituie prioritate naţională.”

Realitatea sistemului educațional românesc infirmă însă în mare măsură urmărirea prin politici consecvente și mai ales atingerea acestui ideal: subfinanțarea cronică în ultimii zeci de ani, dovadă că se preferă modelele coercitive celor educativ-preventive, precum și o gravă desincronizare cu piața muncii, o bună parte dintre absolvenți negăsindu-și locul meritat sau chiar emigrând.

Viitorul școlii românești ține strict de calibrarea politicilor statului la acest ideal, de recunoașterea meritelor educației în devenirea societății și de un efort susținut din partea tuturor actorilor implicați în a modela, prin educație, România la care visăm.

prof. înv. primar Ionel-Cătălin Diaconu, vicepreședinte AGIRo

 

(Punct de vedere publicat în Buletinul Congresului Aniversar AGIRo al Cadrelor Didactice din România, Republica Moldova și al Românilor de peste Hotare, ediția a 40-a, Chișinău, 1-5 august 2017)

 

AGIRo Opinii

Oile placide

Oile placide
s-au așternut la iernat,
privesc nutrețul cu multă poftă
din care vor consuma
iarna întreagă.
Perfect. (Timpuri noi)

Doamne, cât de bine suntem educați (a se citi îndobitociți)!

S-a publicat de câteva săptămâni raportul Comisiei Europene Monitorul educației și formării. Nicio reacție. Jubilăm pentru 15% în plus din ianuarie, când realitatea este că, și cu aceștia, tot codașii Europei vom fi. Ne extaziem că ni se dau (unora) niște drepturi confiscate (banii obținuți prin hotărâri judecătorești), în timp ce iarna, nu cea meteorologică, ci iarna ignoranței, a prostiei, a unui viitor dezolant, vine peste noi.

Ceea ce am scris mai sus pot părea vorbe în vânt. Nu uitați însă că, în materie de educație, rezultatele se măsoară în zeci de ani, iar ceea ce a fost semănat în acești 25 de ani de democrație vom culege în următorii 25!

Indicatori educatie

Pentru mai multe date privind situația tragică a învățământului românesc, studiați următoarele documente oficiale ale UE:

http://ec.europa.eu/education/tools/docs/2015/monitor2015-romania_ro.pdf  și

Dă clic pentru a accesa monitor15_en.pdf

Oile placide
s-au așternut la iernat,
privesc nutrețul cu multă poftă
din care vor consuma
iarna întreagă.

Perfect!

Gânduri Mesaje Nedumeriri Opinii