This user hasn't shared any biographical information

Poezii pentru copii

Am redescoperit într-un colţ de internet, numit junior.trei.ro (primul site din România al unei şcoli cu clasele I-IV), realizat de mine cu muuulţi ani în urmă, câteva poezii scrise pentru elevii mei:

         Pilda

În pământul minţii tale,
Drag copile, să sădeşti
Sămânţa credinţei, pe care
Prin botez tu o primeşti.

Cu lacrimi de bucurie
Şi sudoare s-o stropeşti
Căci credinţa ta e vie!
Zi de zi, aşa s-o creşti:

Ca pe-o plantă ce ţi-i dragă,
Ca pe-o pasăre ce zboară,
Ca pe viaţa ta întreagă!
Răul n-o să te mai doară.

Şi, oricând îţi este greu,
Tu să crezi în Dumnezeu!

   Rugă pentru părinţi

Dintre-atâtea bucurii
Ce ne-ai dat pe-acest pământ
Pe părinţi Tu să ni-i ţii,
Doamne, Tatăl nostru Sfânt.

Mama, tata sunt lumina
Vieţii noastre de acum,
Iartă-le lor toată vina,
Doamne Preaiubit şi Bun.

Dă-le-n viaţă sănătate,
Spor la muncă, gând curat,
De iubire s-avem parte,
Să-i iubim neîncetat.

Si cum trecătoare-s toate,
Când veni-va ceasul lor,
Ia-i la Tine, de se poate,
Ia-i la Tine în pridvor.

Şi-om veni apoi cu toţii
Când la Tine ne-i chema:
Şi bunicii, şi nepoţii,
Căci e mare Slava Ta.

Însa până-atunci, de vrei,
Dă-le-o viaţă cu temei!

   Învăţătorii mei

Învăţătoare mi-este Luna,
Spunându-mi de pe cer:
- Tu să străluci întruna,
Lumina să le-o dai
Acelor care cer!

Învăţător mi-e meteorul,
Arzând pe bolta, sus,
El mă învaţă dorul,
Să nu uit de lumina
Acelor care nu-s.

Învăţător mi-e şi Pământul,
Mi-a fost şi îmi va fi,
Căci de la Domnul Sfântul
Cu toate sunt lăsate
Acelor ce vor fi.

Aşa învăţ întruna
Pentru lumina mea:
S-o dau şi eu acelor
Ce sunt şi vor urma.

          Rugă

Doamne, Tu, că-mi eşti părinte
Mie, lui şi altor mii,
Milioane de copii,
Dă-mi putere să cresc mare
Şi lumină de-nvăţare
Peste tot să fiu cuminte.

Fă-ne-n viaţă loc de bine
Şi mai dă-ne sănătate
Pentru mama, pentru frate,
Pentru tată şi surori.
Pune-ne în viaţă flori,
Doamne,-aşa Te rog pe Tine.

Scrie un comentariu

Ce am mai tehnoredactat

Scrie un comentariu

Pilda lumânărilor

…..Se zice că trăia odată un bătrân înţelept, care adunase în jurul său mulţime de ucenici, străduindu-se să îi înveţe a descoperi drumul cel bun în viaţă.
…..În nesăbuinţa lor, de multe ori ucenicii nu ascultau sfaturile directe date de bătrânul înţelept, aşa că acesta era nevoit să le vorbească în pilde, ca ei să priceapă.
…..Într-o zi friguroasă de toamnă, pe când ucenicii leneveau în jurul vetrei din casă, îi chemă la el, în grădina unde muncea, şi, după un timp, le zise:
…..– Cum vă simţiţi afară? Vă este bine?
…..– Cum să ne fie bine? Am ieşit din casă şi afară este frig! au răspuns ei uşor revoltaţi.
…..– Ba eu vă spun că acum vă este bine şi în casă, la căldură, vă era rău! i-a mustrat bătrânul cu glas blând.
…..Ucenicii s-au uitat unii la alţii şi au dat din umeri.
…..– Sunt oamenii fiinţe fragile, supuse greşelilor?
…..– Sunt! răspuns-au ei.
…..– Este viaţa lor atât de fragilă ca ceara unei lumânări?
…..– Desigur, au răspuns ei, neînţelegând unde vrea să ajungă maestrul.
…..– Atunci, voi sunteţi asemeni unei lumânări! Dacă vă este greu şi simţiţi frigul lumii şi al nevoilor, vă este mai uşor să staţi drepţi şi să daţi lumină celor din jurul vostru. Dacă dimpotrivă, staţi doar la căldură, lumânarea  voastră se înconvoaie de prea mult bine şi ceara ei se iroseşte fără rost în cel mai scurt timp. Pentru a fi lumina celor din jur, căutaţi dar să nu vă fie prea cald în viaţă!
…..Ucenicii au tăcut ruşinaţi, înţelegând că, atunci când înţeleptul îi mustra cu duhul blândeţii, o făcea pentru a-i ţine drepţi, asemeni unei lumânări dătătoare de lumină.

