Românii au ales, iar, străinii!

Am fost locțiitor al președintelui într-o secție de votare. Am văzut starea nației, dacă o mai putem numi așa: oameni cu carte întrebându-se cu cine să voteze, oameni simpli mirându-se că-s patru formulare de vot, ștampilând împotrivă, peste tot, la întâmplare sau deloc… trecând prin cabina de vot ca prin strungă (cf. DEX2009: deschizătură, portiță îngustă, prin care trec oile una câte una la muls.)

S-au cheltuit mulți bani într-un scenariu menit să aducă la putere pe cei care, sub masca modernizării și Salvării României, ne vor vinde și puținul rămas, spiritul. Trambulina politică de lansare a globaliștilor neomarxiști a fost pregătită minuțios, probabil prin ordin strict din afară,  și a dat roade.

Acasă, la București, fac cumpărături dintr-un supermarket deținut de francezi, operatorul meu de telefonie și compania de apă sunt franceze. Plătesc factura la gaze la o multinațională franceză, printr-o bancă franceză, desigur.” – Clotilde Armand, Financial Times, 12 februarie 2020.

Românii au căzut în plasa proprie, când au renunțat la valorile naționale, crezând că străinii ne vor binele. Niciodată în istoria noastră ca națiune acest lucru nu s-a întâmplat!

„…Numai umbra spinului
În ușa creștinului.
Își dezbracă țara sânul,
Codru ­ frate cu românul ­
De săcure se tot pleacă
Și izvoarele îi seacă ­
Sărac în țară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia
Și neamul nemernicia!”

(Doina, de Mihai Eminescu)

Românii au căzut în plasa proprie, mânați de la spate de cei ce conduc turma. De astăzi, pronumele „noi” se poate scrie și „nOI”. În cursul acestei legislaturi, ceea ce e formă va deveni normă (o putem scrie și în următorul DOOM).

Românii au căzut în plasa proprie, căci dincolo de strungă nu e ciobanul care mulge dar hrănește și apără oile, e chiar lupul!

Momentul când vor realiza asta va fi scurt și intens.
Momentul dintre Viață și moarte.
Scapă cine (mai) poate!

Gânduri Opinii

LA TRECUTU-ȚI MARE, MARE VIITOR?

Intervenția mea la conferința internațională on-line din cadrul Academiei de vară a cadrelor didactice „Viitorul educației este Astăzi”, la care am participat recent, se găsește aici:

