De ziua Cărții

Copil fiind, am avut privilegiul ca mama mea, învățătoare, dar și bibliotecară a școlii din Parava, să mă lase să o aștept după ore, până plecam acasă, în sălița în care avea depozitate pe două dulapuri până la tavan, cărțile de lectură.
Acolo le-am descoperit tainele, cocoțându-mă ca o maimuță neștiutoare și curioasă pe rafturile metalice, scoțând dintre celelalte fiecare volum, ștergându-l de praf, răsfoindu-l, alegându-mi ce să citesc acasă.
Fiecare gest de atunci a căpătat astăzi înțelesuri aparte: unele cărți îți sunt la îndemână, pentru altele trebuie să faci efort ca să ajungi la misterul lor, uneori comorile lor sunt părăsite și așteaptă să le descoperi, trebuie să alegi cu grijă ce citești…
***
Am avut o relație specială cu cărțile. Tainică.
Am descoperit atunci, în clasele a V-a, a VI-a, că există autori „interziși” de regim (cărțile lor erau date deoparte, pe un raft din holișor). Așa am descoperit, spre exemplu, romanul SF „Drum printre aștri”, al evreului emigrat Radu Nor.
Cărțile SF ale precursorilor Victor Anstin, Henric Stahl, Radu Nor, Jules Verne, H.G. Wels, dar și cele ceva mai noi pe care le-am descoperit în mica bibliotecă, alături de literatura de aventuri (e.g. „Toate pânzele sus”), de capă și spadă (e.g. „Cei trei muschetari”) mi-au făcut frumoasă copilăria.
Uneori, părinții mă găseau citind în pat, pe la miezul nopții și mă obligau să mă culc.
Dragostea de carte mi-a fost alimentată de ei, dar și de unchii de la Comănești care, neavând copii, ne aduceau în dar jucării și cărți. Eram atât de bucuroși!
Deși într-o familie de vază a satului, nu aveam prea multe cărți acasă. Le găseam însă la  biblioteca școlii și la cea comunală, unde mergeam des.
Ajuns însă elev la Bacău din clasa a VII-a, cu banii lăsați de buzunar de părinți îmi cumpăram aproape săptămânal câte o carte de la librăria din drumul meu spre școală. Ochii îmi cercetau curioși vitrina de pe strada Eliberării (câte înțelesuri în acest nume!) în căutarea noutăților. Încet, încet, mi-am făcut propria bibliotecă.
***
Am avut o relație specială cu cartea. Intimă.
Mi-am strâns încercările literare într-o broșură, tipărită la imprimantă, pe care o ofeream prietenilor. Cu complicitatea Mihaelei Munteanu, colega mea de atunci, și contribuția echipei „Surprize, surprize” de la TVR s-a concretizat încă o dată.
***
Am o relație specială cu cărțile. Intimă. T(r)ainică.
Când le cumpăr, le pipăi, le mângâi, le miros. Ador mirosul de cerneală de tipar!
Cât timpul în permite, pătrund în universul lor să le descopăr tainele…
Uneori le fac copiilor, pe imprimanta mea, mici cărticele, cum sunt cele în care sunt strânse poeziile și cântecele din serbările școlare.
Uneori le fac și celor mari cărți, tehnoredactându-le. Ultima e pentru domnul profesor Constantin Juncu, pentru care mai am în lucru încă două.
Permanent cresc biblioteca online a proiectului meu de suflet, EduCarte.ro.
***
Voi avea o relație specială cu cărțile, când le voi scrie pe ale mele. Sper și simt că se apropie momentul.
***
Azi, 23 aprilie, de Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor, dar și Ziua Bibliotecarului din România, cărții și oamenilor care o slujesc, omagiul meu!