Ionel-Cătălin Diaconu (2011)

Scrie un comentariu

Proiecte AGIRo

Este ştiut faptul că marile realizări ale AGIRo din anii săi de glorie s-au realizat prin activitatea unor lideri marcanţi, cu spirit creativ şi constructiv, dar mai ales prin unitatea membrilor şi contribuţiile financiare ale acestora. Pentru orice membru al asociaţiei, cu atât mai mult pentru unul dintre cei aflaţi în vremelnice funcţii de conducere, a se ridica la valoarea înaintaşilor reprezintă o piatră de încercare. Conştienţi că timpul va spune fiecăruia valoarea, am generat proiecte în spiritul obiectivelor statutare, pornind de la nevoile constatate.

Pentru repunerea în valoare a trecutului asociaţiei, în baza articolului 8 lit. d) – h) şi s) din statutul propriu, AGIRo iniţiază şi derulează începând cu septembrie 2011 proiectul Biblioteca AGIRo, care are drept obiective principale:

1. recuperarea lucrărilor publicate de înaintaşi, precum şi înfiinţarea de biblioteci proprii în cadrul filialelor judeţene;

2.  scanarea şi publicarea pe internet în format .pdf a cărţilor şi revistelor pentru care AGIRo are copyright;

3. scanarea / reeditarea şi publicarea pe internet în format .pdf a unor cărţi / reviste de interes didactic, în cazul în care posesorii de copyright cedează acest drept către AGIRo.

Se intenţionează astfel ca în scurt timp să se realizeze o adevărată bibliotecă electronică, postată pe un site specializat, dezvoltat de AGIRo, cu acces gratuit pentru toţi cei interesaţi.

Detalii privind acest proiect la http://invatatori.ro/proiecte/biblioteca-agiro/

Pentru o mai bună comunicare către şi între membrii săi şi eficientizarea activităţii asociaţiei, în baza articolului 8 lit. d), l) şi s) din statutul propriu, AGIRo a creat, dezvoltat sau urmează să dezvolte următoarele canale:

a) Site-ul www.invatatori.ro, platforma de prezentare a AGIRo şi a asociaţiilor membre, oferă posibilitatea de promovare a proiectelor şi produselor proprii. Deşi la început, cu un singur administrator activ (sfetnicul), site-ul a fost vizitat în ultimul an de peste 10.000 de vizitatori unici. În perioada următoare, fiecare asociaţie membră a AGIRo va avea dreptul la un administrator propriu pe site. Asociaţiile învăţătorilor din Harghita şi Timiş au făcut deja un prim pas în această direcţie.

Read the rest of this entry »

Scrie un comentariu

Congresul Învăţătorilor 2011

Imagini de la cel de-al XXXII-lea congres al AGIRo, Slobozia şi Amara, 25-28 august 2011.

Foto: Sebastian Hojbotă, Nela Răceanu, Ionel-Cătălin Diaconu

Mai multe detalii pe http://www.invatatori.ro

Scrie un comentariu

Ce-am mai făcut

Concepţie grafică: sigla Şcolii cu Clasele I-VIII Nr. 10 Bacău

Scrie un comentariu

Nou la AIJBc

Nou pe site-ul Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Bacău.