iar textul aici:
LA TRECUTU-ȚI MARE, MARE VIITOR?
Bine v-am găsit și la mulți ani, dragi români de pretutindeni,
dragi colegi întru profesie și limbă, participanți sau doar privitori
la acest regal oferit nouă de Ziua Limbii Române,
dar cu toții trăitori ai iubirii de patrie, de neam și de grai românesc.
Trăim într-o lume în care, poate, nimic nu e întâmplător.
Depinde numai de noi a descifra corect ceea ce bunul Dumnezeu ne șoptește discret:
Astăzi celebrăm Ziua Limbii Române. La numai o zi diferență, ieri, s-au împlinit 80 de ani de la Dictatul de la Viena, prin care trupul țării era efectiv sfâșiat.
Ce ar trebui să învățăm din asta?
Recent, o doamnă învățătoare, soție de preot (încă o dovadă că la noi școala și biserica au fost și sunt indisolubil legate), mi-a trimis un mesaj în care-mi spunea:
Domnule profesor, simt să vă mărturisesc faptul că în ultimul timp, urmărindu-vă postările, am început să vă admir și să vă apreciez și pentru calitatea aceasta de român adevărat, și pentru curajul mărturisirii. Vă urmăresc postările și mă bucur că oameni ca dumneavoastră luptă cu armele pe care le au pentru a deschide ochii celor care nu mai văd adevărul. Cred că sunt mulți care gândesc și simt ca dumneavoastră, dar, spre deosebire de dumneavoastră, nu avem curajul să ne susținem ideile până la capăt. Sunteți un model pentru mine!
Îi răspundeam atunci faptul că am realizat că ne-am irosit 30 de ani de la Revoluție schimbând răul cu mai-răul și am constatat că singura soluție e să luăm atitudine publică și tranșantă, sperând că prin asta ne vom aduna suficient de mulți pentru a deveni ceea ce se numește o masă critică, acel moment sau acel număr de oameni capabili să pornească o avalanșă a schimbării în bine a românilor, a României. Dacă pentru noi nu mai sunt mari șanse să trăim vremurile pe care ni le dorim, avem obligația morală, creștină și patriotică de a o face pentru copiii noștri!
Și fiindcă veni vorba de copii, viitorul țării, răspund provocării gazdelor acestei conferințe prin a prezenta o floare, daria de câmp, Pedicularis campestris. Floarea mea pentru podul de flori de astăzi este însă Daria, fetița mea. Pe ea și pe toți ceilalți copii ai mei, cei de la școală, pe care nu i-am putut prezenta aici, încerc a-i învăța să fie buni români. Timpul va demonstra dacă am reușit sau nu.
***
***
Ce înseamnă însă a fi bun român au definit-o mult mai bine decât aș putea eu vreodată a o face înaintașii de vază ai acestui neam. O parte dintre vorbele lor le veți găsi într-o listă numită CUVINTE CU ÎNVĂȚĂMINTE creată de mine pe Youtube:
În ceea ce privește sfânta limbă românească, vă invit să intrați și să dați o apreciere paginii create de mine pe Facebook, numită #Respectpentrulimbaromână
De ce Respect și nu Iubire, pentru că iubirea poate fi uneori oarbă, dar respectul, prin sensurile sale ne obligă la stimă, venerație, dar și la grijă față de limbă, la respect-area normelor acesteia.
În aceste două locuri veți putea constata că ei, marii români care au făcut România Mare, aveau o înțelegere profundă a sentimentului patriotic, atât de profundă încât legătura dintre român și limbă, dintre român și credința strămoșească, dintre român și neam, dintre român și pământul țării, nu era doar una declarativă, ea devenea fizică, precum în versurile lui Coșbuc, din poezia Rugămintea din urmă:
Și-ajuns în țară, eu te rog,
Fă-mi cel din urmă bine:
Pământul țării să-l săruți
Și pentru mine!
Astfel, acea vorbă care spune: ai grijă la cuvintele tale pentru că ele vor deveni gândurile tale, ai grijă la gândurile tale pentru că ele se vor deveni faptele tale se dovedește adevărată.
Cum putem noi să ne dovedim a fi buni români?
Mai întâi de toate să fim modele pentru copiii noștri. Să-i învățăm dragostea adevărată de cele românești, ca în poezia Tatăl meu, a lui Mircea Micu:
Tatăl meu e marinar
Pe-un vapor cât un palat.
Peste-al mărilor hotar,
Taie lumea-n lung și-n lat. […]
Poartă-n buzunar, la piept,
Într-un sac de piele brună,
O bucată de pământ
Din țărâna cea străbună.
– Ce faci, tată, de ce-l porți
Peste mări cu apă rece?…
– Când mi-e tare dor de voi,
Îl sărut și doru-mi trece.
Învățătorii au fost numiți și apostoli ai neamului pentru că răspândeau lumina învățăturii. Asemeni apostolilor lui Hristos, ei predicau în cetate, fără a se teme de ceva sau de cineva. Ei au fost vectori de opinie și, de multe ori, au condus poporul spre mai-binele țării, uneori dându-și chiar viața pentru asta, asemeni apostolilor.
Trebuie să ne asumăm acum, de 31 august, sfânta Zi a Limbii Române, acum, la 1 septembrie, la început de an școlar și bisericesc, misiunea noastră de apostoli și mărturisitori ai neamului. Așa să ne ajute Dumnezeu!
Înainte de a încheia, aș vrea să vă mulțumesc pentru onoarea de a fi alături de dumneavoastră și să vă urez un an școlar rodnic și frumos ca un zâmbet de copil.
Conferințe Gânduri Opinii

Înapoi la școală!

