Yuval Noah Harari face UN DEMERS ORCHESTRAT?

Prima carte a lui Harari am primit-o cadou de la un părinte. SAPIENS, purtând subtitlul O SCURTĂ ISTORIE A OMENIRII, mi-a suscitat interesul după citirea unor scurte recenzii pe internet, dar mai ales lecturând-o, prin modalitatea de abordare și prin ideile îndrăznețe.

N-am fost de acord cu tot ce spunea autorul în carte, dar am apreciat-o.

A doua carte a lui Harari mi-am cumpărat-o singur. HOMO DEUS avea un titlu prea îndrăzneț și un subtitlu pe măsură: O SCURTĂ ISTORIE A VIITORULUI. Ca un pasionat de SF ce sunt, nu se făcea să nu o citesc! A întrecut așteptările mele, dovedindu-se pe alocuri, în cheie modernă, ceea ce literatura științifico-fantastică (science-fiction) era la începuturi: literatură de popularizare științifică.

Desigur, n-am putut să nu remarc critic distanțarea față de ideea de Divinitate a autorului, ba chiar încercarea de a demonstra că Dumnezeu, în larga sa accepție, a murit și că acestuia încearcă omul să i se substituie.

Eram curios să văd ce ar mai putea spune, așa că am căutat informații despre 21 DE LECȚII PENTRU SECOLUL XXI, următoarea lui carte, apărută în 2018. M-a dezamăgit o reacție online care clasifica traducerea cărții drept execrabilă, dar am ales să mi-o cumpăr. Azi.

De obicei nu sunt interesat de viața personală a oamenilor, fiind convins de veridicitatea acestei cugetări: „Mințile luminate discută idei, mințile mediocre discută evenimente, iar mințile mici discută oamenii.” (Eleanor Roosevelt).

N-am putut să nu remarc însă, încă de la începutul lecturii, dedicația cărții: „Soțului meu Itzik,…”. Prima dată am crezut că e o greșeală, apoi, la o scurtă căutare, Wikipedia mi-a confirmat că Harari „la 20 ani și-a făcut cunoscută orientarea sa homosexuală, ulterior căsătorindu-se în Canada cu prietenul său israelian, Itzik Yahav”.

Acum înțeleg mult mai bine cărțile lui Harari.
În opinia mea, știut fiind că marile religii ale lumii nu sunt de acord cu homosexualitatea, nu poți să fii o persoană religioasă și în același timp homosexual. Cred că aceste două aspecte sunt incompatibile, iar cei ce se declară credincioși fiind homosexuali își maschează un conflict intern, reinterpretând religia lor pentru a fi împăcați cu ei înșiși.

A nu se înțelege greșit, n-am nimic cu cei care aleg să fie așa. E strict problema lor.
Dar când așa fiind, adică unul care neagă prin propriul comportament o realitate duală bărbat-femeie, singura care a făcut posibilă evoluția omului ca specie, unul care neagă prin propriile scrieri învățăturile marilor religii ca urmare a unor cercetări făcute în baza unor burse primite, nu poți să nu te întrebi dacă discursul său nu este unul aservit unui scop abscons.

Obișnuiesc să fac deseori un exercițiu de empatie, punându-mă în pielea celuilalt, pentru a înțelege mai bine problema cu care mă confrunt.

Ce aș fă făcut eu, dacă aș fi fost un istoric gay, bursier, ateu, dornic de afirmare literară?

Aș fi spus că religiile sunt povești pentru a le decredibiliza, construind o întreagă argumentație pe ideea de poveste, reducând trecutul omenirii la o reinterpretare a evoluționismului (SAPIENS – prima carte).

După aceea aș fi prins curaj și aș fi încercat să demonstrez că Dumnezeu chiar nu există și că omul se vrea, ba chiar poate să devină zeu (HOMO DEUS – a doua carte).

În final, convins de propria poveste, aș încerca să dau lecții omenirii, din viziunea mea: 21 DE LECȚII PENTRU SECOLUL XXI.

Demersul este unul logic, de la trecut spre viitor, argumentația construită atent, susținerea financiară consistentă.
Întrebarea care se naște vine de la sine: demersul său literaro-mediatic este unul întâmplător sau e unul de POPULARIZARE, un DEMERS ORCHESTRAT din umbră de cei ce vor schimbarea lumii în sensul descris de ateul israelit?

