Cu ocazia începerii anului școlar, am fost intervievat de 1TV Bacău
Conform calendarului publicat de MEN și comunicatului de presă „Manualele câştigătoare vor fi încărcate pe platforma www.manuale.edu.ro la 10 zile (4 august + 10 zile = 14 august, n.m.) de la comunicarea rezultatelor procedurii. Cadrele didactice vor putea accesa platforma şi vor selecta acele manualele pe care doresc să le utilizeze în fiecare şcoală. Comenzile vor fi realizate online de către unităţile de învăţământ pentru noile manuale, începând cu data de 15 august.”
Este deja 18 august, dată la care ISJ-urile ar trebui să înceapă centralizarea comenzilor strânse între 4 și 15 august (v. Calendarul… : „4-15 august – Derularea procesului de consultare, de către cadrele didactice, a manualelor aprobate și comunicarea către inspectoratele școlare a listei manualelor școlare selectate”), iar mult promisa platformă manuale.edu.ro este tot „sub cheie și ciocan”, în construcție.
Mă întreb și eu, așa, ca prostul: „Dacă totul în lumea asta se întâmplă dintr-o cauză și/sau cu un scop, cui folosește această stare de lucruri?”
Am atât de multă treabă încât, cel mai adesea, uit să mai postez şi aici…
Iată, spre exemplu, câte ceva din cele create si puse de mine pe site-ul clasei, albinute.ro:
Citeşte cu atenţie definiţiile cuvintelor de pe orizontală (ACROSS) şi verticală (DOWN), găseşte denumirea florii care rimează, dă clic pe prima literă, apoi completează cu ajutorul tastaturii.
***
Butonul WORD – îţi scrie cuvântul, dacă nu l-ai ghicit
Butonul SUBMIT – te ajută să îţi înregistrezi punctajul la sfârşit
Butonul START OVER – începi un nou joc, cuvintele fiind aşezate diferit
***
Descoperă pe orizontală, verticală sau diagonală cuvintele ascunse în careul de mai jos. Ţine clic apăsat pe prima literă a cuvântului găsit, apoi trage peste celelalte litere pentru a colora cuvântul.
Adaugă la comentarii impresiile tale despre acest joc.
***
Un altfel de temă de vacanţă:
Rezolvă puzzle-ul următor şi descoperă cum arăta domnul învăţător în prima lui zi de şcoală, la 6 ani şi 3 luni, în clasa I. Adaugă la comentarii (de la Scrie un comentariu de pe banda gri de sub joc) răspunsul la întrebarea „Care dintre băieţii din fotografie este domnul învăţător?” şi vei primi 1 punct la concursul Fagurele de miere.
şi
un mărţişor didactic, în formă de inimă, uşor de realizat.
***
P.S. Postând mărţişorul didactic de mai sus pe www.didactic.ro, am constatat că un alt mărţişor pus acolo de mine, un fluture realizat din inimi, are peste 11.500 de descărcări! La un calcul scurt, dacă măcar 1% din cei ce l-au descărcat erau cadre didactice care l-au realizat la o clasă cu 20 elevi, reiese că peste 2300 de copii au lucrat un model tehnoredactat de mine. M-am simţit mândru. Mulţumesc didactic.ro pentru asta.
Recent am vizionat asta şi mi-a reamintit despre câteva lecturi mai vechi pe aceasta temă. Merită văzut:
De multe ori mi-am spus că pentru mine ar putea funcţiona următoarele soluţii:
1. Să mă clonez şi, astfel, fiind doi, aş reuşi, poate, să fac toate cele pe care mi le propun sau mi le doresc.
2. Să aibă ziua 48 de ore, ca să apuc şi eu să dorm, că în rest muncesc cât mă ţin puterile.
Revenind la status, nu pot să nu constat că, după un 2013 în care reuşitele s-au cam încăpăţânat şi nu au prea apărut după bunul meu plac, am păşit cu dreptul în 2014:
– am scanat, prelucrat şi editat noi reviste electronice pe educarte.ro, pentru care am în pregătire şi excelente cărţi electronice noi ale învăţătorilor;
– am realizat un nou site, mai dinamic, pentru Sindicatul Liber din Învăţământul Judeţului Bacău, la adresa cunoscută, slibacau.ro;
– am reînceput să postez pe didactic.ro, unde am luat o pauză mult prea lungă ş.a.