Spuneam deunăzi unei dragi colege din Republica Moldova că voi începe să militez pentru reîntoarcerea la școală.
Mai e o lună în care guvernanții trebuie să treacă acest test al competenței lor la conducerea țării.
Un profesor este bun dacă reușește să facă și cea mai slabă clasă să o ia pe un drum bun. La fel și un politician: e bun dacă țara crede în el. Spun asta ca să nu se mai cramponeze ei de indisciplina românilor. Iar dacă vorbele mele nu le înțeleg politicienii (că am văzut și noi ce competențe au unii…), poate înțeleg dintr-un exemplu mai concret: să vizioneze Dangerous Minds (https://www.imdb.com/title/tt0112792/)
Acesta este un demers personal. Cei care sunt de acord să mi se alăture pot prelua una dintre imaginile de mai jos și să o adauge până în septembrie drept copertă pe pagina personală de facebook.

Opinii

Joaca de-a Dumnezeu?

În încercarea lor de a înțelege Creația, jucându-se de-a Dumnezeu, unii cercetători și-au dat viața neînțelegând riscurile (ex. Marie Curie), alții au semănat moartea printre oameni nevinovați (ex. Hiroshima), iar unii au fost criminali conștienți de faptele lor (ex. Auschwitz).
Astăzi există multe controverse și supoziții în științele de frontieră, inclusiv în ceea ce privește Universul mare sau Universul mic din noi.
Nefiind siguri de ce facem, asemeni unor copii care au descoperit chibriturile, ne jucăm cu focul.
Nu știu să spun dacă cele spuse în acest video sunt adevăruri științifice sau fake-news. Sunt certe însă următoarele:
– ce am spus mai sus;
– faptul că mor în mod suspect unii savanți;
– faptul că în mai puțin de un secol de la atrocități precum Auschwitz și Hiroshima, lumea n-avea cum să se lecuiască, să treacă la un nivel spiritual superior, deci oamenii malefici sunt printre noi, unii chiar la butoane (altele decât cele ale tastaturii).
Pe principiul până nu faci foc nu iese fum, ceea ce unii încearcă să discrediteze drept teorie a conspirației, sunt adevăruri rostogolite și denaturate mai mult sau mai puțin.
Cine caută cu credință în Adevăr, va găsi!
Gânduri Opinii

Pentru că nu-i putem sătura pe cei bogați

„Este foamete pe pământ nu pentru că nu putem să-i săturăm pe cei săraci,
ci pentru că nu-i putem sătura pe cei bogați! (Maica Tereza)

Decât să se gândească la cum să ne vaccineze și microcipeze pentru a ne controla ca pe o turmă de oi, bogații lumii ar face mai bine să se gândească la cele peste 300 de milioane de copii care trăiesc în sărăcie. Lor trebuie să le dăruiască un trai decent și o șansă la un viitor pe care copiii să și-l aleagă.

A dărui înseamnă a da un dar (cadou). Iar când dai un cadou, nu aștepți nimic în schimb. Cu atât mai mult ca cel căruia i l-ai dat să-ți devină sclav.
A dărui înseamnă a cinsti pe cel căruia îi faci darul. Părinții dăruiesc toată dragostea lor copiilor, dar nu și-i înrobesc!
A dărui înseamnă a înzestra pe cineva. Nașii (părinții spirituali ai unei familii) dau un dar finilor nu pentru a și-i face datori pe viață, ci pentru a-i ajuta să pornească bine în viață. Dumnezeu îi înzestrează pe unii cu talent (le dăruiește). Vezi și englezescul gift (dar, cadou), respectiv gifted (talentat).
Nu în cele din urmă…
A dărui înseamnă a te dedica. Eu mi-am dăruit viața educației copiilor. Nu e o meserie bănoasă și nici ușoară. Cea mai bună răsplată e zâmbetul puilor de om și, poate, recunoștința lor, atunci când vor fi mari.