 

Reclame
Nedumeriri Opinii

Cât durează o săptămână?

Pe surse, aproximativ 25% dintre cadrele didactice nu au beneficiat de majorările salariale (legile 221 și 330) pentru că nu au avut hotărâri judecătorești.

Conform site-ului Camerei Deputaților (http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=14839), proiectul de lege adoptat de senat pe 24.03.205 cu 89 voturi pentru (fără abțineri sau voturi contra – v. http://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L40&an_cls=2015), a fost trimis pentru raport suplimentar la Comisia pentru muncă şi protecţie socială și
Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport în data de 21.10.2015 cu termen O SĂPTĂMÂNĂ.

Verificând pe paginile respectivelor comisii, proiectul de lege (PL-x 320/2015) a fost luat în discuție la Comisia de învățământ abia în data de 24 noiembrie (la o lună! după trimitere), iar la Comisia pentru muncă și protecție socială abia în 4 februarie 2016 (la peste două luni).

Deci, cât durează O SĂPTĂMÂNĂ pentru parlamentarii români?

La Comisia de învățământ proiectul de lege a fost adoptat cu amendamente (v. http://www.cdep.ro/comisii/invatamant/pdf/2015/pv112426.pdf). De la cealaltă comisie nu știm nimic întrucât nu există proces verbal disponibil.

Se împlinesc azi 14 luni de când, în 09.10.2014 (!), a fost înregistrată propunerea legislativă în Senat. Câte vor mai trece până legea va fi lege pentru toți, fără a fi nevoiți să ne cerem în instanță drepturile?

Gânduri Nedumeriri Noutăţi

Oile placide

Oile placide
s-au așternut la iernat,
privesc nutrețul cu multă poftă
din care vor consuma
iarna întreagă.
Perfect. (Timpuri noi)

Doamne, cât de bine suntem educați (a se citi îndobitociți)!

S-a publicat de câteva săptămâni raportul Comisiei Europene Monitorul educației și formării. Nicio reacție. Jubilăm pentru 15% în plus din ianuarie, când realitatea este că, și cu aceștia, tot codașii Europei vom fi. Ne extaziem că ni se dau (unora) niște drepturi confiscate (banii obținuți prin hotărâri judecătorești), în timp ce iarna, nu cea meteorologică, ci iarna ignoranței, a prostiei, a unui viitor dezolant, vine peste noi.

Ceea ce am scris mai sus pot părea vorbe în vânt. Nu uitați însă că, în materie de educație, rezultatele se măsoară în zeci de ani, iar ceea ce a fost semănat în acești 25 de ani de democrație vom culege în următorii 25!

Indicatori educatie

Pentru mai multe date privind situația tragică a învățământului românesc, studiați următoarele documente oficiale ale UE:

http://ec.europa.eu/education/tools/docs/2015/monitor2015-romania_ro.pdf  și

http://ec.europa.eu/education/library/publications/monitor15_en.pdf

Oile placide
s-au așternut la iernat,
privesc nutrețul cu multă poftă
din care vor consuma
iarna întreagă.

Perfect!

Gânduri Mesaje Nedumeriri Opinii

Manuale digitale

Conform calendarului publicat de MEN și comunicatului de presă „Manualele câştigătoare vor fi încărcate pe platforma www.manuale.edu.ro la 10 zile (4 august + 10 zile = 14 august, n.m.) de la comunicarea rezultatelor procedurii. Cadrele didactice vor putea accesa platforma şi vor selecta acele manualele pe care doresc să le utilizeze în fiecare şcoală. Comenzile vor fi realizate online de către unităţile de învăţământ pentru noile manuale, începând cu data de 15 august.”

Este deja 18 august, dată la care ISJ-urile ar trebui să înceapă centralizarea comenzilor strânse între 4 și 15 august (v. Calendarul… : „4-15 august – Derularea procesului de consultare, de către cadrele didactice, a manualelor aprobate și comunicarea către inspectoratele școlare a listei manualelor școlare selectate”), iar mult promisa platformă manuale.edu.ro este tot „sub cheie și ciocan”, în construcție.

Mă întreb și eu, așa, ca prostul: „Dacă totul în lumea asta se întâmplă dintr-o cauză și/sau cu un scop, cui folosește această stare de lucruri?”

Nedumeriri