Dacă există un verb care să definească învățătorul, ca ființă și menire, acela este a dărui. El (ea) este persoana care, vreme de zeci de ani, exersează actul dăruirii de sine, ajungând să facă din asta un modus vivendi. În acest mod de existență propriu, învățătorul trăiește cu alții, dar mai ales pentru alții și, în sfârșit, prin alții. Cu trecerea timpului, darul de lumină al învățătorului se transferă copiilor lui de la școală. În el rămâne doar dorul. De școală, de copii, dorul de a dărui.

Aceste gânduri mi le-a inspirat doamna învățătoare Ioana Iordache-Baltag, actualmente pensionară, un model de la care noi toți am avea de învățat. Vă las să o descoperiți prin încă un dar al domniei sale, la care am lucrat cu drag: