Intervenția mea la conferința internațională on-line din cadrul Academiei de vară a cadrelor didactice „Viitorul educației este Astăzi”, la care am participat recent, se găsește aici:
iar textul aici:
LA TRECUTU-ȚI MARE, MARE VIITOR?
Bine v-am găsit și la mulți ani, dragi români de pretutindeni,
dragi colegi întru profesie și limbă, participanți sau doar privitori
la acest regal oferit nouă de Ziua Limbii Române,
dar cu toții trăitori ai iubirii de patrie, de neam și de grai românesc.
Trăim într-o lume în care, poate, nimic nu e întâmplător.
Depinde numai de noi a descifra corect ceea ce bunul Dumnezeu ne șoptește discret:
Astăzi celebrăm Ziua Limbii Române. La numai o zi diferență, ieri, s-au împlinit 80 de ani de la Dictatul de la Viena, prin care trupul țării era efectiv sfâșiat.
Ce ar trebui să învățăm din asta?
Recent, o doamnă învățătoare, soție de preot (încă o dovadă că la noi școala și biserica au fost și sunt indisolubil legate), mi-a trimis un mesaj în care-mi spunea:
Domnule profesor, simt să vă mărturisesc faptul că în ultimul timp, urmărindu-vă postările, am început să vă admir și să vă apreciez și pentru calitatea aceasta de român adevărat, și pentru curajul mărturisirii. Vă urmăresc postările și mă bucur că oameni ca dumneavoastră luptă cu armele pe care le au pentru a deschide ochii celor care nu mai văd adevărul. Cred că sunt mulți care gândesc și simt ca dumneavoastră, dar, spre deosebire de dumneavoastră, nu avem curajul să ne susținem ideile până la capăt. Sunteți un model pentru mine!
Îi răspundeam atunci faptul că am realizat că ne-am irosit 30 de ani de la Revoluție schimbând răul cu mai-răul și am constatat că singura soluție e să luăm atitudine publică și tranșantă, sperând că prin asta ne vom aduna suficient de mulți pentru a deveni ceea ce se numește o masă critică, acel moment sau acel număr de oameni capabili să pornească o avalanșă a schimbării în bine a românilor, a României. Dacă pentru noi nu mai sunt mari șanse să trăim vremurile pe care ni le dorim, avem obligația morală, creștină și patriotică de a o face pentru copiii noștri!
Și fiindcă veni vorba de copii, viitorul țării, răspund provocării gazdelor acestei conferințe prin a prezenta o floare, daria de câmp, Pedicularis campestris. Floarea mea pentru podul de flori de astăzi este însă Daria, fetița mea. Pe ea și pe toți ceilalți copii ai mei, cei de la școală, pe care nu i-am putut prezenta aici, încerc a-i învăța să fie buni români. Timpul va demonstra dacă am reușit sau nu.
***
***
Ce înseamnă însă a fi bun român au definit-o mult mai bine decât aș putea eu vreodată a o face înaintașii de vază ai acestui neam. O parte dintre vorbele lor le veți găsi într-o listă numită CUVINTE CU ÎNVĂȚĂMINTE creată de mine pe Youtube:
În ceea ce privește sfânta limbă românească, vă invit să intrați și să dați o apreciere paginii create de mine pe Facebook, numită #Respectpentrulimbaromână
De ce Respect și nu Iubire, pentru că iubirea poate fi uneori oarbă, dar respectul, prin sensurile sale ne obligă la stimă, venerație, dar și la grijă față de limbă, la respect-area normelor acesteia.
În aceste două locuri veți putea constata că ei, marii români care au făcut România Mare, aveau o înțelegere profundă a sentimentului patriotic, atât de profundă încât legătura dintre român și limbă, dintre român și credința strămoșească, dintre român și neam, dintre român și pământul țării, nu era doar una declarativă, ea devenea fizică, precum în versurile lui Coșbuc, din poezia Rugămintea din urmă:
Și-ajuns în țară, eu te rog,
Fă-mi cel din urmă bine:
Pământul țării să-l săruți
Și pentru mine!
Astfel, acea vorbă care spune: ai grijă la cuvintele tale pentru că ele vor deveni gândurile tale, ai grijă la gândurile tale pentru că ele se vor deveni faptele tale se dovedește adevărată.
Cum putem noi să ne dovedim a fi buni români?
Mai întâi de toate să fim modele pentru copiii noștri. Să-i învățăm dragostea adevărată de cele românești, ca în poezia Tatăl meu, a lui Mircea Micu:
Tatăl meu e marinar
Pe-un vapor cât un palat.
Peste-al mărilor hotar,
Taie lumea-n lung și-n lat. […]
Poartă-n buzunar, la piept,
Într-un sac de piele brună,
O bucată de pământ
Din țărâna cea străbună.
– Ce faci, tată, de ce-l porți
Peste mări cu apă rece?…
– Când mi-e tare dor de voi,
Îl sărut și doru-mi trece.
Învățătorii au fost numiți și apostoli ai neamului pentru că răspândeau lumina învățăturii. Asemeni apostolilor lui Hristos, ei predicau în cetate, fără a se teme de ceva sau de cineva. Ei au fost vectori de opinie și, de multe ori, au condus poporul spre mai-binele țării, uneori dându-și chiar viața pentru asta, asemeni apostolilor.
Trebuie să ne asumăm acum, de 31 august, sfânta Zi a Limbii Române, acum, la 1 septembrie, la început de an școlar și bisericesc, misiunea noastră de apostoli și mărturisitori ai neamului. Așa să ne ajute Dumnezeu!
Înainte de a încheia, aș vrea să vă mulțumesc pentru onoarea de a fi alături de dumneavoastră și să vă urez un an școlar rodnic și frumos ca un zâmbet de copil.
SFetnicul 