Ionel-Cătălin Diaconu (2011)

Pentru repunerea în valoare a trecutului asociaţiei, în baza articolului 8 lit. d) – h) şi s) din statutul propriu, AGIRo iniţiază şi derulează începând cu septembrie 2011 proiectul Biblioteca AGIRo, care are drept obiective principale:

1. recuperarea lucrărilor publicate de înaintaşi, precum şi înfiinţarea de biblioteci proprii în cadrul filialelor judeţene;

2.  scanarea şi publicarea pe internet în format .pdf a cărţilor şi revistelor pentru care AGIRo are copyright;

3. scanarea / reeditarea şi publicarea pe internet în format .pdf a unor cărţi / reviste de interes didactic, în cazul în care posesorii de copyright cedează acest drept către AGIRo.

Se intenţionează astfel ca în scurt timp să se realizeze o adevărată bibliotecă electronică, postată pe un site specializat, dezvoltat de AGIRo, cu acces gratuit pentru toţi cei interesaţi.

Detalii privind acest proiect la http://invatatori.ro/proiecte/biblioteca-agiro/

Pentru o mai bună comunicare către şi între membrii săi şi eficientizarea activităţii asociaţiei, în baza articolului 8 lit. d), l) şi s) din statutul propriu, AGIRo a creat, dezvoltat sau urmează să dezvolte următoarele canale:

a) Site-ul www.invatatori.ro, platforma de prezentare a AGIRo şi a asociaţiilor membre, oferă posibilitatea de promovare a proiectelor şi produselor proprii. Deşi la început, cu un singur administrator activ (sfetnicul), site-ul a fost vizitat în ultimul an de peste 10.000 de vizitatori unici. În perioada următoare, fiecare asociaţie membră a AGIRo va avea dreptul la un administrator propriu pe site. Asociaţiile învăţătorilor din Harghita şi Timiş au făcut deja un prim pas în această direcţie.

b) Pagina de Facebook a AGIRo la adresa http://www.facebook.com/invatatori, promovează activitatea AGIRo în această comunitate virtuală. Recent înfiinţată, aici puteţi găsi ultimele ştiri, fotografii din cadrul proiectelor, congreselor etc.

c) Grupul de Facebook al AGIRo, la adresa http://www.facebook.com/groups/invatatori.ro/, oferă posibilitatea de comunicare între utilizatorii Facebook, indiferent dacă sunt sau nu membri ai asociaţiei. Mesajele pot fi citite direct pe pagina grupului dar sunt primite şi prin e-mail de către cei înscrişi. Postarea de mesaje în această comunitate virtuală se poate face de către membrii ei de pe pagina grupului sau trimiţând un e-mail la adresa invatatori.ro@groups.facebook.com

d) Grupul de Google al AGIRo, la adresa https://groups.google.com/group/agiro, are în prezent peste 750 de utilizatori, membri de drept sau colaboratori ai asociaţiei, care sunt informaţi via e-mail despre demersurile noastre. Accesul la grup este permis în special membrilor AGIRo. Înscrierea se poate face la cerere şi prin acceptarea unei invitaţii trimise de unul dintre administratorii grupului.

e) Grupurile de Google / Yahoo pentru structurile interne ale AGIRo, deja înfiinţate sau în curs de înfiinţare, oferă posibilitatea de comunicare via e-mail, în vederea colaborării în rezolvarea unor probleme specifice. Accesul la acestea este permis doar membrilor grupurilor respective.

f) Bara de instrumente a AGIRo, la adresa http://www.agiro.ourtoolbar.com/, este un instrument disponibil tuturor celor interesaţi în a fi în strânsă legătură cu realitatea sistemului de învăţământ, oferind o colecţie de link-uri către toate site-urile asociaţiei naţionale sau ale celor judeţene, către instituţii ale statului, I.S.J.-uri, C.C.D.-uri, sindicate, atât din România cât şi din Republica Moldova. De asemenea este disponibilă o serie de legături către site-uri care oferă servicii utile celor care navighează pe internet (site-uri şi forumuri educaţionale, scanare antivirus online, distribuţie materiale online, construcţie e-mail, forum, blog, site, acces la reţele sociale sau TV online etc.) Având în prezent peste 300 de instalări, AGIRo Toolbar mai oferă o serie de gadget-uri apreciate de utilizatori: un notificator de e-mail (anunţă primirea de noi e-mail-uri), starea vremii, un radio cu 22 de posturi din România şi Republica Moldova, flux RSS din partea asociaţiei şi alerte.

