Nu am reuşit niciodată a ţine un jurnal. Îţi trebuie consecvenţă şi timp. Dacă pentru o bună parte dintre treburile mele o găsesc pe prima, în ceea ce priveşte dilatarea clipei libere mă declar adesea neputincios. Iată de ce, pentru a dovedi că acesta e totuşi o formă de jurnal, m-am hotărât să scriu din când în când, măcar câteva gânduri. Pe cele de mai jos, le adresasem pe Facebook unei foste colege de Pedagogic:

Într-o formă sau alta, noi toţi cei care la bază suntem învăţători, „trădători” sau nu ai profesiei, suntem legaţi sufleteşte de copii. Probabil ca voi, fetelor absolvente de Liceu Pedagogic, sunteţi mămici mai bune. Probabil că cei rămaşi la catedră, printre care mă număr, nu au avut tăria de a se dezrădacina. Nu putem înţelege de ce viaţa ne-a purtat paşii într-o direcţie sau alta. Putem însă, la catedră sau nu, să fim în continuare buni învăţători pentru copiii noştri!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s