Gânduri Mesaje Opinii Tehnoredactare

Cu un ochi către poveștile românilor

Mi-am început ziua bine, terminând o carte de învățături.
Dis-de-dimineață, pe la 5, văzând că nu se mai prinde geană pe geană, am redeschis cartea închisă la culcare.
Cu vocea sfătoasă, de ardelean așezat, părintele Necula a reînceput să-mi vorbească despre Harap-Alb, apoi despre fata babei și fata moșneagului, despre cum Creangă condensează esența înțelepciunii și moralității populare românești în aceste scrieri…
Fain om! No!
***
Mărturisesc că m-am regăsit în această carte, o parte importantă din educația mea de copil făcând-o lectura poveștilor (dar și a unor texte similare ca factură – literatura western și de capă și spadă), în care, personajele sunt clar delimitate în bune și rele, în care sunt urmărite țeluri clare și nobile.
Totodată, mi-am ridicat multe semne de întrebare cu privire la ce am ajuns să fiu și să fac…
Cugetări numai bune pentru un post creștin ca acesta prin care trecem.
***
Să nu uităm de povești și de valoarea lor!
Să le citim copiilor!
Să le citim ÎMPREUNĂ CU EI, învățându-i moralitatea românească străbună!
Vorba părintelui Necula:
Sus inima! Din Raiul limbii române, Ion Creangă este cu noi.”

Gânduri Opinii Recomandări

Steaua Magilor

Într-o continuă goană după senzaționalul care vinde și, aș mai adăuga eu, din ce în ce mai plină de ziariști prost pregătiți, presa zilelor noastre și-a pierdut de mult îndemânarea de a mai verifica informația din mai multe surse, dar și atributul de câine de pază al democrației.
Ba mai mult decât atât, de când orice copil cu un telefon se visează vlogger de succes și orice hâtru se crede iscusit în glume și farse, e plin internetul de minciuni și exagerări.
De câteva zile, mă irită o știre, care, rostogolită chiar și de către oameni de bună credință, poartă în ea amprenta presei tabloidizate și taboidizaNte. Nu doar că ni se prezintă, ca la piață, roșiile mai frumoase, dar te și (re)educă să le cumperi doar pe acelea, chiar dacă au gust de plastic.
„Steaua magilor” / „Steaua Crăciunului” / „Steaua de la Bethleem” va fi vizibilă pe cerul nopții în 21 decembrie, după aproape 800 de ani!
Oamenii care nu mai ridicau de mult ochii din telefoane vor căuta binoclul prăfuit prin debara sau luneta copilului din lada cu jucării stricate și vor cerceta cerul nopții în speranța că vor vedea… Minunea. Câtă dezamăgire! E înnorat!
Dar dacă totuși se va îndura Dumnezeu să facă o spărtură în nori și vor putea să dezaburească sau să regleze lentilele, tot dezamăgiți vor fi. Pentru că în realitate, ceea ce presa trâmbițează drept Steaua Magilor nu e decât conjuncția dintre planetele Saturn și Jupiter, adică apropierea pe boltă și aparenta suprapunere a celor două corpuri cerești, în fond, o iluzie optică pentru muritorul pământean. Cu alte cuvinte, lumina combinată a două planete, percepute de privitor ca o singură stea, ceva mai luminoasă.
Cei care cunosc cât de cât cerul nopții știu că există multe conjuncții care au loc și că ele nu sunt nici pe departe atât de spectaculoase pe cât le înflorește presa, fiind mai degrabă evenimente de interes pentru astronomi, pentru fotografii cerului și, îndeosebi pentru astrologi, care le dau interpretări aparent științifice / pseudo-științifice, uneori chiar cu nuanțe mistice.
Dar presa nu e la prima abatere de acest gen. La o simplă căutare pe Google poți vedea poze și știri cu Luna albastră (care nu e niciodată așa!), Luna sângerie, Luna roșie, Luna râmelor și anual, dacă nu chiar mai des, Ploaia de stele (care, între noi fiind vorba, e un fenomen spectaculos doar dacă ești astronom amator sau profesionist de meteori, căci, în rest, nici măcar burniță nu poate fi numită, frecvența meteorilor fiind relativ redusă, unul la câteva minute).
Pentru cei care se vor repezi să comenteze dezaprobator, le spun că, grație unor oameni speciali, cunoscători ai cerului (numesc aici doar pe Valentin Grigore și pe Dan Mitruț) am participat activ la observații de noapte în tabere de astronomie, stând chiar ore întregi întins pe spate, cu ochii țintă în cerul nopții de august pentru a număra și măsura în magnitudine perseidele.
Da! Cerul înstelat e spectaculos! După măcar 15 minute de nemișcare cu ochii înfipți în nemărginirea lui, când acuitatea vizuală se mărește, poți să te simți crucificat pământului, poți să nu RECUNOȘTI măreția Creației și să te întorci cu RECUNOȘTInță spre Creator. Cum spuneam într-o poezie scrisă în tinerețe:
„Mi-e sete, Doamne, de genune,
Să mă adap l-al stelelor izvor
Căci sufletu-mi cel negru, de cărbune,
Va arde-acuș, vremelnic meteor.”

„Steaua Magilor” este o altă diversiune de presă, rostogolită astăzi, care se vrea știre șoc-șoc, de atras iubitorii de senzațional.
Nu. Conjuncția asta n-are de-a face cu Crăciunul, așa cum Luna albastră nu e albastră, nici cea roșie nu e mâncată de vârcolaci, așa cum nu plouă cu stele, ci ard niște meteori (nu meteoriți!) în atmosferă.
Mai important și mai de folos știre ar fi că, de azi, 21 decembrie, de la ora 12 și câteva minute, de când a avut loc solstițiul de iarnă, durata luminii diurne va crește (mai popular spus ziua crește și noaptea scade).
Despre Steaua Magilor însă mulți au încercat să scrie, cu argumentele științei sau ale imaginației. A fost, pe rând, ba cometă, ba conjuncție de astre, ba supernovă…
Cei mai mulți dintre noi, suntem puși astăzi, citind despre Steaua Magilor în mass-media, în postura scriitorului Arthur C. Clarke*, care, în povestirea „The Star”**, premiată cu Hugo** în 1956, făcea din Dumnezeu un distrugător de lumi.
Mulți au încercat să pătrundă misterul Stelei Magilor, chiar și pe căi științifice, dar aceasta continuă să fie o lumină călăuzitoare doar pentru acei care caută spre ea cu credință.


Note de subsol:
* Arthur C. Clarke, ateu, este unul dintre cei mai renumiți scriitori de SF, considerat cel care a imaginat satelitul geostaționar.
** Povestirea „Steaua” a apărut în mai multe volume, dintre care unul, intitulat „Nici un zeu în cosmos” are subtitlul „Culegere de texte de anticipație pe teme ateiste”. Poate fi descărcat de aici: https://vdocuments.mx/download/antologia-nici-un-zeu-in-cosmos-1985
*** Hugo Award este cel mai cunoscut premiu acordat de fanii literaturii SF de limbă engleză. Se acordă în baza voturilor date la Convenția anuală Worldcon (World Science Fiction Convention).

Credință Gânduri Opinii Science-fiction

Cealaltă Românie

Există pilda aceea cu doi lupi pe care îi ai în tine. Unul bun și altul rău. Ei se luptă, dar de câștigat va câștiga acela pe care îl hrănești. Așa e și cu țara noastră.
România hrănită de majoritatea mijloacelor mass-media, de majoritatea politicienilor din ultimii 30 de ani și a celor din funcții de conducere, dar și de o parte bună a românilor de rând, incapabili să vadă imaginea de ansamblu, e România lupului rău.
România vizibilă e țara președinților care promit că îi vor reprezenta pe toți românii dar vor guvernul lor și cât mai multă putere, e țara politicienilor aleși de o minoritate, în timp ce majoritatea absolută (mai mult de două treimi) refuză să iasă măcar la vot, e patria condusă de alogeni care reprezintă interese multinaționale înaintea celor naționale, e săraca țară bogată din care toți au de câștigat dar poporul pleacă în toate zările.
România aparent uitată e cea a lupului dacic, a lupului-steag, e cealaltă Românie, spre care trebuie să ne întoarcem înainte de a fi prea târziu!
Cealaltă Românie e patria în care președintele unește, nu dezbină, e România politicienilor care pun mai presus decât interesele personale și de partid pe cele ale țării și ale neamului din care fac parte.
Cealaltă Românie e țara eroilor cunoscuți, dar mai ales necunoscuți, care au udat cu sângele lor acest pământ.
Cealaltă Românie e tărâmul bunului simț, în care nu se bagă mâna până la cot, în care dacă ți se dă un deget nu iei toată mâna, e România proverbelor înțelepte, cristalizate de timp în memoria genetică a neamului, e țara tradițiilor autentice, în care stă încifrat codul genetic românesc.
Cealaltă Românie e un pământ al omeniei și ospitalității, e țara creștină care și-a însușit învățătura hristică de a-ți iubi aproapele și de a-i sluji din bunătate.
Cealaltă Românie e patria medicilor fără de arginți, a învățătorilor-apostoli, a militarilor eroi și a preoților cu har, e România țăranului care sărută pământul și a meșterului priceput, cu mâinile pline de bătături.
Cealaltă Românie e țara plânsului doinelor de înstrăinare cântate de bătrânii rămași dincolo de granițe nedrepte sau ascultate cu sufletul sfâșiat de cei ce muncesc la alții pentru o bucată de pâine amară.
Cealaltă Românie e locul unde valorile sunt respectate și urmate, nu alungate și batjocorite, e țara unde respectăm trecutul, cântărim cu grijă prezentul și construim pentru viitorul copiilor noștri, pentru că n-a fost a strămoşilor noștri, nu e a noastră, ci a urmaşilor noștri şi a urmaşilor urmaşilor noştri în veacul vecilor.
Cealaltă Românie e țara râsului de copil, e România lacrimii dorului de mamă, e România sudorii de pe fruntea tatălui care aduce pâinea aburindă în casă, care o binecuvântează, o rupe și o împarte familiei.
Să hrănim această Românie a lupului-steag! Să o creștem!
Fie să învingă cealaltă Românie, România mea, a noastră!
Trăiască nația! Sus cu ea!

