Prima carte a lui Harari am primit-o cadou de la un părinte. SAPIENS, purtând subtitlul O SCURTĂ ISTORIE A OMENIRII, mi-a suscitat interesul după citirea unor scurte recenzii pe internet, dar mai ales lecturând-o, prin modalitatea de abordare și prin ideile îndrăznețe.

N-am fost de acord cu tot ce spunea autorul în carte, dar am apreciat-o.

A doua carte a lui Harari mi-am cumpărat-o singur. HOMO DEUS avea un titlu prea îndrăzneț și un subtitlu pe măsură: O SCURTĂ ISTORIE A VIITORULUI. Ca un pasionat de SF ce sunt, nu se făcea să nu o citesc! A întrecut așteptările mele, dovedindu-se pe alocuri, în cheie modernă, ceea ce literatura științifico-fantastică (science-fiction) era la începuturi: literatură de popularizare științifică.

Desigur, n-am putut să nu remarc critic distanțarea față de ideea de Divinitate a autorului, ba chiar încercarea de a demonstra că Dumnezeu, în larga sa accepție, a murit și că acestuia încearcă omul să i se substituie.

Eram curios să văd ce ar mai putea spune, așa că am căutat informații despre 21 DE LECȚII PENTRU SECOLUL XXI, următoarea lui carte, apărută în 2018. M-a dezamăgit o reacție online care clasifica traducerea cărții drept execrabilă, dar am ales să mi-o cumpăr. Azi.

De obicei nu sunt interesat de viața personală a oamenilor, fiind convins de veridicitatea acestei cugetări: „Mințile luminate discută idei, mințile mediocre discută evenimente, iar mințile mici discută oamenii.” (Eleanor Roosevelt).

N-am putut să nu remarc însă, încă de la începutul lecturii, dedicația cărții: „Soțului meu Itzik,…”. Prima dată am crezut că e o greșeală, apoi, la o scurtă căutare, Wikipedia mi-a confirmat că Harari „la 20 ani și-a făcut cunoscută orientarea sa homosexuală, ulterior căsătorindu-se în Canada cu prietenul său israelian, Itzik Yahav”.

Acum înțeleg mult mai bine cărțile lui Harari.
În opinia mea, știut fiind că marile religii ale lumii nu sunt de acord cu homosexualitatea, nu poți să fii o persoană religioasă și în același timp homosexual. Cred că aceste două aspecte sunt incompatibile, iar cei ce se declară credincioși fiind homosexuali își maschează un conflict intern, reinterpretând religia lor pentru a fi împăcați cu ei înșiși.

A nu se înțelege greșit, n-am nimic cu cei care aleg să fie așa. E strict problema lor.
Dar când așa fiind, adică unul care neagă prin propriul comportament o realitate duală bărbat-femeie, singura care a făcut posibilă evoluția omului ca specie, unul care neagă prin propriile scrieri învățăturile marilor religii ca urmare a unor cercetări făcute în baza unor burse primite, nu poți să nu te întrebi dacă discursul său nu este unul aservit unui scop abscons.

Obișnuiesc să fac deseori un exercițiu de empatie, punându-mă în pielea celuilalt, pentru a înțelege mai bine problema cu care mă confrunt.

Ce aș fă făcut eu, dacă aș fi fost un istoric gay, bursier, ateu, dornic de afirmare literară?

Aș fi spus că religiile sunt povești pentru a le decredibiliza, construind o întreagă argumentație pe ideea de poveste, reducând trecutul omenirii la o reinterpretare a evoluționismului (SAPIENS – prima carte).

După aceea aș fi prins curaj și aș fi încercat să demonstrez că Dumnezeu chiar nu există și că omul se vrea, ba chiar poate să devină zeu (HOMO DEUS – a doua carte).

În final, convins de propria poveste, aș încerca să dau lecții omenirii, din viziunea mea: 21 DE LECȚII PENTRU SECOLUL XXI.

Demersul este unul logic, de la trecut spre viitor, argumentația construită atent, susținerea financiară consistentă.
Întrebarea care se naște vine de la sine: demersul său literaro-mediatic este unul întâmplător sau e unul de POPULARIZARE, un DEMERS ORCHESTRAT din umbră de cei ce vor schimbarea lumii în sensul descris de ateul israelit?