Unii
oameni s-au născut
puncte.
Alţii virgule,
Creatorii.
E scris în firea omului să fie creativ. Învingător prin excelenţă, acesta aleargă necontenit spre egalarea propriului Creator. În încercarea sa de a atinge armoniile universului, neexperimentatul ucenic creşte din sine, treaptă cu treaptă, simţire lângă simţire.
Ne-a lăsat Dumnezeu stăpâni peste o avere finită: cuvintele. Din sărăcia noastră însă, tindem să naştem nestemate de gând şi limbă. Este unul din modurile prin care noi, robi ai cuvintelor, pătrundem dincolo de limitele noastre de muritori.
Poezia este mai întâi de toate stare, trăire. Fără acest ingredient esenţial creaţia poetică se rezumă la un exerciţiu matematic, îngust. Efectul imediat al creaţiei este catharsisul, înnobilarea poetului cu atribute dumnezeieşti, de Creator. În momentul plăsmuirii poeziei, chiar şi cel mai stângaci om este un Om, Omul. Aşa se explică faptul că nu există persoană care să nu fi cochetat vreodată cu poezia. În joacă sau în serios, a scrie poezie este o realitate de care nu am putea să ne lipsim. E spre binele nostru să ne păstrăm această oază de sensibilitate, iar uneori, pentru cei mai hărăziţi, şi spre binele celorlalţi.