Gânduri Mesaje Opinii

Alba-neagra cu națiunea

AMR 4
Au Mai Rămas doar 4 zile până când vom merge din nou la vot. Nu mai contează că e pandemie, important e ca unii să-și facă jocurile. Generalii sunt pregătiți de acțiune. Școlile vor fi deschise pentru o zi ca românii să dea cu ștampila după cum i-a învățat mass-media aservită, după cum au înțeles minciunile livrate în doze mari de politicieni și partide.

Ascultam azi un preot pe facebook care ne învăța să tăcem, iar FAPTELE SĂ VORBEASCĂ PENTRU NOI. La lecția asta, politicienii au lipsit. Nici măcar online n-au fost la ea!

Stau și mă uit la acest circ, la această alba-neagra cu națiunea română pe care o joacă partidele: se inaugurează metri de autostradă, construiesc România, o salvează, plantează pădurile, stârpesc hoția… Mai să ajung să cred că de la anul România va deveni cea-mai-cea de pe Pământ!
Ipocrizia a atins cote maxime. Cei care n-au făcut nimic în 30 de ani, de ne-au fugit românii din țară, ne promit marea și sarea. Alții, care le-au ținut trena, se erijează în salvatorii României și ne învață arogant că pe 1 decembrie trebuie să-i spunem țării că o iubim, iar pe 6 să îi dovedim prin vot. Lupii moraliști, care sunt împotriva Credinței strămoșești, a Familiei normale și a naționalismului, cei care susțin multinaționalele globaliste, votează în Europa împotriva unor proiecte utile țării, ne învață că trebuie să ieșim la vot…

Nepotismele și epoleții sunt în politica românească atât de vizibile, iar dragostea reală de țară, atât de absentă! Falsul patriotism ne inundă: A fost plin Facebookul ieri, de 1 Decembrie, de români patrioți. Toți cu steaguri, cu inimioare și urări…

Să-i spunem țării pe 1 Decembrie că o iubim și pe 6 să îi demonstrăm asta?
NU! Țării trebuie să-i spunem mereu că o iubim, și în fiecare faptă de-a noastră să-i demonstrăm asta! NOI TOȚI, și mai ales politicienii!

Să ieșim la vot, zic, dar dintre cine să alegi?
Cum ar fi, ca pe buletinul de vot să existe o căsuță pe care să scrie VOT DE BLAM? Cum ar fi dacă cei mai mulți dintre români ar pune ștampila acolo, însemnând prin asta că toți politicienii ar trebui să se retragă din viața politică pentru că poporul nu mai are încredere în ei? Cum ar fi dacă am mai avea și Români în fruntea țării?