Asta ar trebui să înțeleagă Bill Gates, Elon Musk, Soros și compania.
a dărui înseamnă a te dărui, așa cum a făcut-o Hristos!

***

Un film scurt, multipremiat, despre copii săraci și bogați, care înțeleg mai bine ce înseamnă a dărui:

 

Gânduri Opinii Recomandări Sfaturi

De Paște nu vine iepurașul!

Pentru creștini, zilele Postului Mare, Săptămâna Patimilor și zilele Paștelui sunt încărcate de semnificații și de trăire. În aceste timpuri, când asupra Bisericii planează norii amenințători ai iubitorilor de bani, atacurile celor ce proslăvesc corpul și înrobesc spiritul, vorbele de ocară ale hulitorilor dar și minciunile dulcege ale celor care vor să înlocuiască simbolurile creștine din mentalul colectiv, acum e bine să ne amintim cuvintele lui Savatie Baștovoi:

De la Hristos încoace creștinii își spun „Hristos a înviat” – aceasta este vestea care a schimbat lumea, care a cutremurat iadul și a deschis cerurile. A spune „Hristos a înviat!” și a răspunde „Adevărat a înviat!” este adevărata mărturisire de credință, însumarea Evangheliei în două cuvinte, îndeplinirea poruncii propovăduirii.
Înlocuirea lui „Hristos a înviat” cu „Paște fericit” este cea mai mare lovitură primită vreodată de lumea creștină. Urmările ei nu se vor lăsa mult așteptate.
Nu vă temeți și nu vă rușinați să vă spuneți „Hristos a înviat! Adevărat a înviat!”. Desigur, dacă aveți această convingere.
Hristos a înviat! Fiți fericiți…
(Savatie Baștovoi)

Să înlocuiești în mentalul colectiv istoria despre Nașterea Domnului de Crăciun cu povestea consumeristă a unui moș burtos îmbrăcat în roșu, sau să spui „Paște fericit!” (ca și „O zi bună!”), în loc să vestești Învierea, înseamnă să contribui cu puținul tău la despiritualizarea celorlalți.

Chiar și dacă aș fi ateu, și n-aș crede în povestea Fiului lui Dumnezeu, tot aș putea remarca diferența enormă între poveștile consumeriste ale lui Moș Crăciun și Iepurașului și lecțiile pe care Evangheliile le transmit omenirii, în special de Crăciun și de Paște. Pe de o parte eul, pe de cealaltă parte semenii. Pe de o parte desfătarea, pe cealaltă înfrânarea poftelor pentru creșterea spirituală.

Paștele nu este despre iepuraș, despre cadouri și ouă de ciocolată, care ne satisfac câteva clipe egoul și burta, ci despre Răbdare și Suferință, despre Bunătate, despre Sacrificiu pentru binele celorlalți și, nu în ultimul rând, despre Speranță, despre Înviere. E cea mai mare lecție pe care a dat-o Dumnezeu omenirii prin Fiul său.

Noi, oamenii, ca învățători ai generațiilor viitoare, avem datoria de a transmite Adevărul celor ce vor veni.

Gânduri Opinii Sfaturi

Yuval Noah Harari face UN DEMERS ORCHESTRAT?

Prima carte a lui Harari am primit-o cadou de la un părinte. SAPIENS, purtând subtitlul O SCURTĂ ISTORIE A OMENIRII, mi-a suscitat interesul după citirea unor scurte recenzii pe internet, dar mai ales lecturând-o, prin modalitatea de abordare și prin ideile îndrăznețe.

N-am fost de acord cu tot ce spunea autorul în carte, dar am apreciat-o.

A doua carte a lui Harari mi-am cumpărat-o singur. HOMO DEUS avea un titlu prea îndrăzneț și un subtitlu pe măsură: O SCURTĂ ISTORIE A VIITORULUI. Ca un pasionat de SF ce sunt, nu se făcea să nu o citesc! A întrecut așteptările mele, dovedindu-se pe alocuri, în cheie modernă, ceea ce literatura științifico-fantastică (science-fiction) era la începuturi: literatură de popularizare științifică.

Desigur, n-am putut să nu remarc critic distanțarea față de ideea de Divinitate a autorului, ba chiar încercarea de a demonstra că Dumnezeu, în larga sa accepție, a murit și că acestuia încearcă omul să i se substituie.

Eram curios să văd ce ar mai putea spune, așa că am căutat informații despre 21 DE LECȚII PENTRU SECOLUL XXI, următoarea lui carte, apărută în 2018. M-a dezamăgit o reacție online care clasifica traducerea cărții drept execrabilă, dar am ales să mi-o cumpăr. Azi.

De obicei nu sunt interesat de viața personală a oamenilor, fiind convins de veridicitatea acestei cugetări: „Mințile luminate discută idei, mințile mediocre discută evenimente, iar mințile mici discută oamenii.” (Eleanor Roosevelt).

N-am putut să nu remarc însă, încă de la începutul lecturii, dedicația cărții: „Soțului meu Itzik,…”. Prima dată am crezut că e o greșeală, apoi, la o scurtă căutare, Wikipedia mi-a confirmat că Harari „la 20 ani și-a făcut cunoscută orientarea sa homosexuală, ulterior căsătorindu-se în Canada cu prietenul său israelian, Itzik Yahav”.

Acum înțeleg mult mai bine cărțile lui Harari.
În opinia mea, știut fiind că marile religii ale lumii nu sunt de acord cu homosexualitatea, nu poți să fii o persoană religioasă și în același timp homosexual. Cred că aceste două aspecte sunt incompatibile, iar cei ce se declară credincioși fiind homosexuali își maschează un conflict intern, reinterpretând religia lor pentru a fi împăcați cu ei înșiși.

A nu se înțelege greșit, n-am nimic cu cei care aleg să fie așa. E strict problema lor.
Dar când așa fiind, adică unul care neagă prin propriul comportament o realitate duală bărbat-femeie, singura care a făcut posibilă evoluția omului ca specie, unul care neagă prin propriile scrieri învățăturile marilor religii ca urmare a unor cercetări făcute în baza unor burse primite, nu poți să nu te întrebi dacă discursul său nu este unul aservit unui scop abscons.

Obișnuiesc să fac deseori un exercițiu de empatie, punându-mă în pielea celuilalt, pentru a înțelege mai bine problema cu care mă confrunt.

Ce aș fă făcut eu, dacă aș fi fost un istoric gay, bursier, ateu, dornic de afirmare literară?

Aș fi spus că religiile sunt povești pentru a le decredibiliza, construind o întreagă argumentație pe ideea de poveste, reducând trecutul omenirii la o reinterpretare a evoluționismului (SAPIENS – prima carte).

După aceea aș fi prins curaj și aș fi încercat să demonstrez că Dumnezeu chiar nu există și că omul se vrea, ba chiar poate să devină zeu (HOMO DEUS – a doua carte).

În final, convins de propria poveste, aș încerca să dau lecții omenirii, din viziunea mea: 21 DE LECȚII PENTRU SECOLUL XXI.

Demersul este unul logic, de la trecut spre viitor, argumentația construită atent, susținerea financiară consistentă.
Întrebarea care se naște vine de la sine: demersul său literaro-mediatic este unul întâmplător sau e unul de POPULARIZARE, un DEMERS ORCHESTRAT din umbră de cei ce vor schimbarea lumii în sensul descris de ateul israelit?

 

Nedumeriri Opinii