g) Forumul AGIRo, la dresa http://www.aiarad.ro/forum/index.php , oferă posibilitatea de comunicare între membrii asociaţiei şi de informare asupra demersurilor locale sau naţionale.

h) Revista electronică Învăţători.ro, un e-book în format .pdf, se vrea o alternativă la periodicele clasice, în spiritul societăţii bazate pe comunicare multimedia. Mai multe detalii despre aceasta pe http://invatatori.ro/proiecte/revista-invatatori.ro/

i) Baza de date a AGIRo, conţinând informaţii despre membrii şi colaboratorii asociaţiei, aflată în lucru, va oferi în viitor suportul tehnic pentru proiectele proprii şi pentru norma de reprezentare a asociaţiilor judeţene în Adunarea Generală;

O altă modalitate eficientă de comunicare o reprezintă site-urile asociaţiilor membre ale AGIRo. Iată câteva dintre cele mai complete:

Arad – www.aiarad.ro

Bacău – www.invbc.wordpress.com

Buzău – http://scoli.didactic.ro/asociatia_invatatorilor_buzoieni_patarlagele

Timiş – http://www.asociatia-invatatorilor-banateni.ro/

Republica Moldova – http://agiromoldova.blogspot.com/

Pentru a veni în folosul cadrelor didactice şi pentru a stimula interesul elevilor pentru lectură şi comunicare expresivă, în baza articolului 8 literele d), i), l), s) şi u) din statutul propriu, AGIRo iniţiază şi dezvoltă proiectele-concurs gratuit pentru preşcolari şi şcolari Recitare.ro, Lecturare.ro şi Dramatizare.ro, găzduite pe site-urile cu acelaşi nume. Astfel, copiii care au talent de recitator, care citesc expresiv sau interpretează cu talent roluri, pot fi înregistraţi video, postaţi pe internet şi, în urma unor jurizări să câştige diplome şi premii naţionale. Se intenţionează astfel ca, în câţiva ani, să se constituie o adevărată antologie video, disponibilă gratuit şi online. Mai multe detalii despre aceste concursuri pe site-urile www.recitare.ro, www.lecturare.ro, www.dramatizare.ro.

Se află în lucru proiectul educaţional Corespondenţa şcolară, care va fi găzduit pe site-ul www.corespondentascolara.ro şi care va viza stimularea colaborării interşcolare şi între elevii din zone diferite.

Pentru a centraliza şi promova toate concursurile AGIRo şi ale asociaţiilor judeţene va fi construit un site şi găzduit pe adresa www.concursurileagiro.ro .

Toate proiectele prezentate mai sus presupun voluntariatul cadrelor didactice şi nu au solicitat costuri din partea AGIRo, cu excepţia achiziţionării unor domenii de internet (www.concursurileagiro.ro, www.recitare.ro, www.corespondentascolara.ro). Domeniile www.invatatori.ro, www.lecturare.ro, www.dramatizare.ro sunt înregistrate în nume propriu de către autorul acestui articol, în calitate de membru în Consiliul Direcor al asociaţiei şi administrator al acestora, fiind puse la dispoziţia AGIRo pe termen nelimitat şi gratuit.

De implicarea cadrelor didactice din ţară, mai ales a celor cu abilităţi în domeniile comunicaţional şi multimedia, depinde în mare măsură succesul acestor proiecte. Ştiut fiind că învăţătorii au fost întotdeauna dăruiţi meseriei lor şi în pas cu vremurile, nutrim speranţa că până în 2012, când vom face un bilanţ al eforturilor noastre comune, ne vom putea mândri de rezultatele obţinute.

Ionel-Cătălin Diaconu (sfetnicul), membru în Consiliul Director al AGIRo

Foto: Sebastian Hojbotă, Nela Răceanu, Ionel-Cătălin Diaconu

Mai multe detalii pe http://www.invatatori.ro

Pentru a afla mai multe, citiţi documentul ataşat şi instalaţi AGIRo toolbar dând clic aici.