Scrie un comentariu

Nou pe Învăţători.ro

Al XXXI-lea Congres al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România

foto: înv. Nela Răceanu (Asociaţia Învăţătorilor Ialomiţeni)
prelucrare foto şi slideshow: sfetnicul
Aflaţi mai multe pe www.invatatori.ro

Scrie un comentariu

AGIRo toolbar

Îmi face o deosebită plăcere să vă prezint rezultatul muncii mele din ultima vreme, bara de instrumente AGIRo.

Bara de instrumente AGIRo

Pentru a afla mai multe, citiţi documentul ataşat şi instalaţi AGIRo toolbar dând clic aici.

Adaugă un radio cu 15 posturi româneşti în browser-ul tău

Un comentariu

Poveste cu tâlc

Poveste cu tâlc

        A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit. Au fost odată, demult, când Dumnezeu încă mai umbla în chip de om pe pământ cercând să dea pilde de bine copiilor Săi, au fost trei meşteri olari care se întorceau de la un târg.
        Şi cum mergeau ei aşa pe drumul de întoarcere, prin mijlocul unei păduri, numai ce le-a ieşit în faţă un moşneguţ îmbrăcat în alb.
         – Bună să vă fie inima, dragii mei! le-a zis el.
         – Să ai sănătate, moşule! Dar ce vânt te ţine prin aste pustietăţi?
         – Iaca aici îmi trăiesc bătrâneţile. Dar văd că sunteţi meşteri olari, n-aţi vrea să mă ajutaţi într-o treabă? Mi-e tare urât singur pe aici şi-aş vrea să-mi plămădiţi din lut nişte copilaşi.
         – Doar atât? Ţi-i facem cât ai bate din palme, au răspuns olarii, bucuroşi că îşi pot arăta măiestria de creatori.
         Şi moşul, care, aţi înţeles pesemne că era Dumnezeu, i-a adus în curtea casei sale unde le-a dat lutul necesar şi olarii au purces la treabă. Între timp, Dumnezeu, ca să-i încerce, le pregătea alături o masă încărcată cu bunătăţi, de se minunau meşterii de unde le mai scoate.
         Unul dintre olari, care, se vede treaba, era mai leneş şi mai lacom, mai-mai îi venea să lase treaba şi să se ospăteze. Neîndrăznind, cu o mână lucra iar cu cealaltă se înfrupta din cele ce Dumnezeu i le lăsase la îndemână.
          – Când credeţi că aţi terminat, treceţi de vă bucuraţi de aste bucate, le-a spus moşnegelul şi s-a făcut nevăzut.
         Olarul cel leneş îndată a lăsat treaba. Copilaşul său de lut abia de prinsese formă de om. Al doilea olar, văzând pe fratele său ospătându-se, mai lucră şi el o vreme apoi veni să-i ţină companie. Numai al treilea munci cu hărnicie şi nu se lăsă până când şi ultimul fir de păr făcut din lut fu pus la locul lui pe capul copilaşului său.
         Atunci s-a arătat Dumnezeu în toată slava Sa şi aprig i-a certat pe cei doi olari leneşi iar celui harnic i-a spus:
         – Când zilele vieţii tale vor fi sfârşite, lua-te-voi în împărăţia mea, căci drag eşti ochilor mei.
         Şi a fost de atunci pildă pentru toţi părinţii să-şi crească copilaşii asemeni olarului cel harnic.
         Domniile voastre ce fel de olari sunteţi?

, , ,

2 comentarii

  • Translate This Page To:

    BulgarianCroatianCzechDanishDutchEnglishEstonianFinnishFrenchGermanGreekHebrewHungarianItalianNorwegianPolishPortugueseRussianSerbianSlovakSlovenianSpanishSwedishTurkishUkrainian

    Powered by: ALS & Google

  • Watch videos at Vodpod and other videos from this collection.
  • Vizitatori:

    • 20,295 click-uri
  • Ascultaţi Gold FM

    Gold FM Romania - Tineretea Ta E Aici!
  • SFetnicul recomandă:

    www.ipsoart.ro
  • sigur.info-internet mai sigur pentru copii
  • Publicitate

    Aici poate fi banerul dumneavoastră de publicitate.
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.