AMR 4. Mai puțin de 100 de ore AMaRe…

Nu vă străduiți prea mult! La alba-neagra câștigi doar când ești lăsat… În rest, noi, proștii, pierdem timpul și banii, iar cei care fac jocul, cu iuțeală de mână, ne lasă cu ochii în soare.
           

Gânduri Opinii

Românii au ales, iar, străinii!

Am fost locțiitor al președintelui într-o secție de votare. Am văzut starea nației, dacă o mai putem numi așa: oameni cu carte întrebându-se cu cine să voteze, oameni simpli mirându-se că-s patru formulare de vot, ștampilând împotrivă, peste tot, la întâmplare sau deloc… trecând prin cabina de vot ca prin strungă (cf. DEX2009: deschizătură, portiță îngustă, prin care trec oile una câte una la muls.)

S-au cheltuit mulți bani într-un scenariu menit să aducă la putere pe cei care, sub masca modernizării și Salvării României, ne vor vinde și puținul rămas, spiritul. Trambulina politică de lansare a globaliștilor neomarxiști a fost pregătită minuțios, probabil prin ordin strict din afară,  și a dat roade.

Acasă, la București, fac cumpărături dintr-un supermarket deținut de francezi, operatorul meu de telefonie și compania de apă sunt franceze. Plătesc factura la gaze la o multinațională franceză, printr-o bancă franceză, desigur.” – Clotilde Armand, Financial Times, 12 februarie 2020.

Românii au căzut în plasa proprie, când au renunțat la valorile naționale, crezând că străinii ne vor binele. Niciodată în istoria noastră ca națiune acest lucru nu s-a întâmplat!

„…Numai umbra spinului
În ușa creștinului.
Își dezbracă țara sânul,
Codru ­ frate cu românul ­
De săcure se tot pleacă
Și izvoarele îi seacă ­
Sărac în țară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia
Și neamul nemernicia!”

(Doina, de Mihai Eminescu)

Românii au căzut în plasa proprie, mânați de la spate de cei ce conduc turma. De astăzi, pronumele „noi” se poate scrie și „nOI”. În cursul acestei legislaturi, ceea ce e formă va deveni normă (o putem scrie și în următorul DOOM).

Românii au căzut în plasa proprie, căci dincolo de strungă nu e ciobanul care mulge dar hrănește și apără oile, e chiar lupul!

Momentul când vor realiza asta va fi scurt și intens.
Momentul dintre Viață și moarte.
Scapă cine (mai) poate!

Gânduri Opinii

LA TRECUTU-ȚI MARE, MARE VIITOR?

Intervenția mea la conferința internațională on-line din cadrul Academiei de vară a cadrelor didactice „Viitorul educației este Astăzi”, la care am participat recent, se găsește aici:

iar textul aici:
LA TRECUTU-ȚI MARE, MARE VIITOR?
Bine v-am găsit și la mulți ani, dragi români de pretutindeni,
dragi colegi întru profesie și limbă, participanți sau doar privitori
la acest regal oferit nouă de Ziua Limbii Române,
dar cu toții trăitori ai iubirii de patrie, de neam și de grai românesc.
Trăim într-o lume în care, poate, nimic nu e întâmplător.
Depinde numai de noi a descifra corect ceea ce bunul Dumnezeu ne șoptește discret:
Astăzi celebrăm Ziua Limbii Române. La numai o zi diferență, ieri, s-au împlinit 80 de ani de la Dictatul de la Viena, prin care trupul țării era efectiv sfâșiat.
Ce ar trebui să învățăm din asta?
Recent, o doamnă învățătoare, soție de preot (încă o dovadă că la noi școala și biserica au fost și sunt indisolubil legate), mi-a trimis un mesaj în care-mi spunea:
Domnule profesor, simt să vă mărturisesc faptul că în ultimul timp, urmărindu-vă postările, am început să vă admir și să vă apreciez și pentru calitatea aceasta de român adevărat, și pentru curajul mărturisirii. Vă urmăresc postările și mă bucur că oameni ca dumneavoastră luptă cu armele pe care le au pentru a deschide ochii celor care nu mai văd adevărul. Cred că sunt mulți care gândesc și simt ca dumneavoastră, dar, spre deosebire de dumneavoastră, nu avem curajul să ne susținem ideile până la capăt. Sunteți un model pentru mine!
Îi răspundeam atunci faptul că am realizat că ne-am irosit 30 de ani de la Revoluție schimbând răul cu mai-răul și am constatat că singura soluție e să luăm atitudine publică și tranșantă, sperând că prin asta ne vom aduna suficient de mulți pentru a deveni ceea ce se numește o masă critică, acel moment sau acel număr de oameni capabili să pornească o avalanșă a schimbării în bine a românilor, a României. Dacă pentru noi nu mai sunt mari șanse să trăim vremurile pe care ni le dorim, avem obligația morală, creștină și patriotică de a o face pentru copiii noștri!
Și fiindcă veni vorba de copii, viitorul țării, răspund provocării gazdelor acestei conferințe prin a prezenta o floare, daria de câmp, Pedicularis campestris. Floarea mea pentru podul de flori de astăzi este însă Daria, fetița mea. Pe ea și pe toți ceilalți copii ai mei, cei de la școală, pe care nu i-am putut prezenta aici, încerc a-i învăța să fie buni români. Timpul va demonstra dacă am reușit sau nu.
***
***
Ce înseamnă însă a fi bun român au definit-o mult mai bine decât aș putea eu vreodată a o face înaintașii de vază ai acestui neam. O parte dintre vorbele lor le veți găsi într-o listă numită CUVINTE CU ÎNVĂȚĂMINTE creată de mine pe Youtube:
În ceea ce privește sfânta limbă românească, vă invit să intrați și să dați o apreciere paginii create de mine pe Facebook, numită #Respectpentrulimbaromână
De ce Respect și nu Iubire, pentru că iubirea poate fi uneori oarbă, dar respectul, prin sensurile sale ne obligă la stimă, venerație, dar și la grijă față de limbă, la respect-area normelor acesteia.
În aceste două locuri veți putea constata că ei, marii români care au făcut România Mare, aveau o înțelegere profundă a sentimentului patriotic, atât de profundă încât legătura dintre român și limbă, dintre român și credința strămoșească, dintre român și neam, dintre român și pământul țării, nu era doar una declarativă, ea devenea fizică, precum în versurile lui Coșbuc, din poezia Rugămintea din urmă:
Și-ajuns în țară, eu te rog,
Fă-mi cel din urmă bine:
Pământul țării să-l săruți
Și pentru mine!
Astfel, acea vorbă care spune: ai grijă la cuvintele tale pentru că ele vor deveni gândurile tale, ai grijă la gândurile tale pentru că ele se vor deveni faptele tale se dovedește adevărată.
Cum putem noi să ne dovedim a fi buni români?
Mai întâi de toate să fim modele pentru copiii noștri. Să-i învățăm dragostea adevărată de cele românești, ca în poezia Tatăl meu, a lui Mircea Micu:
Tatăl meu e marinar
Pe-un vapor cât un palat.
Peste-al mărilor hotar,
Taie lumea-n lung și-n lat. […]
Poartă-n buzunar, la piept,
Într-un sac de piele brună,
O bucată de pământ
Din țărâna cea străbună.
– Ce faci, tată, de ce-l porți
Peste mări cu apă rece?…
– Când mi-e tare dor de voi,
Îl sărut și doru-mi trece.
Învățătorii au fost numiți și apostoli ai neamului pentru că răspândeau lumina învățăturii. Asemeni apostolilor lui Hristos, ei predicau în cetate, fără a se teme de ceva sau de cineva. Ei au fost vectori de opinie și, de multe ori, au condus poporul spre mai-binele țării, uneori dându-și chiar viața pentru asta, asemeni apostolilor.
Trebuie să ne asumăm acum, de 31 august, sfânta Zi a Limbii Române, acum, la 1 septembrie, la început de an școlar și bisericesc, misiunea noastră de apostoli și mărturisitori ai neamului. Așa să ne ajute Dumnezeu!
Înainte de a încheia, aș vrea să vă mulțumesc pentru onoarea de a fi alături de dumneavoastră și să vă urez un an școlar rodnic și frumos ca un zâmbet de copil.
Conferințe Gânduri Opinii