        A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit. Au fost odată, demult, când Dumnezeu încă mai umbla în chip de om pe pământ cercând să dea pilde de bine copiilor Săi, au fost trei meşteri olari care se întorceau de la un târg.
        Şi cum mergeau ei aşa pe drumul de întoarcere, prin mijlocul unei păduri, numai ce le-a ieşit în faţă un moşneguţ îmbrăcat în alb.
         – Bună să vă fie inima, dragii mei! le-a zis el.
         – Să ai sănătate, moşule! Dar ce vânt te ţine prin aste pustietăţi?
         – Iaca aici îmi trăiesc bătrâneţile. Dar văd că sunteţi meşteri olari, n-aţi vrea să mă ajutaţi într-o treabă? Mi-e tare urât singur pe aici şi-aş vrea să-mi plămădiţi din lut nişte copilaşi.
         – Doar atât? Ţi-i facem cât ai bate din palme, au răspuns olarii, bucuroşi că îşi pot arăta măiestria de creatori.
         Şi moşul, care, aţi înţeles pesemne că era Dumnezeu, i-a adus în curtea casei sale unde le-a dat lutul necesar şi olarii au purces la treabă. Între timp, Dumnezeu, ca să-i încerce, le pregătea alături o masă încărcată cu bunătăţi, de se minunau meşterii de unde le mai scoate.
         Unul dintre olari, care, se vede treaba, era mai leneş şi mai lacom, mai-mai îi venea să lase treaba şi să se ospăteze. Neîndrăznind, cu o mână lucra iar cu cealaltă se înfrupta din cele ce Dumnezeu i le lăsase la îndemână.
          – Când credeţi că aţi terminat, treceţi de vă bucuraţi de aste bucate, le-a spus moşnegelul şi s-a făcut nevăzut.
         Olarul cel leneş îndată a lăsat treaba. Copilaşul său de lut abia de prinsese formă de om. Al doilea olar, văzând pe fratele său ospătându-se, mai lucră şi el o vreme apoi veni să-i ţină companie. Numai al treilea munci cu hărnicie şi nu se lăsă până când şi ultimul fir de păr făcut din lut fu pus la locul lui pe capul copilaşului său.
         Atunci s-a arătat Dumnezeu în toată slava Sa şi aprig i-a certat pe cei doi olari leneşi iar celui harnic i-a spus:
         – Când zilele vieţii tale vor fi sfârşite, lua-te-voi în împărăţia mea, căci drag eşti ochilor mei.
         Şi a fost de atunci pildă pentru toţi părinţii să-şi crească copilaşii asemeni olarului cel harnic.
         Domniile voastre ce fel de olari sunteţi?

