Într-o continuă goană după senzaționalul care vinde și, aș mai adăuga eu, din ce în ce mai plină de ziariști prost pregătiți, presa zilelor noastre și-a pierdut de mult îndemânarea de a mai verifica informația din mai multe surse, dar și atributul de câine de pază al democrației.
Ba mai mult decât atât, de când orice copil cu un telefon se visează vlogger de succes și orice hâtru se crede iscusit în glume și farse, e plin internetul de minciuni și exagerări.
De câteva zile, mă irită o știre, care, rostogolită chiar și de către oameni de bună credință, poartă în ea amprenta presei tabloidizate și taboidizaNte. Nu doar că ni se prezintă, ca la piață, roșiile mai frumoase, dar te și (re)educă să le cumperi doar pe acelea, chiar dacă au gust de plastic.
„Steaua magilor” / „Steaua Crăciunului” / „Steaua de la Bethleem” va fi vizibilă pe cerul nopții în 21 decembrie, după aproape 800 de ani!
Oamenii care nu mai ridicau de mult ochii din telefoane vor căuta binoclul prăfuit prin debara sau luneta copilului din lada cu jucării stricate și vor cerceta cerul nopții în speranța că vor vedea… Minunea. Câtă dezamăgire! E înnorat!
Dar dacă totuși se va îndura Dumnezeu să facă o spărtură în nori și vor putea să dezaburească sau să regleze lentilele, tot dezamăgiți vor fi. Pentru că în realitate, ceea ce presa trâmbițează drept Steaua Magilor nu e decât conjuncția dintre planetele Saturn și Jupiter, adică apropierea pe boltă și aparenta suprapunere a celor două corpuri cerești, în fond, o iluzie optică pentru muritorul pământean. Cu alte cuvinte, lumina combinată a două planete, percepute de privitor ca o singură stea, ceva mai luminoasă.
Cei care cunosc cât de cât cerul nopții știu că există multe conjuncții care au loc și că ele nu sunt nici pe departe atât de spectaculoase pe cât le înflorește presa, fiind mai degrabă evenimente de interes pentru astronomi, pentru fotografii cerului și, îndeosebi pentru astrologi, care le dau interpretări aparent științifice / pseudo-științifice, uneori chiar cu nuanțe mistice.
Dar presa nu e la prima abatere de acest gen. La o simplă căutare pe Google poți vedea poze și știri cu Luna albastră (care nu e niciodată așa!), Luna sângerie, Luna roșie, Luna râmelor și anual, dacă nu chiar mai des, Ploaia de stele (care, între noi fiind vorba, e un fenomen spectaculos doar dacă ești astronom amator sau profesionist de meteori, căci, în rest, nici măcar burniță nu poate fi numită, frecvența meteorilor fiind relativ redusă, unul la câteva minute).
Pentru cei care se vor repezi să comenteze dezaprobator, le spun că, grație unor oameni speciali, cunoscători ai cerului (numesc aici doar pe Valentin Grigore și pe Dan Mitruț) am participat activ la observații de noapte în tabere de astronomie, stând chiar ore întregi întins pe spate, cu ochii țintă în cerul nopții de august pentru a număra și măsura în magnitudine perseidele.
Da! Cerul înstelat e spectaculos! După măcar 15 minute de nemișcare cu ochii înfipți în nemărginirea lui, când acuitatea vizuală se mărește, poți să te simți crucificat pământului, poți să nu RECUNOȘTI măreția Creației și să te întorci cu RECUNOȘTInță spre Creator. Cum spuneam într-o poezie scrisă în tinerețe:
„Mi-e sete, Doamne, de genune,
Să mă adap l-al stelelor izvor
Căci sufletu-mi cel negru, de cărbune,
Va arde-acuș, vremelnic meteor.”

„Steaua Magilor” este o altă diversiune de presă, rostogolită astăzi, care se vrea știre șoc-șoc, de atras iubitorii de senzațional.
Nu. Conjuncția asta n-are de-a face cu Crăciunul, așa cum Luna albastră nu e albastră, nici cea roșie nu e mâncată de vârcolaci, așa cum nu plouă cu stele, ci ard niște meteori (nu meteoriți!) în atmosferă.
Mai important și mai de folos știre ar fi că, de azi, 21 decembrie, de la ora 12 și câteva minute, de când a avut loc solstițiul de iarnă, durata luminii diurne va crește (mai popular spus ziua crește și noaptea scade).
Despre Steaua Magilor însă mulți au încercat să scrie, cu argumentele științei sau ale imaginației. A fost, pe rând, ba cometă, ba conjuncție de astre, ba supernovă…
Cei mai mulți dintre noi, suntem puși astăzi, citind despre Steaua Magilor în mass-media, în postura scriitorului Arthur C. Clarke*, care, în povestirea „The Star”**, premiată cu Hugo** în 1956, făcea din Dumnezeu un distrugător de lumi.
Mulți au încercat să pătrundă misterul Stelei Magilor, chiar și pe căi științifice, dar aceasta continuă să fie o lumină călăuzitoare doar pentru acei care caută spre ea cu credință.


Note de subsol:
* Arthur C. Clarke, ateu, este unul dintre cei mai renumiți scriitori de SF, considerat cel care a imaginat satelitul geostaționar.
** Povestirea „Steaua” a apărut în mai multe volume, dintre care unul, intitulat „Nici un zeu în cosmos” are subtitlul „Culegere de texte de anticipație pe teme ateiste”. Poate fi descărcat de aici: https://vdocuments.mx/download/antologia-nici-un-zeu-in-cosmos-1985
*** Hugo Award este cel mai cunoscut premiu acordat de fanii literaturii SF de limbă engleză. Se acordă în baza voturilor date la Convenția anuală Worldcon (World Science Fiction Convention).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s