 
        Vii îndobitocit de munca unei zile spre casă, bucuros că ai scăpat. E un fel de a spune, căci acasă te aşteaptă alte şi alte treburi. Intri răsuflând uşurat pe strada ta şi te întâmpină mirosul gunoiului de la colţ şi bidoanele de plastic împrăştiate pe stradă. Iar n-au ridicat ăştia PETurile, îţi zici cu acelaşi sentiment care ţi-a dominat ziua. Trăim într-o ţară de… ratat! (Nu e greşeală de tipar, nu s-a dorit, aşa cum vă aşteptaţi, scrierea denumirii populare a acelui produs de cofetărie cu aspect gelatinos, îndulcit şi aromatizat.) Ratatul eşti tu, care nu ai avut curajul să renunţi la ea aşa cum au făcut-o mulţi alţii.
        Dai cu ochii de câţiva, cocoţaţi pe gardul metalic din faţa blocului, întrecându-se în a scuipa coji de seminţe în stradă. Aria de acoperire a acestora le trădează îndârjirea şi statornicia în acest act de vitejie.
        „Băăăi, ce plictisealăăă! concluzionează unul.
        „Ce faci, fraiere?…”
        Ai impresia că ţi se adresează şi întorci contrariat capul.
        „Te-ai trezit? Vină-n p**** mătii jos, s-avem de cine râde!”
        Se adresau unui alt erou care îşi iţea capul ciufulit şi bulbucat pe un geam de la trei. Dai să treci mai departe când din sens opus vine val vârtej un scuter condus de un puşti de vreo 14 ani, care gata să te doboare, te forţează să te refugiezi în gardul viu. I-ai zice vreo două dar te uiţi în urmă la „mândreţea de flăcăi” care râd şi îl alintă pe cascador cu vorbele:
        „Băi prostule, dai oamenii jos din picioare?” Râd şi îi strâng mâna.
        Oricine ai fi, acesta este un episod de viaţă care ţi se poate întâmpla oricând. Te simţi de parcă ai veni dintr-o altă lume, diferită de cea în care eşti nevoit să îţi câştigi existenţa. Te întrebi cum şi cât câştigă blonda de 19 ani care a trecut pe lângă tine în BMW-ul decapotabil, unde se duce gaşca aceea zgomotoasă şi decoltată în loc să fie într-o sală de liceu sau câte tatuaje are musculosul care trece fără maieu deşi afară e răcoare. Te întrebi de altfel multe alte lucruri dar refuzi să accepţi. Eşti un inadaptat, un ratat într-o ţară de ratat.
        Ai fost învăţat să crezi în valorile poporului român: ospitalitate, bunătate, spirit de sacrificiu, vitejie, credinţă în Dumnezeu, respect faţă de oameni şi muncă. Te uiţi în jur, remarci cu stupoare că totul e schimbat şi nu îţi dai seama când s-a întâmplat asta.
        Tragismul nu stă neapărat în starea de lucruri din ţară cât mai ales în atitudinea tineretului român. Dacă, prin vârsta lor, copiii nu pot aduce schimbări decât în ei înşişi, iar adulţii cu mentalităţi deja formate sunt greu de modelat, tinerii, prin esenţa fiinţei lor, ar trebui să fie motorul schimbărilor acestei naţii. Ori o ţară nu se schimbă păpând banii babacilor din Italia sau adoptând o ţinută degajată de timelooser gata oricând de distracţie.
        A acuza tineretul român de lipsă de implicare, de lipsa conştiinţei propriei meniri, de absenţa datoriei faţă de patrie, e redundant.
        Fonduri europene nefolosite, absenţa tinerilor verticali în viaţa politică, voluntariatul de dragul beneficiilor nu al cauzei slujite, dezinteresul faţă de cultură cumulat cu apetitul exacerbat spre fenomene pseudoculturale de mahala, modelele greşite de succes, iată câteva exemple grave ale societăţii româneşti actuale.
        Vina ar putea fi aruncată desigur pe… capra vecinului: puterea = oligarho – barono – parlamentaro – deputato – senatoro – primarii, societatea, libertatea prost înţeleasă, învăţământul, vecina de la şase, canalele xxx şi altele. Vina ar aparţine oricui, mai puţin nouă, tineretului de azi.
        Ne încăpăţânăm să refuzăm că în noi e buba, că depinde de schimbarea mentalităţii noastre de tip „pică pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă”. Nu e de ajuns un singur act de eroism pro România dezirabilă. Ar fi o prostie din partea aceluia şi rezultatele ar fi proaste. E nevoie de noi toţi pentru a ajunge la un rezultat profesionist.
        Învăţământul ar fi produs mentalităţi în spiritul acestei idei dacă se schimba de la cap, adică din universităţile care, înmulţite anarhic după revoluţie au scos diplome pe bandă. Adevărata valoare a omului care schimbă lumea nu e în notă, nu în foaia de hârtie, ci mai degrabă în abilitatea acestuia a fi erou în domeniul lui, un deget arătător pentru cei ce îl folosesc drept model. Din păcate sunt tot mai multe cazurile tinerelor cadre-didactice-proaspăt-absolvente gata blazate, care l-au luat pe NU în braţe: nu am eu nevoie de asta, nu îmi trebuie, nu se plăteşte, nu fac.
        Ne putem întreba dacă sintagma de altădată „Tineret, mândria ţării!” se mai justifică în zilele noastre. Se mai mândreşte România cu tinerii ei? Care Românie? Care tineri?